Românilor le lipșeste cultura fericirii, atunci când vin la mare în vacanță, se ceartă din primele zile sau vin deja supărați, este de părere omul de afaceri Mohammad Murad.
„În România avem o mare problemă, faţă de orice altă ţară latină: noi nu avem cultura fericirii. La noi când vin în vacanţă, primele două zile se ceartă soţul şi soţia. Vin în vacanţă supăraţi. Dacă e vreme frumoasă afară, e linişte. Dacă nu e frumos afară, te întreabă de ce e apa prea rece. Ei nu se gândesc că sunt în concediu şi trebuie să profite de fiecare moment, să trăiască din plin. Fericirea e o cultură, să ştiţi”, a declarat Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), citat de News.ro.
Omul de afaceri a făcut comparație între români și latino-americanii, care potrivit lui, deși au aceleași salarii ca noi sunt mai fericiți.
„La noi e mult stres, nu avem cultura timpului liber, iar când avem timp liber ne certăm, ori cu vecinul, ori cu soţia, ori cu subalternul. Şi suntem destul de plictisiţi. Acum, în loc ca tinerii, cuplurile să se plimbe de mână pe plajă, ei stau la masă butonând fiecare telefonul mobil şi dacă scot o vorbă la două ore, atunci e o comunicare perfectă! Complicată situaţie!”, a mai spus Murad.
Potrivit acestuia, românii ar trebui împlicați ca factori de decizie în situațiile actuale.
„Să spună oamenii, de exemplu, ce ar trebui făcut pentru turismul românesc, sau pentru agricultură. Cum putem noi să fim o ţară mai productivă? Şi să se organizeze concursuri pentru a se alege cele mai bune idei”, a declarat hotelierul.
Mohammad Murad este, în prezent, unul dintre cei mai mari hotelieri din România, el deținând, pe lângă lanţul hotelier Phoenicia, lanţul de restaurante Spring Time şi fabrica de conserve Mandy.
Murad deţine peste 4.000 de locuri de cazare funcţionale în mai multe hoteluri în Năvodari, Mamaia, Jupiter, Olimp şi Neptun.
- Egipt, cea mai accesibilă destinație de toamnă-primavară. O vacanță costă sub 300 de euro - 13/10/2021
- România, gazda a mai multor competiții eSports, va recunoaste în mod oficial acest sport. Erste susține demersul - 17/08/2021
- SONDAJ Ce curiozități au românii cu privire la vacanțele și destinațiile pe care le-au ales pentru 2021 - 24/05/2021
- FlixBus anunță noi destinații spre Europa pentru sezonul de vară - 18/05/2021
- Cum poți vorbi în roaming cu numai 3 euro - 16/04/2021
- Românii vaccinați vor putea călători în Israel din 23 mai - 14/04/2021
- Care sunt cele mai bune oferte de vacanță pentru litoralul românesc și ce aleg românii - 26/03/2021
- Cum va arăta vacanța all inclusive în vara lui 2021 și cât va costa - 25/01/2021
- Studiu: Hotelurile vor avea un grad mediu de ocupare de 31% pentru anul 2021 şi un tarif mediu de 197 de lei - 22/12/2020
- Europa s-a regrupat împotriva Marii Britanii din cauza noii tulpini de coronavirus - 21/12/2020
