Târgul de Crăciun de la București seamnă cu Târgul lui Grinch (Galerie foto)

Trebuie să spun din prima că, anul acesta Târgul de Crăciun de la București m-a dezamăgit prin prisma organizării defectuoase. Pare un lucru tipic românesc făcut în grabă, doar pentru a face bani, pe principiul jecmănelii.

Cea mai mare dezamăgire am avut-o atunci când am ajuns la Casa lui Moș Crăciun, unde copii se înghesuiau să-l vadă pe Moș. Toți plecau dezamăgici atunci când erau întîmpinați de o actriță îmbrăcată în spiriduș, făcea conversație cu ei, iar când aceștia spuneau că vor să ajungă la Moș Crăciun să își spună dorințele, li se spunea să revină după 10 decembrie pentru că de abia atunci vine „grasul cel darnic”.

De ce naiba mai deschizi casa lui Moș Crăciun dacă nu ai un actor care să bucure copiii. Ca să ajungeți la starea mea de nervi ar fi trebuit să vedeți copiii cum alergau pe lângă trăsura lui Moș Crăciun și apoi dadeau fuguța să-l întâlnească pe bătrânul bărbos doar pentru a fi refuzați de organizatori.

Valul de dezamăgiri a continuat cu mâncarea. Ceaunele cu mamaliguța, fasole, carne, jumări și alte delicatese românești fierbeau. Așa că am hotărât să mergem pe o o masa cu cărniță de vită picante și mămăliguță.

Prețurile erau indiscutabil menite probabil să își dea senzația că ai cumpărat toată vaca, chiar dacă erau furat la cântar, iar mămăliguța era cleioasă și plină de ulei. Apoi pentru că am zis că nu ne-am luat destul țepe încă am căutat și o bere fiartă, așa cum se lăudau standurile. Și ce să vezi? Unul vindea de abia de mâine, altul tocmai o terminase, deși nimeni nu comandase, iar dacă voiam ceva fiert, aveam de ales între vin sau suc de mere cu scorțișoară.

Boon, acum că ne-am „săturat” de mâncare, ne-am încercat norocul și la o porție de poale-n brâu. Plăcintele arătau extraordinar, dar erau atât de prost făcute că simțeau cum ți se lipește coca de stomac, iar brânza de nedescris. Ne-a dat impresia ca în plăcintă este băgat lipici. Dar nu ne-am ales decât cu niște crampe stomacale de 10 minute, apoi nu a mai rămas decât amintirea urâtă. Încă nu ne-am decis, dacă am fost mai mult înselați la mâncare de 15 lei sau la poale-n brâu care costă 7 lei și sunt nefăcute.

Ca la orice târg de Crăciun nu puteau lipsi tincurile și siropurile care îți salvează viața dacă le bei regulat, dar cu care riști să te îneci când le vezi prețurile. Nu puteaul lipsi, de asemena, nici standurile cu kitsch-uri, nimicuri pe care nu le cumperi decât dacă vrei să jignești pe cineva, oferindu-i cine știe ce chinezărie.

De asemenea, am dat și de câteva standuri cu mâncare cu specific Mexican, specific unguresc, și cafea turcească, probabil ce a mai rămas de la târgul de produse tradiționale din Romexpo.

Partea frumoasă a târgului

Singurul lucru care chiar m-a impresionat au fost standurile cu produse hand-made, care sunt înghesuite într-un colt ar târgului, acolo unde nu te duci poate decât să-ți arunci gunoaiele la coș, dacă ai atâta bun simț.

Ne-au plăcut de asemena, standurile olarilor de la Horezu și cele ale producătorilor tradiționali de brânzeturi, care se împleteau foarte bine cu iile noastre populare.