Pe litoralul bulgăresc, un hotel de patru stele precum Prestige Deluxe AquaPark alocă, la all inclusive, de două ori mai mulți bani decât un all inclusive egiptean, spre exemplu. Astfel că, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru AffairsinRomania.com, directorul de vânzări al hotelului, Emine Baldji, ne-a declarat că acesta alocă 15 leva pe zi pentru turist pentru mâncare și băutură. Sumă echivalează cu 37,7 lei sau 7,5 euro.
„Bugetul alocat pe zi pentru un turist care vine la un hotel de patru stele all inclusive este de 15 leva, adică atât alocă pe toată mâncare și băutura pe care acesta ar putea să le cunsume de-a lungul unei zile. Cu toate acestea există și foarte multă risipă de mâncare, cel puțin pe partea umană, pentru că dacă vorbim de circuitul mâncării all inclusive în natură aceasta este strânsă și, de câteva ori pe saptămână, este trimisă la fermele din jurul stațiunii unde ajunge mâncare pentru animale sau îngrășământ”, a declarat Emine Baldji.
În schimb, când vine vorba de aprovizionare cu fructe și legume, ei nu apelează la fermieri, pentru că au nevoie de un flux constant de astfel de produse și în cantități foarte mari. Iar cei din regiunea Varnei nu pot furniza așa ceva. Dar se orientează către lanțurile de supermarketuri care o pot face și se asigură că primesc cea mai bună calitate a respectivelor produse.
„Tinem să ne respectăm clienții pentru că venim cu un renume nu tocmai bun, de fapt, trebuie să remediem renumele hotelului care nu era tocmai bine văzut până să-l reluăm noi. Din acest motiv suntem foarte atenți la toate comentariile și review-urile pe care le primim pe toate rețelele de socializare și platformele pe care suntem înscriși. Din păcate, acum, este tot mai greu să găsim un sistem prin care să integrăm toate platformele pentru a face o centralizare cât mai bună a cazării, mai ales pe timp de vară când este supra-aglomerat. Din acest motiv au existat și cazări în plus. Au fost situații în care a fost overbooking pentru că unele platforme anunțau că încă mai avem locuri, iar noi eram la capacitate maximă”, a mai afirmat Emine Baldji, citată de Affairs in Romania.
Putem spune că un astfel de incident s-a produs chiar și când eram noi la hotel. Am dorit să verificăm acest lucru și am remarcat că pe platformele de rezervări, precum Booking sau TripAdvisor, hotelul apărea că are camere libere, iar cei de la hotel ne spuneau că nu mai există nici o cameră liberă.
Prețul unei camere în perioada de extrasezon ajunge la 300 de lei pentru două persoane pe noapte, ceea ce ar duce un sejur de 7 zile la 2100 de lei (440 euro), adică mai puțin de 500 de euro. În condițiile în care în stațiunile precum Mamaia sau Vama Veche, din România, mai ieftin de 100 de euro pe noapte nu găsești nimic. Nu același lucru se poate spune și despre celelalte stațiuni. Dar și acelea precum și Mamaia și Vama Veche nu oferă clientului calitatea pe care o puteți găsi pe litoralul bulgăresc.
Litoralul bulgăresc se află în declin
Dacă în urmă cu 15-20 de ani, litoralul bulgăresc se remodela cu ajutorul investitorilor vestici, acum nu se mai poate vorbi despre acest lucru. Perioada de boom a litoralului vecin a trecut. Cu toate acestea, din punct de vedere al investițiilor, litoralul românesc de abia a făcut primii pași, dar mai este mult de muncă.
„Am fost anii trecuți la Mamaia și m-am cazat acolo pentru că aveam câteva întâlniri de afaceri. Nu am înțeles de ce românii se înghesuie la Mamaia pentru că nu am văzut condiții de cazare care să merite 100 de euro pe noapte”, a mai spus managerul de vânzări.
Pe de altă parte, când vorbește de declinul litoralului bulgăresc, aceasta povestește de faptul că, Bulgaria a avut foarte mult de câștigat atunci când au fost atacurile teroriste în Egipt, Turcia și Tunisia, astfel că marile companii turistice au trebuit să se reorienteze pentru a nu pierde clienții. Iar Bulgaria a fost cea mai apreciată destinație. Era una mult mai ieftină și mai sigură decât cele enumerate mai sus.
