Christian Tour a deschis agenție de turism special pentru vacanțe personalizate

Christian Tour a deschis agenție de turism special pentru vacanțe personalizate


Christian Tour a deschis o agenție de turism, în mall Băneasa, special pentru călătorii cu bani care vor vacanțe personalizate sau exotice. Noul sediu a fost inaugurat după ce, în ultimii trei ani, Christian Tour a avut doar o insulă (un birou de vânzare open space).
„Ne-am dorit foarte mult să ne extindem și să avem acest sediu pentru că zona Băneasa este una foarte bună pentru vânzare, iar mall-ul este frecventat de foarte multe persoane cu venituri mari. Spun acest lucru din experiența acumulată în cei trei ani de prezență în mall, interval în care colegii au primit multe solicitări de vacanțe în destinații exotice, precum și vacanțe personalizate”, a declarat pentru destinatii.EU, Raluca Hatmanu, director de marketing și comunicare Christian Tour.
Investiția în noua agenție se ridică la 25.000 de euro. Deocamdată, sunt trei consultanți de turism pregătiți să preia solicitările turiștilor, dar echipa va crește cu încă un om.
De altfel, acesta este genul de vacanțe pe care le vor promova intens în sediul din Mall Băneasa. Sigur că nu vor lipsi celelalte oferte din portofoliul Christian Tour, mai ales că pregătesc foarte multe noutăți pentru 2019. 
Christian Tour a deschis agenție de turism special pentru vacanțe personalizate
„De exemplu, vom lansa excursii de tip tasting food, de patru ore, în care turiștii vor putea merge însoțiți de un bucătar să încerce o masă cu specific local sau să facă și cumpărături. În ceea ce privește vacanța de vară, anul viitor aducem din nou Tunisia în atenția turiștilor români”, a mai spus Raluca Hatmanu. 

Oferte de Revelion 2019 și Crăciun

În ceea ce privește ofertele de Revelion & Crăciun, cine vrea să petreacă sărbătorile în țară trebuie să se grăbească să-și facă o rezervare. Multe unități de cazare sunt complet rezervate de Crăciun și Revelion, mai ales cele din zona de munte.
Foarte solicitate sunt anul acesta și hotelurile din stațiunile balneare – Băile Felix, Sovata etc. În ceea ce privește destinațiile externe, o idee foarte bună pentru cei care vor să fugă de frig este Egipt. Tot destinații însorite și foarte solicitate sunt Thailanda și Dubai. 
Facebook Comments

Leave a Reply