Vacanțe de Crăciun alese de români: 550 euro, în țară, 1.100 de euro în afară

Vacanțe de Crăciun alese de români: 550 euro, în țară, 1.100 de euro în afară


Românii au ales vacanțe de Crăciun fie pe Valea Prahovei, fie în destinații exotice care au costat dublu față de un concediu în țară. 

În top pentru ofertele de Crăciun se regăseşte Valea Prahovei cu staţiunile Predeal, Sinaia, Buşteni sau Poiana Braşov cu preţuri, pentru hotelurile de 4 şi 5 stele, de 550 euro/persoană pentru sejururi de 5 nopţi. Tarifele cuprind, în cele mai multe cazuri, programe tradiţionale de divertisment şi masă.

„Inedit, anul acesta, ofertele de Crăciun din România au început să se epuizeze de la jumătatea lunii noiembrie. Cererea deosebit de mare pentru turismul intern s-a manifestat şi în cazul ofertelor de Revelion, în acest moment, foarte greu găsindu-se disponibilităţi la cazare, sau numai la tarife pe măsură. Astfel, în Poiana Braşov, la unul din puţinele hoteluri de 5 stele care mai au disponibile oferte de cazare şi petrecere a nopţii dintre ani, găsim tarife care ajung până la 1.100 euro/persoană/6 nopţi, camera deluxe. Iar pentru un hotel de 4 stele, în aceeaşi staţiune, cu disponibilităţi la acest moment, tariful este 839 euro/persoană”, a declarat Ondina Dobriban, director general al agenţiei Paralela 45, citată de Agerpres. 

vacante-de-craciun-1

Stațiunile balneoclimaterice, la fel de apreciate

Tot în topul destinaţiile interne în care românii îşi vor petrece Crăciunul şi Revelionul se află şi staţiunile balneoclimaterice. Hotelierii au pregătit mai multe tipuri de pachete pentru Sărbătorile de iarnă, pachete ce conţin pe lângă serviciile de cazare şi cine festive, acces la facilităţile SPA ale hotelului, programe de divertisment şi programe pentru copii.

„Topul destinaţiilor este dat de Băile Felix, Căciulata şi Sovata, staţiuni pentru care s-au înregistrat cele mai mari solicitări. Per ansamblu, creşterea a fost de peste 50% pentru pachetele de Crăciun şi Revelion, faţă de 2015. Preţurile acestor pachete variază în funcţie de clasificarea unităţilor, de numărul de nopţi, de tipul de cameră şi facilităţile oferite, pornind de la 800 de lei/camera sejur de 3 nopţi până la 4.500 de lei/cameră la unităţile de 4 şi 5 stele pentru un sejur de 3 nopţi. Pentru destinaţiile externe, vacanţele de schi în Austria au fost cele mai cumpărate, atât pentru Crăciun cât şi pentru Revelion”, a spus Lucia Morariu, CEO Eximtur.

vacante-de-craciun-3

Schi în Austria

Un pachet pentru schi în Austria costă de la 150 euro/persoană, până la 900 euro/persoană. Printre cele mai cumpărate destinaţii de Crăciun se află Parisul (de la 298 euro/persoană), Thailanda (1.100 euro/persoană/7 nopţi), Dubai (1.200 euro/persoană/7 nopţi), Hajduszoboszlo, în Ungaria, (150 euro/persoană cu demipensiune şi acces la spa). Cei mai mulţi dintre clienţii Eximtur care au dorit o vacanţă în străinătate au ales, de Revelion, Republica Dominicană (între 1.810 euro/persoană şi 2.395 euro/persoană cu avion), Bulgaria schi (între 160 euro/persoană şi 450 euro/persoană cu spa), Roma (între 148 euro/persoană fără transport şi 370 euro/persoană la 4 stele fără transport), Thailanda (de la 1.100 euro/persoană până la 2.500 euro/persoană).

 

Vacanțe de Crăciun în destinații exotice

Top cinci destinaţii exotice pentru iarnă 2016 e dat de Madeira, Zanzibar, Sri Lanka, Thailanda şi Maldive, pentru care turiştii au plătit între 749 şi 8.164 de euro/persoană. Cel mai ieftin pachet pentru Madeira a fost 749 euro/persoană, pentru Maldive a fost de 1.290 de euro, pentru Thailanda 1.484 de euro, iar pentru Zanzibar 1.999 de euro/9 nopţi. Cel mai scump pachet, în valoare de peste 19.000 de euro, a reprezentat o vacanţă de Revelion în Maldive.

vacante-de-craciun-5

De asemenea, pentru Crăciun, foarte căutată a fost destinaţia Laponia, unde turiştii Happy Tour vor putea vizita orăşelul lui Moş Crăciun. Tariful mediu pentru Laponia a fost de 1.700 euro/persoană. Cei care au vrut să petreacă un Crăciun tradiţional au ales destinaţii interne precum staţiunile din Valea Prahovei, Bran sau Păltiniş, pentru care au plătit un tarif mediu de 3.000 lei/persoană.

„Pentru Revelion, turiştii au optat fie pentru oraşele şi capitalele europene cosmopolite, la un tarif mediu de 500 euro/ persoană, fie pentru destinaţii exotice precum Punta Cana, la un preţ mediu de 2.200 euro/persoană sau Dubai, la 1000 euro/ persoană”, spune Daniela Toncu, Head of Leisure Department la Happy Tour.

Istanbul , destinație ieftină de Revelion

Potrivit lui Remus Vişan, director general al Paravion, pentru cei care au ales Istanbul ca destinaţie de Revelion, preţul unui bilet de avion dus-întors s-a ridicat la 110 de euro/persoană, iar cazarea pentru două nopţi la un hotel de 4 stele, cu mic dejun inclus, la 35 euro/persoană. Şi aceia care şi-au cumpărat din timp biletele de avion către destinaţii din Italia, precum Milano sau Roma, însă nu s-au grăbit cu cazarea, au putut profita de ofertele last minute puse la dispoziţie de hotelieri. Astfel, pentru 3 nopţi de cazare într-un hotel de 3 stele din Roma, cu mic dejun inclus, ei plătesc 70 euro/persoană, iar pentru cinci nopţi de cazare într-un hotel de 3 stele din Milano, cu mic dejun inclus, preţul este de 190 euro/persoană.

vacante-de-craciun

Majoritatea plecărilor pentru vacanţa de Revelion se realizează din Bucureşti, în perioada 27-31 decembrie. În ceea ce priveşte datele de retur, cei mai mulţi dintre românii care aleg să petreacă Revelionul în afara ţării se întorc în intervalul 1 – 7 ianuarie 2017.

Facebook Comments Box

Leave a Reply