O paradă a costumelor tradiţionale româneşti, prezentată în Italia

O paradă a costumelor tradiţionale româneşti, prezentată în Italia


O paradă a costumelor tradiţionale româneşti face parte din evenimentul „Primăvară, bine ai venit cu Mărţişor!”, care urmează să aibă loc joi în salonul Universităţii Aldo Moro din Bari (Italia). De asemenea, pe lângă paradă va mai fi și prezentarea unor imagini din arhiva fotografică a Agerpres, a anunțat agenția de presă. 

Asociaţia Tracia Land şi “Flori de Ie”, în parteneriat cu autorităţile locale, Universitatea Aldo Moro, Facultatea de Business şi Turism, precum şi Brânduşa Bordeianu, make-up artist, sunt cei care au organizat evenimentul.

„Mărţişorul este o brăţară împletită cu două fire, unul alb şi unul roşu, simbolizând atât viaţa şi puritatea sufletului cât şi sacrificiul şi sângele. Potrivit legendei, Mărţişorul era un dar al fetelor sau femeilor către băieţi sau bărbaţi, cu ocazia venirii primăverii, pentru a sărbători renaşterea naturii şi ca un simbol de bun augur de sănătate şi frumuseţe”, spune Monica Irimia, reprezentant al Asociaţiei Tracia Land Italia.

În cadrul evenimentului, „Flori de Ie” va organiza o paradă a costumelor tradiţionale româneşti, din colecţia proprie, care vor fi îmbrăcate de reprezentanţi ai comunităţii de români din Italia. De asemenea, va avea loc şi o dezbatere care îşi propune sporirea cunoştinţelor despre istoria şi cultura României. Prezentarea va fi împărţită în două momente de paradă ale costumelor populare româneşti, legate între ele printr-un material documentar, care cuprinde imagini din arhiva fotografică Agerpres.

„Am reuşit, prin ia românească, să oferim o nouă perspectivă celor de peste hotare asupra valorilor noastre. “Flori de ie” încearcă să conserve şi să transmită mai departe ceea ce specialişti în tradiţia noastră populară numesc însemne magice cusute cu grijă, care au menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele. Ia reprezintă în acest moment cel mai bun ambasador al valorilor româneşti, creează punţi şi uneşte inimi, aduce speranţă în suflete”, spune Cristina Chiriac, fondator „Flori de Ie”.

În cadrul evenimentului de la Bari vor avea ocazia să prezinte iile româneşti persoane din culturi diferite, provenind din Spania, Italia, India sau Brazilia.

„Flori de Ie” este un concept care are la bază veşmintele tradiţionale româneşti, acceptat şi apreciat alături de alte branduri internaţionale în proiecte cu expunere naţională şi internaţională, precum expoziţiile şi târgurile internaţionale de modă, cultură şi design, recuperator de valori tradiţionale şi continuator al culturii româneşti. Anul acesta “Flori de ie” a lansat prima ie cusută manual cu fir metalic, o premieră naţională.

Facebook Comments Box

Leave a Reply