Începe Salonul Național de Fotografie Turistică 2016, evenimentul fiind unul dintre cele mai longevive concursuri de fotografie din România. La ediția din acest an a Salonului Național de Fotografie Turistică, vor…
Yearly Archives: 2016
Călătoria cu trenul la noi începe cu zgomotul trolerelor care rulează pe peronul gării din Constanța seamănă cu zgomotul a o sută de dansatori irlandezi la un spectacol în care-l…
Zilele acestea am avut ocazia să ajungem și la Pescăria lui Matei, care aparent este printre cele mai bune localuri din Constanța, dacă ne luăm după TripAdvisor. Cum sunt destul…
În Grecia s-a deschis sezonul grevelor, așa că după ce transportatorii mijlocelor în comun au avut un astfel de protest recent, acum a venit rândul celor din domeniul aerian să…
O prostie comisă de reprezentanții Autorității Naționale a Turismului (ANT) bagă în panică, din nou, turiștii care și-au achiziționat anticipat vacanțe. De data aceasta, ANT a făcut publică o listă…




