Un autobuz numit Dorință… de a omorî în bătaie

Un autobuz numit Dorință… de a omorî în bătaie


40

În autobuzele din Constanța, care fac tramvaiele din București să pară limuzinele cu care se plimbă aleșii noștri, mai rău decât lipsa aerului condiționat este prezența onomatopeelor scoase cu patos din telefoane mai inteligente decât proprietarii lor.

Vorbesc aici de o imagine des întâlnită pe liniile de transport în comun de la malul mării. Cea în care un grup de tineri gălăgioși pune stăpânire pe autobuz și iau „ostatici” călătorii de bună credință care nu vor decât să ajungă acasă, într-o zi toridă în care soarele își revarsă nervii pe tabla „roabelor” RATC. Nu este nevoie decât de un telefon, o listă cu manele și distracția grobiană a pornit.

Azi este autobuzul 102 P, vine de la Pescărie, acolo unde a urcat și una din „trupele de șoc” care nu se simte împlinită dacă nu împărtășește cu restul călătorilor filosofia de viață a manelelor. Inteligența este o caracteristică ce se regăsește la ipochimene, ea fiind plecată probabil odată cu bunul simț.    

Puterea lor stă în număr, 6-8 dârlăi în floarea vârstei, care se bucură de ajutor social după ce au făcut o exorcizare a muncii din trup și suflet. Așa intimidează pe oricine și ei știu asta. Nimeni nu se bagă să le atragă atenția pentru că altfel și-ar atrage furia grupului. Iar de partea viitoarei victime, deși ar trebui să stea un autobuz întreg, românul s-a născut spectator și comentator de ocazie.

Știința de a fi nesimțit

Unul din ei stă în picioare pe holul autobuzului și dansează, deși dansul lui seamănă mai mult cu al unei cadâne care tocmai a făcut o criză spastică. Și în timp ce ridică mâinile spre trapa de aerisire a autobuzului începe să invoce toți zeii aflați pe raftul alimentar: „Hăp, hăp, fratele Salam! Hăp, hăp, meșter Florin Pește”.

Durerea „telefonului deștept” (smartphone) se simte în difuzor care parcă vrea să se dezlipească din aparat pentru că nu mai suportă să emită tânguieli ale unui manelist al cărui nume sugerează că ar trebui să fie pe grătar nu în autobuze torturând călătorii. E vorba de Liviu Mititelu, dacă nu sunteți inițiați în artele obscure ale cocălărismului de Constanța.

Acești Backstreet Boys din văgăunele Constanței au rolurile bine împărțite în trupă. Breakdancer-ul de mai sus este cel din centrul atenției, își etalează hainele de firmă „Qin Jung Bao”, al căror cost însumat cu cel al șlapilor dau un număr de două cifre net superior IQ-ului necesar pentru un comportament decent. Tricoul alb este pe umăr și rezistă tuturor mișcărilor. Tot la bustul gol sunt și restul.

Singurul care are tricoul pe el este unul dintre cei care a luat valurile mării și le-a transformat în valuri de slănină ce se revarsă furios peste bermude la fiecare mișcare. Acesta din urmă este și el dansator, dar s-a specializat în dansul pe scaun. Este cel care a dezvoltat o anume elasticitate, atât de mare în mușchii fesieri, încât îi permite să se miște „fără să se miște”. Este cel care dă din cap ca un bâtlan în sezonul de împerechere.

Mai sunt și cei doi cameramani care filmează privarea de libertate a călătorilor din diferite unghiuri pentru a putea pune pe Facebook un clip care să strângă Like-uri îndeajuns cât să le hrănească ego-ul până la următorul spectacol grotesc. Lângă cei doi, mai este și DJ-ul, cel al cărui neuron are trei comenzi „Play, Pause și Stop”. El este responsabil cu buna dispoziție și, dacă vreunul dintre „asasinii de ocazie” ai neuronilor noștri ar avea bani, ar fi obligați de conduita socială să îi lipească acestuia pe frunte.

Mișto de mișto

Stație după stație, grupul vesel proaspăt întors de la scăldat face spectacol ieftin pe care autoritățile ar trebui să-l răsplătească cu amendă pentru tulburarea liniștii publice. Dar, ca în România, speranța nu moare ultima, ea a „coborât la prima” și a luat-o pe jos.

Și pentru că nu sunt sorți de izbândă cu ei, un bătrânel mai jovial, care de abia mai face față la căldură, încearcă să combată nesimțirea tinerilor. „Au băgat, mă, apă la mare?”, îi întreabă acesta făcând referire la faptul că deși se laudă că au făcut baie, mirosul de transpirație persistă în jurul lor. „A băgat, tataie! Da’ nu e de mata că e udă și rece”, îi vine răspunsul înapoi, tinerii neprinzând aluzia. „Ai dreacu, dacă băga și săpun, mai aveați un lucru în plus să-l ignorați”, spune bătrânul mai încet.

Veselia unora, disperarea altora

La celalalt capăt al autobuzului un domn deja sătul de manelele care răsună de vibrează geamurile îl roagă răstit pe șofer să nu plece din stația City Park și să cheme poliția. Omul spune că nu are ce face pentru că el nu a auzit nimic, deși preferă să ignore scandalul.

Treaba lui este să conducă autobuzul și atât. Se conformează preț de două minute să rămână în stație în speranța că poate tinerii gălăgioși se dau jos. Nici o șansă! Nici poliția nu o cheamă pentru că, din nou, nu este treaba lui. Și decât să se certe cu scandalagiii preferă să zbiere și el la bătrânul care vrea un pic de bun simț în timpul călătoriei pe care a plătit-o.

Bărbatul care i-a solicitat să cheme poliția este mai de calibrul lui, așa că soferul știe când să își aleagă luptele. Aceasta este una dintre ele, pe care o și câștigă în schimbul pierderii cumpătului. Până la urmă pasagerul stresat de maneliști coboară înjurând „tinerii din ziua de azi”. 

Vă lăsăm pe dumneavoastră să ghiciți etnia „tinerelor talente”!

Facebook Comments
40

Leave a Reply