Țara noastră are multe avantaje în faţa altor ţări din regiune, prin prisma staţiunilor montane şi prin faptul că deschidere la mare. Astfel ar putea să atragă turiştii care aleg, de regulă, Praga şi Budapesta pentru city-break-uri, a declarat, Kenny Jacobs, directorul de marketing al operatorului aerian Ryanair.
El a mai afirmat că România ar putea face multe pentru turismul din acea zonă dacă ar dezvolta tema vampirilor.
„Ar fi ideal să existe un aeroport în Braşov, pentru ca oamenii să nu fie nevoiţi să zboare până la Bucureşti şi apoi să conducă până acolo. Unii nu ar face asta. Cu cât sunt mai multe aeroporturi, cu atât mai bine. Aş pune două aeroporturi la Marea Neagră, aş avea multe aeroporturi în staţiunile de schi, aş încerca să atrag turiştii de city-break la Bucureşti şi în celelalte oraşe din România”, a declarat directorul Ryanair, citat de Agerpres.
Potrivit lui, Budapesta şi Praga s-au descurcat cel mai bine din Europa la acest capitol, atrăgând turiştii care vor să meargă în călătorii de trei zile.
Nu știm să ne fructificăm avantajele
„Dar voi aveţi marea, aveţi zăpada, acestea fiind două avantaje mari. În plus, preţurile sunt mult mai bune. Un turist care merge la Praga ar putea spune că nu s-ar mai duce acolo niciodată din cauza preţurilor. Bulgaria nu are nimic mai frumos decât România. Deci este posibil, dacă Guvernul investeşte în modul corect, ca turismul românesc să devină puternic”, a mai spus Jacobs.
Ryanair operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova. Anul trecut, compania a avut în România 2,6 milioane de pasageri, iar, pentru acest an, estimează o creştere de 40%, după ce vor fi introduse patru noi rute.
“România este una dintre ţările cu cea mai mare creştere pentru compania noastră. Aproape jumătate dintre clienţii noştri sunt turişti”, a mai spus directorul de marketing al Ryanair.
Compania operează în peste 33 de ţări. În 2016, Ryanair a avut 117 milioane de pasageri, astfel că a devansat Lufthansa şi a devenit cea mai mare companie aeriană din Europa, a scris Reuters în urmă cu o săptămână.
- Egipt, cea mai accesibilă destinație de toamnă-primavară. O vacanță costă sub 300 de euro - 13/10/2021
- România, gazda a mai multor competiții eSports, va recunoaste în mod oficial acest sport. Erste susține demersul - 17/08/2021
- SONDAJ Ce curiozități au românii cu privire la vacanțele și destinațiile pe care le-au ales pentru 2021 - 24/05/2021
- FlixBus anunță noi destinații spre Europa pentru sezonul de vară - 18/05/2021
- Cum poți vorbi în roaming cu numai 3 euro - 16/04/2021
- Românii vaccinați vor putea călători în Israel din 23 mai - 14/04/2021
- Care sunt cele mai bune oferte de vacanță pentru litoralul românesc și ce aleg românii - 26/03/2021
- Cum va arăta vacanța all inclusive în vara lui 2021 și cât va costa - 25/01/2021
- Studiu: Hotelurile vor avea un grad mediu de ocupare de 31% pentru anul 2021 şi un tarif mediu de 197 de lei - 22/12/2020
- Europa s-a regrupat împotriva Marii Britanii din cauza noii tulpini de coronavirus - 21/12/2020
