Plajele de la Marea Neagră au fost principala atracţie a sezonului pentru turiştii români, dintre acestea remarcându–se cele din Năvodari (Marina Surf şi Camping Pescăresc), Mamaia (Tabăra Turist şi Enigmă) şi Olimp (Protocol şi piscină Oltenia), conform unui studiu realizat de HotelGuru.ro.
Evenimentele din Turcia şi din marile oraşe europene au readus în atenţia românilor vacanţele interne, fie este vorba despre litoral, despre Transilvania, Bucovina, Maramureş sau despre zona montană. Portalul de rezervări online a înregistrat, pe lângă această particularitate a anului curent, o creştere a numărului de căutări de opţiuni de cazare în destinaţii estivale, inclusiv în resorturile de la malul marii, dar şi către băile cu ape minerale din zona Transilvaniei.
Românii au apreciat ambientul şi serviciile de calitate din hotelurile şi pensiunile alese, dar au reproşat în special aspecte legate de curăţenia în camera de hotel şi de muzicădată prea tare după lăsarea serii.
Prețuri la mal
Preţul pentru o noapte de cazare la malul Marii Negre, la finalul lunii august, începe de la 100 lei la o pensiune de 2 stele din staţiunea Costineşti şi ajunge până la 1.100 lei, într-un hotel de 5 stele în Mamaia.
O altă destinaţie preferată de români a fost Transilvania, în special datorită ştrandurilor, băilor şi centrelor de tratament cu ape termale din această regiune. Printre cele mai populare destinaţii de anul acestase numără ştrandul de la Praid, Lacul Ursu din Sovata, Lacul Colibiţa, ştrandul Nord Vest Termal Park din Satu Mare, Băile Figa, Aquastar Satu Mare şi Ocna Şugatag.
Românii au ales aceste zone pentru relaxare, dar şi pentru tratarea unor afecţiuni medicale. Turiştii pot găsi cazare în aceste localităţi începând de la 60 lei/persoană/noapte.
- Egipt, cea mai accesibilă destinație de toamnă-primavară. O vacanță costă sub 300 de euro - 13/10/2021
- România, gazda a mai multor competiții eSports, va recunoaste în mod oficial acest sport. Erste susține demersul - 17/08/2021
- SONDAJ Ce curiozități au românii cu privire la vacanțele și destinațiile pe care le-au ales pentru 2021 - 24/05/2021
- FlixBus anunță noi destinații spre Europa pentru sezonul de vară - 18/05/2021
- Cum poți vorbi în roaming cu numai 3 euro - 16/04/2021
- Românii vaccinați vor putea călători în Israel din 23 mai - 14/04/2021
- Care sunt cele mai bune oferte de vacanță pentru litoralul românesc și ce aleg românii - 26/03/2021
- Cum va arăta vacanța all inclusive în vara lui 2021 și cât va costa - 25/01/2021
- Studiu: Hotelurile vor avea un grad mediu de ocupare de 31% pentru anul 2021 şi un tarif mediu de 197 de lei - 22/12/2020
- Europa s-a regrupat împotriva Marii Britanii din cauza noii tulpini de coronavirus - 21/12/2020
Pingback: De frica teroriștilor românii nu mai fac sesiuni de shopping la Istanbul