Două aeronave tip Boeing 737-800 NG (Next Generation) vor intra în exploatarea TAROM, începând cu luna iunie a acestui an.
Plata pentru cele două aeronave tip Boieng 737-800 va începe peste 24 de luni, timp în care Compania TAROM va putea utiliza la capacitate maximă potențialul de transport de pasageri pe rutele existente și alte rute noi. Aeronavele au fost achiziționate în leasing operațional de la compania Boeing, pentru o perioadă de 7 ani, în baza evaluării ofertelor primite din piață cu respectarea regulamentului privind încheierea contractelor de achiziţie/mixte de aeronave, aprobat prin decizia Directorului General TAROM.
Aeronavele noi pot transporta până la 160 de pasageri pe o distanță maximă de 2300 de mile nautice (4259.6 km). „Avem încredere că atât configurația celor două noi aparate de zbor, cât și performanțele tehnologice vor transmite un mesaj puternic, semnat TAROM, în piața de profil din România”, spun oficialii Tarom.
La acest moment, TAROM este singura companie din România care cuprinde în flotă aeronave tip Boeing 737-800 NG cu această configurație și utilare premium: 16 locuri la clasa business, scaune echipate cu prize USB, ecrane pentru entertainment montate în tetierele scaunelor și multe alte facilități pentru confortul și plăcerea pasagerilor noștri.
“Prin reînnoirea flotei, Compania TAROM transmite un semnal vizibil, credibil și puternic în piața de profil. Suntem o companie serioasă, care își construiește atent creșterea în transporturile aeriene. Ne bucurăm foarte mult că în Anul Centenarului Compania TAROM își recapătă aripile. Este o promisiune îndeplinită, atât pentru pasagerii noștri cât și pentru angajații TAROM. Cu toții avem nevoie să credem, din nou, că TAROM se poate reinventa și poate recâștiga un loc onorabil pe piața de profil”, a declarat Directorul General TAROM, Werner-Wilhelm Wolff.
Pentru că România parcurge Anul Centenarului, TAROM aduce o contribuție simbolică celebrării noastre naționale: aeronavele nou intrate în flota noastră vor purta numele iconice ale personalităților care au contribuit, de-a lungul istoriei, la Unirea românilor: “Mihai Viteazul” și “Alexandru Ioan Cuza”.
- Egipt, cea mai accesibilă destinație de toamnă-primavară. O vacanță costă sub 300 de euro - 13/10/2021
- România, gazda a mai multor competiții eSports, va recunoaste în mod oficial acest sport. Erste susține demersul - 17/08/2021
- SONDAJ Ce curiozități au românii cu privire la vacanțele și destinațiile pe care le-au ales pentru 2021 - 24/05/2021
- FlixBus anunță noi destinații spre Europa pentru sezonul de vară - 18/05/2021
- Cum poți vorbi în roaming cu numai 3 euro - 16/04/2021
- Românii vaccinați vor putea călători în Israel din 23 mai - 14/04/2021
- Care sunt cele mai bune oferte de vacanță pentru litoralul românesc și ce aleg românii - 26/03/2021
- Cum va arăta vacanța all inclusive în vara lui 2021 și cât va costa - 25/01/2021
- Studiu: Hotelurile vor avea un grad mediu de ocupare de 31% pentru anul 2021 şi un tarif mediu de 197 de lei - 22/12/2020
- Europa s-a regrupat împotriva Marii Britanii din cauza noii tulpini de coronavirus - 21/12/2020