Avertisment destinat românilor care ajung în Croația!

Avertisment destinat românilor care ajung în Croația!


Avertisment destinat românilor care intenționează să tranziteze sau să călătorească în Republica Croația: aceștia vor trebui să circule foarte atent și cu răbdare pe autostrăzile acestei țări, a avertizat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Astfel că, potrivit ministerului, din cauza vârfului de sezon estival – luna august, traficul rutier pe principalele autostrăzi – A1 Zagreb-Split-Dubrovnik și A6 Zagreb – Rijeka, care leagă partea continentală de litoralul Adriatic, precum și pe A3 Bregana–Lipovac, care este ruta predilectă de tranzit între Slovenia și Serbia, este foarte intens, adesea înregistrându-se blocaje și coloane de autovehicule care se pot întinde, în special în zilele de week-end, pe zeci de kilometri.

Avertisment destinat românilor 

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe reamintește cetăţenilor români, că în contextul sezonului estival și al menținerii controalelor vamale amănunțite introduse de la începutul crizei migranților, este posibilă prelungirea semnificativă a timpilor de așteptare la frontieră, în special la punctele de trecere a frontierei Croația – Slovenia, Croația – Serbia – în special punctul de frontieră Bajakovo situat pe autostrada Zagreb-Belgrad unde cozile de autovehicule pot depăși 10 km și Croația-Bosnia Herțegovina.

 Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care doresc să se deplaseze  sau să tranziteze Republica Croaţia ca, înainte de a pleca la drum, să consulte pentru informații actualizate permanent paginile de internet ale Automobil Clubului Croat –http://www.hak.hr/en, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate – http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate –http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr. 

Tititdată, dacă apar situații de urgență pe teritoriul Croației, pot apela numărul european unic de urgență 112. Ministerul Afacerilor Externe mai recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.

De asemenea, mai există o serie de aplicații pe care le pot folosi pentru avertizări în timp real. Una dintre acestea este chiar Waze. 

Facebook Comments Box

1 Comment
  1. Pingback: Atenționare pentru românii din Franța și Olanda. Pericol de închisoare și amenzi usturătoare

Leave a Reply