Vacanță în Malta de Revelion: cât costă și ce poți face acolo

Vacanță în Malta de Revelion: cât costă și ce poți face acolo


33

Cu un amestec delicios arabo-italiano-britanic, Malta este o fortăreață apreciată de turișți, dar și un loc romantic, plin de clădiri de vis, din calcar de culoarea mierii și de străduțe înguste care duc spre mare.

Iar pentru toate acestea, arhipelagul maltez reprezintă locul perfect atât pentru vacanță de vara, cât și pentru cea de iarnă, ne asigura Mark Neville Farrugia, directorul agenției Malta Travel.

De la bărcile colorate ale pescarilor și până la arhitectură sau bucătărie, Malta, țară aflată la doar două ore de zbor față de România, nu are cusur. Privită de pe mare, din depărtare, arată că un castel din nisip perfect construit. Când vă apropiați însă, de zidurile cu turnuri impunătoare, înconjurate de șanțuri de apărare, vi se taie răsuflarea. Iar senzația o au atât tinerii veniți la distracție, cât și seniorii dornici de excursii la obiective turistice și de zile tihnite.

 Valetta e, de departe, bijuteria coroanei malteze. În inima orașului cu cea mai mare concentrare de monumente din lume tronează Palatul Marilor Maeștri, dovadă celor 270 de ani de influență politică și economică a cavalerilor maltezi. Iar acesta este doar unul din cele 320 de monumente pe care le puteți vizită dacă alegeți să petreceți Revelionul 2019, în Malta.

„Un tur panoramic și un prânz în celebra stațiune malteză St. Julians sunt propunerile noastre pentru a începe Noul An, cu dreptul. E un tur bogat în informații despre cultură și istoria acestui mic stat European, care se va încheia cu un prânz în cea mai animată stațiune a Maltei”, a spus directorul www.malta.ro. 

În stațiunea St. Julian’s pare să pulseze viață nebună a Maltei, zona fiind cea mai căutată și mai populateadin insula. Și nimic din ce oferă acum nu nu mai aduce cu fostul sat pescăresc care a înflorit în timpul ocupației britanice. Acum face parte din acele destinații turistice în care găseșți hoteluri de lux ori iahturi care-ti taie răsuflarea, dar și turiști veniți din toată lumea pentru distracții până-n zori în cluburi de noapte, restaurant și baruri.

Fortul Saint Elmo străjuiește coasta malteză de pe peninsula Sciberras care desparte cele două mari porturi naturale ale Maltei. Dincolo de construcția în sine și de frumusețea străduțelor care-l înconjoară, fortul este special în perioada “Paradei Gărzilor”, un adevărat spectacol în care maltezi tineri sau cu tâmple albe reconstituie evenimente istorice autentice, cu tot cu salve de tun și parade fastuoase, spre deliciul turiștilor veniți în căutarea vacanței de vis.

– Insula Gozo, a două că mărime din arhipelag, care a păstrat mai mult din tradiția rurală a vechilor locuitori ai Maltei trebuie să ocupe de asemenea una din zilele vacanței de Revelion. Aveți de văzut frumoasă biserica Ta Pinu, singură nepictata pe interior – care cuprinde o expoziție cu obiecte donate de cei care au venit aici și s-au rugat, iar apoi au trăit o minune -, dar nu puteți rată însă, nici “Grotă Albastră”, sau Templele Megalitice Hagar Qim.

Cât costă o vacanță de Revelion în Malta

Pentru a petrece Anul Nou, în Malta, între 28 decembrie 2018 și 2 ianuarie 2019, având incluse 5 nopți de cazare + mic dejun inclus, zbor București – Malta – București, bagaj de cala (20 kg) și de mâna (10 kg), precum și asistență turistică pe toată durata vacanței veți plăti, conform ofertei early booking de pe site-ul www.malta.ro:

– de la 395 euro/ persoană (Hotel Bella Vista 4*, cu demipensiune);

– de la 398 euro/ persoană (Hotel Santana 4*, cu mic dejun);

– de la 410 euro/ persoană (Hotel Solana 4*, cu mic dejun);

– de la 599 euro/ persoană (Hotel Excelsior 5*, camera Bastion View, cu mic dejun).

Cină de Revelion 140 euro/persoană se organizează la hotel Excelsior 5

Facebook Comments
33

About Adelina Barbu

Adelina Barbu - Storyteller la Magical Taste (magicaltaste.eu) - ofițer de poliție îndrăgostit de arta culinară pe care am păstrat-o la nivel de aventură în bucătăria proprie. Din acest motiv am ales să experimentez, dar nu ca dr. Frankenstein, în crearea unor mâncăruri atât tradiționale dar și internaționale.

Leave a Reply