Satul de Vacanță Mamaia devine tărâm de poveste, în fiecare joi

Satul de Vacanță Mamaia devine tărâm de poveste, în fiecare joi


54

Satul de Vacanță Mamaia se va transformă, în fiecare joi, în perioada 14 iulie- 4 august 2016, într-un tărâm de poveste al personajelor îndrăgite de cei mici.  Teatru pentru copii, jocuri, momente muzicale, face painting, concursuri, dar și multe alte surprize le sunt pregătite celor mici și părinților.

Astfel, cei mici, veniți împreună cu familia pe litoral, vor avea privilegiul de a călători în lumea minunată și plină de culoare a poveștilor.

Spectacolul va fi completat cu momente de acrobație susținute de cei de la circul Globus, aflați și ei în Stațiunea Mamaia pentru toată perioada verii, langa Pavilionul Expozitional Constanta.

Evenimentului i se va alătura și echipa FreeWheel, care va prezența conceptul “Shake Down Mania 2016”, o invenție revoluționară și o nouă percepție asupra deplasării mobile, FreeWheel promovează mișcarea și este un must have în rândul iubitorilor de adrenalină și senzații tari, atât pentru cei mici, cât și pentru adulți.

“Aventura în Lumea Poveștilor continuă de data această cu o serie de evenimente săptămânale, care se vor desfășura în două locații foarte populate de către familii, copii și iubitori de distracție și amuzament. Dacă în Satul de Vacanță, mai exact Luna Park, vom avea piese de teatru pentru copii, animație, concursuri, și muzică latino, pe ritmurile fredonate de Lucian Colareza, în stațiunea Mamaia, cu plecare din Piațeta Cazino, va avea loc o paradă a mai multor personaje îndrăgite de cei mici, iar ca noutate pentru Stațiunea Mamaia, vom defila cu 10 păpuși gigant, având fiecare înălțimea de 3,5 m”, a declarat Oana Vorniciuc, purtător de cuvânt Stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță

Parada are ca scop să surprindă turiștii aflați la acea oră pe faleză de promenadă, oferindu-le amintiri de neuitat din sezonul estival 2016. Aceasta va fi însoțită de o bicicletă dublă, cu patru locuri, echipată cu instalație de sunet și microfon, decorata cu baloane colorate.

 Programul evenimentelor este următorul (în fiecare zi de joi):

-În Satul de Vacanță, între orele 18.00-20.00: spectacol pentru copii (teatru de copii, animație, jocuri, concursuri), pe scenă amplasată în zonă caracatițe.

-În stațiunea Mamaia, între orele 19.00-20.00: parada personajelor de poveste, pe traseul: Piațeta Cazino – Promenadă – Piațetă Perlă – Satul de Vacantă (zona caracatiței).

 

Facebook Comments
54

Leave a Reply