Țara noastră este pe locul al nouălea când vine vorba de numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în avalanşe în perioada 1983 – 2015, cu o medie de 2,78 morți pe sezon, potrivit unor statistici legate de avalanşele produse în ţări membre ale International Commission for Alpine Rescue (ICAR). Din această structură fac parte zeci de asociaţii ale salvatorilor montani din întreaga lume, inclusiv din România.
„Statistica se referă la perioada 1983-2015, astfel încât nu ia în calcul şi avalanşa de la Bâlea Lac, din 17 aprilie 1977, soldată cu 23 de morţi, care ar fi contribuit serios la creşterea valorii medii. În afara acelui cumplit sezon, numărul maxim de morţi în avalanşă din ţara noastră a fost de câte nouă, în două sezoane diferite”, conform informațiilor funizate de Salvamont Argeș.
În ultimii ani, ca urmare a încălzirii climei, iernile sunt mai uscate şi mai scurte, prin urmare pericolul de avalanşă fiind mai puţin extins şi mai puţin evident.
„În sezonul 2014-2015 au fost şase avalanşe, cu 17 schiori implicaţi, supravieţuind toţi. Dar masa de zăpada era mult sub normal în oricare dintre momente, considerând normale iernile anilor ’80 si ’90. Din fericire, a crescut şi nivelul de pregătire în autosalvare, schiorii de free-ride având în mare parte kitul de avalanşă, pe care ştiu să îl folosească, mulţi fiind dotaţi şi cu rucsaci cu airbag.Însă trebuie conştientizat faptul că toate acestea, coroborate cu emiterea şi consultarea buletinului de risc de avalanşă, doar cresc şansele, nu sunt soluţii care să garanteze supravieţuirea”, se menţionează în comunicatul Salvamont Argeş.
Traseele montane din Argeș, închise
Traseele montane din masivele din judeţul Argeş sunt închise, în această perioadă, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, din cauza riscului de avalanşă, salvamontiştii recomandându-le prudenţă turiştilor care urcă pe munte.
Ca urmare a temperaturilor pozitive înregistrate în ultimele zile, stratul de zăpadă în masivele Făgăraş şi Bucegi este umezit şi s-a mai tasat şi va continua să se topească în următoarele zile pe fondul vremii calde, potrivit unei informări emise de Serviciul Regional de prognoză a vremii Sibiu.
Stratul este mediu stabilizat, iar la supraîncărcări mari, pe pantele cele mai înclinate, sunt posibile declanşări de avalanşe. Spontan se pot produce curgeri sau avalanşe de topire de suprafaţă ce nu vor angrena însă volume mari de zăpadă. Salvamontiştii le recomandă turiştilor prudenţă maximă în această perioadă, având în vedere faptul că vremea schimbătoare poate cauza producerea de avalanşe.
- Egipt, cea mai accesibilă destinație de toamnă-primavară. O vacanță costă sub 300 de euro - 13/10/2021
- România, gazda a mai multor competiții eSports, va recunoaste în mod oficial acest sport. Erste susține demersul - 17/08/2021
- SONDAJ Ce curiozități au românii cu privire la vacanțele și destinațiile pe care le-au ales pentru 2021 - 24/05/2021
- FlixBus anunță noi destinații spre Europa pentru sezonul de vară - 18/05/2021
- Cum poți vorbi în roaming cu numai 3 euro - 16/04/2021
- Românii vaccinați vor putea călători în Israel din 23 mai - 14/04/2021
- Care sunt cele mai bune oferte de vacanță pentru litoralul românesc și ce aleg românii - 26/03/2021
- Cum va arăta vacanța all inclusive în vara lui 2021 și cât va costa - 25/01/2021
- Studiu: Hotelurile vor avea un grad mediu de ocupare de 31% pentru anul 2021 şi un tarif mediu de 197 de lei - 22/12/2020
- Europa s-a regrupat împotriva Marii Britanii din cauza noii tulpini de coronavirus - 21/12/2020

