Peste 25.000 de români merg anul acesta în vacanță în Turcia, cu zboruri charter sau cu transport individual, numărul curselor charter săptămânale din oferta turoperatorului Paralela 45 crescând la 19 de la 12, anul trecut.
Charterele spre Antalya, principala destinație de vacanță, sunt operate anul acesta din 10 orașe, un număr dublu față de vara trecută, noutățile fiind Oradea, Arad, Suceava, Bacău și Baia Mare, alături de București, Cluj-Napoca, Timisoara, Iași, Târgu Mureș.
“Aproape că nu mai este oraș mare din România cu aeroport de unde să nu plece un charter spre Antalya, care va fi și anul acesta destinația verii. Produsul turistic oferit de turci este ce iși doresc românii pentru vacanța lor. E lux de masă cu servicii ireproșabile la hotel, relaxare, mâncare și băuturi pentru toate gusturile, divertisment pentru copii și adulți“, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.
Pe lângă cursele spre Antalya, pentru al doilea an consecutiv, turiștii care aleg Alanya sau Side ca destinație de vacanță pot ajunge în Alanya cu o cursă charter Paralela 45 de la București.
Din calculele turoperatorului, peste 18.000 de turiști aleg pachetele de vacanță cu avionul, all inclusive sau ultra all inclusive la hoteluri de patru și cinci stele, la un buget de cel putin 1.161 de euro/familie de doi adulți și doi copii. Cele mai căutate sunt hotelurile cu locuri de joacă, piscine, tobogane, discotecă, ateliere creative pentru copii și meniuri speciale. Adulții le aleg pentru centrele spa, unde folosesc sauna, baia turcească, tratamente corporale ori faciale, și magazinele din lobby-urile hotelurilor.
Vara acesta copiii au gratuitate la zborurile spre Antalya, indiferent de vârstă, dar și la cazare, în funcție de hotel, cei cu vârsta cuprinsă între doi și 6.99 ani ori doi-14.99 ani.
Pentru perioada următoare, o serie de oferte de vacanță în Turcia au reducere de până la 35%. Astfel, un pachet pentru doi adulți și doi copii poate costa de la 1.346 de euro/hotel de cinci stele în Alanya sau 1.444 de euro/hotel de cinci stele în Antalya, cu plecare din Bucuresti, de la 1.442 de euro/familie cu plecare din Cluj-Napoca, 1.390 de euro/familie cu plecare din Oradea sau 1.161 de euro/familie, cu plecare din Arad.
Alți 7.000 de turiști preferă transportul individual pentru vacanțe atât în Antalya, cât și în zona Bodrum (Didim, Kusadasi, Marmaris), unde cazarea costă de la 21 de euro/camera/noapte.
Dintre excursiile opționale, cel mai des sunt preferate raftingul pe râul Kaprucay, care costă 45 de euro/adult și 20 de euro/copil, buggy safari (54 de euro/adult și 31 de euro/copil). Pasionații de cultură și peisaje aleg, de regulă, excursia Side-Aspendos-Manavgat (55 de euro/adult și 30 de euro/copil), terasele calcaroase din Pamukkale (70 de euro/adult și 35 de euro/copil), orașele antice Myra și Demre (60 de euro/adult, 30 de euro/copil).
- Egipt, cea mai accesibilă destinație de toamnă-primavară. O vacanță costă sub 300 de euro - 13/10/2021
- România, gazda a mai multor competiții eSports, va recunoaste în mod oficial acest sport. Erste susține demersul - 17/08/2021
- SONDAJ Ce curiozități au românii cu privire la vacanțele și destinațiile pe care le-au ales pentru 2021 - 24/05/2021
- FlixBus anunță noi destinații spre Europa pentru sezonul de vară - 18/05/2021
- Cum poți vorbi în roaming cu numai 3 euro - 16/04/2021
- Românii vaccinați vor putea călători în Israel din 23 mai - 14/04/2021
- Care sunt cele mai bune oferte de vacanță pentru litoralul românesc și ce aleg românii - 26/03/2021
- Cum va arăta vacanța all inclusive în vara lui 2021 și cât va costa - 25/01/2021
- Studiu: Hotelurile vor avea un grad mediu de ocupare de 31% pentru anul 2021 şi un tarif mediu de 197 de lei - 22/12/2020
- Europa s-a regrupat împotriva Marii Britanii din cauza noii tulpini de coronavirus - 21/12/2020