Turiştii care vor petrece Crăciunul şi Anul Nou în Maramureş vor putea să se timp de o zi cu trenul Mocăniţa pe Valea Vaserului (munţii Maramureşului), a declarat, vineri, unul dintre directorii Căii Ferate Forestiere (CFF), care administrează celebrul tren cu aburi, Daniel Andreica.
„O călătorie cu trenul Mocăniţa în preajma sărbătorilor de iarnă este pentru orice turist o experienţă inedită. Pentru turiştii români şi străini pregătim un program special, un program care să mulţumească pe toată lumea”, a spus Daniel Andreica, citat de Agerpres.
Turiştii vor avea la dispoziţie vagoane încălzite, o gustare, cafea şi, fireşte, o ţuică, gogoşi, dar şi alte bunătăţi din bucătăria locală. Ideal ar fi să avem parte de zile frumoase pe toată durata călătoriilor programate, dar şi de turişti dornici să ajungă pe Valea Vaserului, loc în care deja iarna a venit de câteva zile.
Potrivit administratorului, turiştii care optează pentru a petrece sărbătorile de iarnă în Maramureş petrec cel puţin o zi pe Valea Vaserului.
“Turiştii, majoritatea din sudul ţării sau Dobrogea, îşi alocă o zi pentru o călătorie cu Mocăniţa (…), dar şi turiştii din Transilvania preferă o zi pentru o călătorie cu trenul. Această categorie de turişti petrece cel puţin patru-cinci zile într-una dintre pensiunile din judeţ şi caută în mod special o asemenea variantă de vacanţă”, a mai afirmat Andreica.
Pensiunile recomandă şi chiar rezervă locuri celor care aleg o asemenea ieşire în natură pe lângă alte posibilităţi de vacanţă.
„Distanţa dintre locul de îmbarcare, gara din Vişeu de Sus, şi pensiuni e destul de scurtă, însă nu se pune niciodată problema ajungerii la gară, pentru că turiştii deţin autoturisme şi se pot deplasa uşor, doar că trebuie să aibă în vedere orarul de plecare al trenului”, a precizat Daniel Andreica.
Preţul unui pachet all inclusiv pentru o persoană care intenţionează să facă o călătorie cu trenul Mocăniţa este de 109 lei iar pentru copii, studenţi şi pensionari se acordă reduceri substanţiale.
Trenul Mocăniţa va circula din gara Vişeu de Sus până în staţia Paltin (munţii Maramureşului) în zilele de 23, 26, 27, 28, 29, 30 şi 31 decembrie, dar şi în zilele de 2, 3, 4, 5, 6 şi 7 ianuarie 2018
- Egipt, cea mai accesibilă destinație de toamnă-primavară. O vacanță costă sub 300 de euro - 13/10/2021
- România, gazda a mai multor competiții eSports, va recunoaste în mod oficial acest sport. Erste susține demersul - 17/08/2021
- SONDAJ Ce curiozități au românii cu privire la vacanțele și destinațiile pe care le-au ales pentru 2021 - 24/05/2021
- FlixBus anunță noi destinații spre Europa pentru sezonul de vară - 18/05/2021
- Cum poți vorbi în roaming cu numai 3 euro - 16/04/2021
- Românii vaccinați vor putea călători în Israel din 23 mai - 14/04/2021
- Care sunt cele mai bune oferte de vacanță pentru litoralul românesc și ce aleg românii - 26/03/2021
- Cum va arăta vacanța all inclusive în vara lui 2021 și cât va costa - 25/01/2021
- Studiu: Hotelurile vor avea un grad mediu de ocupare de 31% pentru anul 2021 şi un tarif mediu de 197 de lei - 22/12/2020
- Europa s-a regrupat împotriva Marii Britanii din cauza noii tulpini de coronavirus - 21/12/2020
