Știi ce mănânci în concediu? Iată secretele murdare din bucătării!

Secretele murdare din bucătării nu vor înceta niciodată să mă minuneze și să mă scârbească în același timp, mai ales când vine vorba de litoralul românesc. 

Mâncărurile aburinde încă bolborosesc în tăvi mari de inox, parcă nemulțumite, iar foamea care îți face stomacul să chiorăie îți dă senzația că îți strânge „de gât” coloana vertebrală și o scutură asemeni unui copac cu fructe.

Printre geamurile fiebinți și soioase ale vitrinelor iese un firicel de miros de mâncare gătită ce îți dă cod portocaliu de ploi în gură cu tunete făcute de plescăiturile fălcilor ce de abia așteaptă să toace carnea de porc pierdută printre legumele ce stau ca la spa în sosul de roșii.

Hamsiile încă mai joacă în tavă „grămada nu are vârf” în timp ce o lămâie tăiată în patru se chinuie să le țină pe toate la un loc de pe o frunză de salată.

Ceafa de porc și mușchiulețul mustesc de zeamă de la care parcă simți și un iz plăpând de vin roșu sec în care au fost botezate poate, poate, prostesc vreo papilă gustativă să prostească, la rândul ei, vreun neuron să facă o sinapsă sinistră și să dea comandă creierului aflat în vacanță să cumperi și niște vin la masă.

Totul este un fel de District Roșu dintr-un Amsterdam culinar care te ademenește de-ți vine să iei alocația copilului și să dai cu ea în vitrină „fără număr” până simți că îți plesnește burta de sătul ce ești.

Căldura din sală împinge la cea mai cunoscută și normală reacție chimică, în care se amestecă mirosul de transpirație cu mirosul sărat de proaspăt ieșit din apa și nespălat. Inventiv românul și precaut, dacă nu are sare la masa doar râcâie cu unghia bermudele în care a venit de pe plajă și pune de-o unghie de sare ca Ismail din „Toate pânzele sus”.

Concert din muzică de Bach

Fiecare turist în sinea lui este un clasic în viață așa se explică mișcarea browniană din sala de mese care este mânată de fapt, de un singur dirijor, stomacul. Un singur ghiorțăit și acesta pune în mișcare orchestra fomiștilor, care „înarmați” cu instrumentul la alegere creează muzică pentru urechile bucătarilor. Troscănitul farfuriilor albe care sunt luate din teancul proaspăt spălat și neșters dă un zumzet ceramic ce deja a intrat în conștiința artistului.

Secretele murdare din bucătării

De la câte o masă, mai vezi câte un turist care de foame a mușcat deja de două trei ori din lingură, iar acum că deja a apucat să potolească mățăraia își permite să mai ridice ușor curios capul în timp ce mușcă din felia de franzelă să privească bietele suflete care stau la coadă și salivează. Cu câteva minute înainte el era ala.

Își bagă înapoi botul în ciorba de burtă în care a înmuiat un ardei iute. Frecatul lingurii de fundul castronului alb este dublat îndeaproape de un sorbit zgomotos oprit subit de tamponatul buzelor cu felia de pâine. Și pentru că îi place să își chinuie dinții, de la fierbințeala ciorbii trece direct la un gât de bere rece la halbă. 

Toată acest joc de fierbinte-rece servit în tandem cu ardeiul iute, îl face pe turistul nostru să devină o fabrică de bobițe de transpirație cu recoltă bună în acea zi. Șervețelul cu care trebuia să își curețe botul proaspăt ras este acum ud leoarcă de la ștersul cheliei. A transpirat mai mult decât o prostituată înainte de prima ei spovedanie.

D’ale bucătăriei românești

Știți zicala aia „și-a pus sângele și sudoarea” să facă acel lucru? Ei bine, mai toți cei care lucrează într-o bucătărie, muncesc la temperaturi de 40-50 de grade cel puțin.

Așa că fiecare mâncare pe care o înfulecați la un „împinge tava” conține, la propriu, transpirația bucătarilor și ale ajutoarelor lor. Dar asta nu este cel mai rău lucru, că dacă nu ai oțet în salată merge și un pic de transpirație. Dă gust!

Oamenii aștia sunt munciți extrem pentru că trebuie să prepare cantități industriale de mâncare pentru a deservi sutele sau miile de clienți care le calcă pragul zilnic. Din cauza stresului mulți mai ies la o țigară, se mai răcoresc și apoi vin direct înapoi și se apucă de muncă.

Spălatul pe mâini este pentru cei care au timp. Ei nu au timp. Așa că dacă simțiți miros de țigară pe pâine, nu este de la voi. Șorțurile pe care le poartă sunt pline de mizerie care se îngroașă de la o oră la alta pentru că se șterg pe ele. Așa că de pe mâini se mai ia ceva se mai pune ceva, tocatul, asezonatul, merge înainte.

Din când în când unele lucruri mai cad și pe jos. Se pun înapoi de cele mai multe ori. Mesele pe care se toacă alimentele sau cărnurile sunt curățate cu aceleași cârpe cu care se mai sterg unele farfurii sau furculițe.

Produsele chimice cu care se curață totul la final de zi, sunt și ele pe acolo printre toate gălețile și conservele de mâncare (doar nu credeați că totul este proaspăt?).

Dacă nu au un sistem automat se spălare, și de cele mai multe ori nu au, se umple ghiuveta cu apă și acolo se spală farfuriile și tacâmurile….cu zecile, în aceeași apă murdară. Și nu vă gândiți că o să acorde spălatului unei farfurii, castron sau tacâm mai mult de câteva secunde. Câteva învârtiri de burete sau lavetă și e pusă la uscat,  

În grabă are loc și loteria caserolelor care sunt expirate, dar acum ține de noroc ce clienți vor avea parte de așa ceva. Micii expirați de o zi sau două, sau poate chiar mai mult, la fel și smâtâna sau alte produse care sunt extrem de periculoase după termenul de expirare sunt folosite. Nimic nu se pierde, totul se transformă.

Mâncărurile sunt oricum mult prea grase să vă mai dați seama de ce mâncați. Uleiul în care sunt prăjite toate alimentele a văzut, probabil, generații de chiftele care promiteau mult gust înainte să fie înecate acolo, la fel și la cartofi prăjiți.  

Totul se face în contra-timp din acest motiv siguranța alimentară trece pe locul doi. Coșul de gunoi va sta tot timpul lipit de masa pe care se toacă toate cărnurile. Acesta de obicei este chiar în centrul bucătăriei. 

În unele locuri, pereții sunt plini de umezeală și grăsime care din când în când mai sare pe ici pe colo în diferite mâncăruri. Dar atâta timp cât nimeni nu se plânge, iar autoritățile au dat autorizație de funcționare totul merge pe burtă ca apa-i mică.