Transilvania Train – excursia din inima Ardealului ce trebuie trăită măcar o dată în viață

Transilvania Train – excursia din inima Ardealului ce trebuie trăită măcar o dată în viață


36

Transilvania Train este un proiect ce va intra pe șine de la 31 august și care oferă un concept unic de călătorie cu trenul în Romania. Proiectul a fost dezvoltat de agentiile de turism Globe 365 si Free Spirit, iar un bilet este destul piperat.

„În perioada 31 august – 3 septembrie 2017, te așteptăm să iei parte la o călătorie aparte, pe 40 de roți propulsate de 2000 de cai! Transilvania Train este un program unic în România prin intermediul căruia vei avea ocazia de a explora cele mai frumoase zone ale Ardealului și de a cunoaște cultura săsească autentică”, spun organizatorii.

Aventura constă într-o călătorie cu trenul ce va ține patru zile, programul acesteia este flexibil și personalizat, cuprinzând activități educative și recreative. În acest timp, vei parcurge un traseu care include orașe ce mustesc de istorie, vei participa la degustări de vin, cine în aer liber, work-shop-uri de țiglărie tradițională sau de fierărie medievală. Pe lângă aceste activități, vei lua parte la cursuri foto, de arhitectură medievală sau de echitație, vei face tururi de biserici fortificate pe biciclete și, cine știe, poate îți vei descoperi noi pasiuni.

Trenul va porni din Brașov, te vei îmbarca acompaniat de sunetul fanfarei și vei traversa inima Transilvaniei, trecând prin orașe precum Brașov, Saschiz, Sighișoara, Mediaș, Alba Iulia, Sebeș, Sibiu și Făgăraș. Cetatea Alba Carolina este una dintre cele mai mari fortificații cu bastioane din Europa de Sud-Est și doar unul dintre monumentele istorice a cărui întreagă poveste o vei afla în timp ce îl vei vizita alături de ghizii organizatorilor.

transilvania train

Mai precis, proiectul Transilvania Train are scopul de a aduna la un loc oameni cu pasiuni și preocupări comune și de a le oferi prilejul să poarte un dialog viu. În sensul tare al cuvântului. De asemenea, odată cu conceperea și organizarea programului am ținut cont și de oamenii însuflețiți de muzică. Astfel, vei lua parte la evenimente exclusiviste și rare, precum concertul Filarmonicii din Sibiu sau concertul de orgă al Bisericii din Sebeș, unde auzul ți se va delecta cu interpretări de excepție ale unor arii din Brahms și Wagner.

Totodată, ți s-a pregătit un tur în care vei vizita renumita regiune Haferland, zisă și ”Țară a Ovăzului”, o regiune săsească formată din satele săsești Fișer, Rupea, Viscri, Saschiz, Roadeș, Criț, Cloașterf și Meșendorf.

Așadar, îți lansăm invitația de a te înscrie într-o aventură unică, promițându-ți deopotrivă că îți vei aminti cu drag de clipele petrecute în cele cinci vagoane de tip bistro, discuțiile cu ghizii locali, degustările de vin sau work-shop-urile tradiționale.

Ziua 1 în Transilvania Train

La ora 09:30, din gara Brașov, în sunetul fanfarei, ne vom îmbarca în primul tren turistic din România – Transilvania Train.
 
Timp de trei ore ne vom împrieteni în compania unor vinuri premium românești și vom descoperi primele povești ale Transilvaniei. De la defileul si vulcanul de la Racoș până la așezarea secuilor.
transilvania train
Debarcăm în gara Archița. Vizită în Haferland – împreună vom face turul satelor Archița,  Viscri și Criț. Masă de prânz în Criț.
 
