Trenurile Soarelui 2019 de la CFR și trenul privat ATC intră pe rutele spre litoral

Trenurile Soarelui 2019 de la CFR și trenul privat ATC intră pe rutele spre litoral


0

Trenurile Soarelui 2019 de la CFR și trenul privat Astra Trans Carpatic (ATC) intră pe rutele spre litoral, cu dorința de a scoate timpi cât mai buni pe cea mai călătorită rută. 

Astfel că media de durată pentru aceste trenuri va fi de aproape 2 ore pentru cele de la stat și 2 ore și 20 de minute pentru cel privat. Problema este că, niciodată la trenurile de la CFR călători nu se respectă orarul.

Trenurile Soarelui reintră în circulaţie la sfârşitul săptămânii, iar peste 40 de garnituri vor asigura zilnic, timp de aproape trei luni, legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.

„CFR Călători informează că, începând cu data de 14/15 iunie  2019, va lansa programul estival de transport Trenurile Soarelui. Timp de aproape trei luni, până la data de 8/9 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării”, spun oficialii CFR Călători.

Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii, 22 trenuri directe (11 tur/11 retur) şi ramurile aferente care pornesc din principalele oraşe vor avea ca destinaţie Constanţa /Mangalia şi retur (şase dintre acestea – 3 tur/3 retur – nu vor tranzita Bucureştiul), iar 32 de trenuri (16 tur/16 retur) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul şi retur, 14 din ele (7 tur/7 retur) ajungând până la Mangalia şi retur, restul oprindu-se la Constanţa.

Durata de parcurs între Bucureşti şi Constanţa, pentru trenurile IR fără oprire, este de 1 oră şi 58 de minute.

Între Constanţa şi Mangalia vor exista legături frecvente cu trenul, fiind astfel deservite toate staţiunile de pe litoral. Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalaţii de climatizare, iar trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă.

De asemenea, două trenuri directe (1 tur/1 retur) vor asigura zilnic legătura Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur, pentru a facilita accesul turiştilor la Delta Dunării.  De asemenea, în fiecare zi, patru trenuri (două tur/două retur) vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea.

„Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilităţile de călătorie acordate prin legi sau hotărâri de guvern în vigoare. Tariful pentru o călătorie Bucureşti – Constanţa, fără  nicio ofertă comercială, este 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors, călătorul beneficiază deja de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziţionat online se mai adaugă o reducere de 5%. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puţin 21 de zile în avans, reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5, reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziţionarea se face online”, susţine CFR Călători.

În plus, persoanele cu dizabilităţi motorii au posibilitatea de a se deplasa mai uşor cu trenul spre şi dinspre litoral, beneficiind din partea CFR Călători de servicii gratuite de asistenţă (rezervarea locurilor speciale, însoţire în incinta staţiei, asistenţă la urcare/coborâre în/din tren şi asistenţă la bordul trenului). Pentru a beneficia de aceste servicii, pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 ore înainte de plecare, un formular care este disponibil online şi la casele de bilete, pentru trenuri care au plecări/sosiri din/în marile gări.

Trenul privat ATC vs Trenurile Soarelui 2019

Tot din această perioadă, va apărea și primul tren privat la Mangalia, tren ce aparține de Astra Trans Carpatic (ATC), anunță Club Feroviar

La dus, trenul pleacă la ora 7,45 din București Nord și ajunge în Gara Constanța la 10,26, după ce a oprit pe parcurs la Ciulnița, Fetești, Cernavodă Pod și Medgidia, potrivit Mersului Trenurilor de pe site-ul companiei. La întoarcere, garnitura pleacă din Gara Constanța la 15,20, urmând să sosească la București Nord la 17,41.

Facebook Comments
0

1 Comment
  1. Ar fi excelent ca si studentii sa isi plateasca biletul, pentru ca am patit de cateva ori sa nu pot cumpara bilet la casa pentru ca trenul era plin cu … neplatitori de bilet.
    Nu am nimic cu nimeni, dar e putin bizar sa nu am loc daca platesc, pentru ca toate locurile sunt ocupate de cei care nu platesc.

Leave a Reply