Charlottenburg este satul rotund, singurul din Banat, care reprezintă una din puținele astfel de comori ale României. Cu o vechime de aproape 250 de ani satul rotund aparține de comuna Bogda din județul Timiș.
Frumoasa localitate a fost întemeiată cu 32 de familii (171 persoane) imigrate din zona Trento (actualmente în regiunea Trentino-Tirolul de Sud, aflată actualmente în Italia), Lorena și Baden-Württemberg.
Mai pe românește, satul rotund Charlottenburg este cunoscut la noi drept Șarlota, iar înainte de asta s-a numit Barița.
Existența familiilor și a satului se datorează, în principal contelui von Clary und Aldringen, numit în 1769 președinte al administrației Banatului. Construcția satului rotund a fost coordonată de Carl Samuel Neumann Edler von Buchholt. Acesta era un funcționar la oficiul sării din Lipova. Satul a fost construit în plan circular, cu diametrul interior de 210 m.
Satul rotund Charlottenburg: istoria
În anul 1718, după pacea de la Passarovitz, Banatul a devenit, dupa 164 de ani de dominație turcească, domeniu al coroanei din Viena . Ca urmare în această regiune au fost colonizați emigranți germani, in trei perioade numite “convoaiele șvabilor”. Charlottenburg a fost construit ca toate satele comunei Bogda (germ. Neuhof) în anul 1771 în timpul celui de-al doilea val de colonizare (1763-1772).
Despre acest ansamblu, Johann Caspar Steube scria în 5 martie 1779 în a treia scrisoare a sa din Timișoara:
“… acest sat este singurul sub formă circulară (chorographie). In mijlocul satului se găsește o fântână acoperită cu apă foarte bună. În jurul fântânii se găsește o plantație de duzi, în spatele căreia se găsesc casele, acestea având în curte grajduri și șure. Apoi urmează grădina unde se găsește plantată vița de vie. Nici o casă nu este nici cu un deget mai înaltă ca cealaltă, și nici cu un picior mai distantață una față de cealaltă, având un stil simetric desăvârșit;la fel și cele patru intrări în sat – sunt la aceeași distanță una față de alta”.
Se remarcă prin faptul că este singurul sat construit în formă de cerc din Banat. Din acest motiv întreaga localitate a fost declarată monument istoric de către Ministerul Culturii și Cultelor.
Vânătoare lângă satul rotund Chalottenburg
Lângă satul rotund se află un domeniu de vânătoare, vechi de peste un veac, ce a fost înfiinţat în anul 1904. Suprafaţă parcului este de 1.200 de hectare şi tot aici trăieşte singură populaţie de mufloni din judeţ. Sunt peste o sută de exemplare, iar numărul lor este în creştere.
De asemenea, pe domeniul de vânătoare de lângă Şarlotă sunt şi 650 de cerbi lopătari, precum şi 150 de mistreţi şi 50 de cerbi carpatini.
Foto: Opinia Timișoarei
- Egipt, cea mai accesibilă destinație de toamnă-primavară. O vacanță costă sub 300 de euro - 13/10/2021
- România, gazda a mai multor competiții eSports, va recunoaste în mod oficial acest sport. Erste susține demersul - 17/08/2021
- SONDAJ Ce curiozități au românii cu privire la vacanțele și destinațiile pe care le-au ales pentru 2021 - 24/05/2021
- FlixBus anunță noi destinații spre Europa pentru sezonul de vară - 18/05/2021
- Cum poți vorbi în roaming cu numai 3 euro - 16/04/2021
- Românii vaccinați vor putea călători în Israel din 23 mai - 14/04/2021
- Care sunt cele mai bune oferte de vacanță pentru litoralul românesc și ce aleg românii - 26/03/2021
- Cum va arăta vacanța all inclusive în vara lui 2021 și cât va costa - 25/01/2021
- Studiu: Hotelurile vor avea un grad mediu de ocupare de 31% pentru anul 2021 şi un tarif mediu de 197 de lei - 22/12/2020
- Europa s-a regrupat împotriva Marii Britanii din cauza noii tulpini de coronavirus - 21/12/2020