Continuăm explorarea Haferlandului. Ajungem la Meșendorf,  Fișer și Saschiz. Plecăm către Shighișoara. Cazare la Hotelul Double Tree by Hilton**** sau similar. Cină la restaurantele hotelului. Dacă mai aveți energie, vom face un tur nocturn al cetății Sighișoara.
Ziua 2  în Transilvania Train
După micul dejun ne îndreptăm către gara din Sighișoara unde Transilvania Train ne așteaptă pentru a explora o nouă destinație din Siebenburgen: Mediașul și împrejurimile.
Din nou, la bordul trenului vom explora câteva dintre tradițiile viticole ale regiunii: vinurile de la  Villa Vinea.
Debarcăm în gara Mediaș si, în grupuri mici, ne vom îndrepta către zonele unde vom avea primele experiențe culturale ale zonei –workshopurile. Două ore vom experimenta tradițiile culturii transilvănene. De la țiglărie până la împletituri.
Pentru masa de prânz ne vom întâlni în mijlocul naturii pentru a savura încă o serie de preparate din inima Transilvaniei.
După amiaza vom pleca din nou la explorat: de data aceasta arhitectura sau istoria locurilor, biologia pajiștilor sau cursuri de artă fotografică.
Către finalul după amiezii ne vom îmbarca în tren la Copșa Mică și vom pleca spre Alba Iulia. Garda cetății ne va aștepta la gară, iar în cetate salve de tun se vor trage în onoarea oaspeților.
După turul cetății ne vom opri pentru cină la unul dintre restaurantele din cetate.
Formalitățile de cazare la hotel Transilvania și la celalelate hoteluri partenere vor fi foarte scurte, iar un somn bun ar fi de dorit.
Ziua 3 cu Transilvania Train
Repede cu micul dejun. Transilvania Train așteaptă nerăbdător pe peronul gării din Alba Iulia să ne poarte către următoarea destinație: Mullbach-ul medieval sau Sebeșul de azi.
Aici vom asista la un lucru rar: biserica evanghelică din Sebeș își va deschide porțile, iar orga din 1893 ne va oferi un concert unic de muzică clasică și corală.
transilvania train
Din Sebeș vom pleca spre un eveniment memorabil: O experiență gastronomică unică la care toți pasagerii vor fi implicați – împreună vom găti și vom descoperi rețete de bucate transilvănene. Aici vom avea și masa de prânz.
În mijlocul amiezii ne vom urca în tren și, timp de trei ore, vom admira peisajele Mărginimii Sibiului și ne vom delecta cu poveștile din vremurile când puternicele fortificații ale Sibiului țineau piept atacurilor turcilor .
Ajunși la Avrig, veselia si voia bună vor fi elementele esențiale ale unui picnic în aer liber la umbra trenului. Seara, târziu, ajungem la Sibiu. Aici ne vom caza la hotelurile Continental și Ibis din centrul orașului. De la gară la oraș vom ajunge pietonal, dar pentru cei cărora ziua li s-a părut mai lungă, vom avea servicii de transfer asigurate.

Ziua 4 în Transilvania Train

După micul dejun, vom face câțiva pași în Piața Mică din Sibiu unde ne va aștepta o surpriza: viori și violine ne vor încânta auzul cu arii din mari opere ale muzicii clasice sau cu refrenuri contemporane.
 
După acest moment de bucurie, vom pleca către gară ne vom urca în tren și ne vom îndrepta către cetatea Făgărașului.
 
Aici, în interiorul cetății vom avea și masa de prânz.
 
Ultima etapă a călătoriei noastre, de la Făgăraș la Brașov va fi un minunat prilej de a schimba impresii de călătorie, adrese de e-mail sau profiluri de Facebook. 🙂
 
În jurul  orei cinci după amiaza, după patru zile de experiențe memorabile, vom ajunge în punctul final al călătoriei noastre: Gara Brașov.

Călătoria de 4 zile prin Transilvania costă 650 euro de persoană (pachetul Confort) sau 780 de euro de persoană (pachetul Premium). Pachetele includ: transport cu trenul şi autocar, respectiv microbuz pe tot parcursul celor 4 zile; 3 nopţi de cazare cu mic dejun inclus în hoteluri de 3 stele (pachetul Confort) sau de 4 stele (pachetul Premium); prânz şi cină conform programului, 2 workshop-uri la alegere în ziua 2 şi workshop-ul gastronomic în ziua 3, intrările la obiectivele turistice, băuturile şi gustările din tren, precum şi toate activităţile din tren sau din oraşele de debarcare.

Facebook Comments
36

Leave a Reply