„Doar ca să vă faceți o idee, noi eram prezenți în cataloagele turistice vestice cu pachete de 7 zile cu prețuri care porneau de la 250 de lire sau euro. Europenii ne consideră prea ieftini pentru a face un sejur aici și acum au început să ne ocolească. Nu și românii. Așa se explică acum cum de principala noastră țintă de turiști sunt românii. Jumătate din turiștii care ne-au trecut pragul în ultimii doi ani au fost români. Iar în extrasezon numărul lor poate crește și până la 80%”, a mai afirmat sales managerul
Este imposibil să nu ai turiști străini nemulțumiți
Pentru că la un all inclusive nu poți mulțumi niciodată pe toată lumea, de fapt, regula asta se aplică în toată industria ospitalității, au fost și plângeri din partea turiștilor.
Directorul de vânzări chiar ne-a povestit o situație hilară legată de una dintre promoțiile pe care le-au tot avut de-a lungul anului pentru a atrage clienți. Astfel, la un moment dat aveau o promoție în care anunțau că în cazul unei familii cazate copilul va primii cazare gratuită cu asterixul de rigoare că acesta trebuie să fie minor.
„Ne sună o domnișoară și ne întreabă dacă este adevărată promoția. Întâmplător îi răspund chiar eu. Mă întreabă de promoție și o întreb câteva detalii despre familie. Îmi spune că este vorba despre o familie în care părinții au 58 și 55 de ani și întreb și despre ce copil este vorba. Acesta ce vârstă are? Ea îmi răspunde că ea este copilul și că are 28 de ani”, a declarat Emine.
Mai sunt unii turiști români care vor să vină și cu doi copii mici în loc de unul. Au fost situații în care i-au lăsat pentru că nu poți da copilul afară și nici nu poți lăsa turiștii pe din afară, dar aceasta nu este o practică generală.
„Avem și turiști care vin la noi cu farfuriile și reclamă că mâncarea nu este bună, dar ei au pe farfurie un amalgam de mâncăruri pe care nu ai cum să le combini. Și când îți pui o farfurie imensă nu te mai poți bucura de produse acele produse. Dar aici este vorba și de o oarecare educație. Din acest motiv noi încercăm să facem seri speciale cu cine diferite. Pe săptămână, avem doua zile în care avem grătar, avem o seară cu mâncare tradițională, iar în rest încercăm să facem o mâncare cât mai apropiată de gusturile turiștilor”, a declarat Emine Baldji.
Hotelierii bulgari încearcă să se adapteze la condițiile impuse de turiști, din acest motiv, la ei sezonul are cel puțin 6 luni, în timp ce românii se chinuie să le aibă deschise 3 luni. A devenit o practică pentru foarte multe familii din România să vină și să își petreacă Paștele pe litoralul bulgăresc, de aceea, aici sezonul se întinde între a patra și a zecea lună din an.
În plus, hotelul Prestige Deluxe AquaPark încearcă să compenseze și pentru faptul că nu este un hotel aflat în prima linie a litoralului, acolo unde să te trezești cu soarele răsărind. Din acest motiv, parcarea este gratuită și cu paza asigurată pentru un mai mare plus de siguranță oferit turiștilor.
- Egipt, cea mai accesibilă destinație de toamnă-primavară. O vacanță costă sub 300 de euro - 13/10/2021
- România, gazda a mai multor competiții eSports, va recunoaste în mod oficial acest sport. Erste susține demersul - 17/08/2021
- SONDAJ Ce curiozități au românii cu privire la vacanțele și destinațiile pe care le-au ales pentru 2021 - 24/05/2021
- FlixBus anunță noi destinații spre Europa pentru sezonul de vară - 18/05/2021
- Cum poți vorbi în roaming cu numai 3 euro - 16/04/2021
- Românii vaccinați vor putea călători în Israel din 23 mai - 14/04/2021
- Care sunt cele mai bune oferte de vacanță pentru litoralul românesc și ce aleg românii - 26/03/2021
- Cum va arăta vacanța all inclusive în vara lui 2021 și cât va costa - 25/01/2021
- Studiu: Hotelurile vor avea un grad mediu de ocupare de 31% pentru anul 2021 şi un tarif mediu de 197 de lei - 22/12/2020
- Europa s-a regrupat împotriva Marii Britanii din cauza noii tulpini de coronavirus - 21/12/2020