Traseul autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi ar putea fi modificat pe motiv că, în forma vehiculată, aceasta ar putea fragmenta şi perturba unele ecosisteme valoroase incluse în arii naturale protejate, inclusiv siturile de…
Author Archives: Paul Barbu
Compania Wizz Air reduce cu până la 30% preţul biletelor pentru rezervările noi realizate până la miezul nopţii de vineri, cu ocazia marcării a 13 ani de la înfiinţare, potrivit unui comunicat…
Vara aceasta, 77% dintre români vor merge în vacanță, în lunile iulie sau august. 62% au fost și în vacanța de iarnă (ultimele 3-6 luni), iar procentul celor care nu…
Continuăm seria materialelor despre cultura turismului la români vorbind despre conaționali atunci când vizitează diferite obiective turistice. Nu de puține ori ni s-a făcut rușine cu ai noștri și, într-adevăr,…
Tempo Hotel, hotel de 3 stele premiat internaţional, situat în centrul oraşului Bucureşti, a semnat un acord cu ALLCOT pentru măsurarea, reducerea şi compensarea emisiilor sale anuale de carbon. În…





Social Links: