Taha’a sau Insula de Vanilie, raiul în care nu trebuie să mori pentru a ajunge

Taha’a sau Insula de Vanilie, raiul în care nu trebuie să mori pentru a ajunge


0

Nici bine nu am deschis ochii și nările îmi sunt inundate de mirosul discret de vanilie ce domnește deasupra insulei Taha’a (Insula de Vanilie). M-am trezit odată cu soarele.  Ne-am dat “bună dimineaţa”, el a continuat să se ridice iar eu am pus capul la loc pe perna mea de nisip fin perlat. Pătura de valuri transparente îmi acoperă, apoi îmi descoperă picioarele gâdilându-mi visele. Mă pierd din nou în dulcele somn matinal. În partea dreapta a picioarelor, îngropat în nisip şi apă este ceasul meu deşteptător, o bere pe care atunci când o ating şi mă trec fiorii e clar că trebuie să merg să o aduc la starea ei naturală, asemeni unei femei frumoase: goală. Simfonia naturii în care dirijor este vântul ajutat de valuri îmi leagănă gândurile, doar pentru ca, din când în când, să mă bucur de un solo ….de tăcere. Liniștea de aici trebuie trăită cu sufletul. Soarele are şi el un sunet al lui pe care atunci când îl auzi îţi creează o senzaţie de unic pe pământ, o dulce singurătate de care ai nevoie după amalgamul de zgomote cotidiene. Nici măcar pescăruşii care deja se agită mai ceva ca nişte muncitorii care se grăbesc să ajungă în şantierul naval nu îmi strică prima dimineață din micul meu concediu. Îi las. Este în ADN-ul lor să fie guralivi.

tahaa rasarit

Încep să cred că asta este senzația pe care ți-o dau halucinogenele, de vis, de beatitudine, pentru că senzațiile, chiar dacă sunt incredibil de reale nu le pot constientiza. Am stat prea multă vreme pierdut între betoane, stres, muncă și gânduri legate de a doua zi. Mintea mi-a fost înlănțuită un an întreg forțată, să proceseze comenzi pe cat de simple, pe atât de greu de finalizat: trezit, aglomerație metrou, deadline-uri, zbierete, comenzi, cumpărături de supraviețuire, revenire la bârlogul format din patru pereți, somn…și repetare! A fost nevoie să fiu împins de la spate să îmi dau acest restart sufletului și minții. Pentru că asta face Taha’a! Șterge cu buretele tot trecutul și te forțează să iei totul de la zero. Îți arată o altă lume în lumea ta pe care nu ai vrut, nu ai avut timp sau ai fost prea obosit să o vezi.

tahaa bungalo

Bungalo-ul l-am lăsat în spate, cu o oră înainte de ieșirea soarelui din pătura de apă cristalină. Am fost prea surescitat pentru a mai putea dormi. Așa că, de cu noapte, pe ea am lăsat-o să doarmă în patul de-un alb orbitor și m-am postat în fund acolo unde nisipul se sărută timid cu apa oceanului. Sunt ca doi iubiți care își trăiesc dragostea de început. Liniștiți se iau în brațe, plini de afecțiune și nu își mai dau drumul rămânând într-un dans pe care și soarele curios se întinde în mare și apoi pe cer dornic să-l vadă.

5a4e9597a43fb8b8958d35c18b18f5c4

Mi-am pus în mare două beri mici de 330 de ml, pentru a se răcori. Am decis ca „delicatesele” cu arome fructuoase ale insulei să îmi fie cafeaua în prima dimineață din cele cinci pe care le am aici. Nu mi-am propus să mă îmbăt și nici să mă amețesc, pentru că asta au făcut-o deja, înaintea alcoolului priveliștea, aromele, realitatea incredibilă. M-am decis să nu devin dependent de acest vis din primele ore ale concediului, așa că fug în apă. Valurile sunt calde și tandre ca atingerea iubitei pe care am lăsat-o să se bucure de somn, după o călătorie de mai bine de 18 ore cu avionul.   

luxury-hotels-french-polynesia-le-tahaa-island-resort-spa-slide-1_lg

Desfac berea, îmi pun degetul mare în ea și înaintez încet în larg până nu mai simt nisipul sub picioare. Mă las pe spate și rog soarele să își mai treacă din când în când razele peste mine.

Taha’a, Insula de vanilie

Mirosul de vanilie este aerul pe care îl respiri în Taha’a și asta pentru că această mică insuliță produce aproximativ 80% din vanilia din Polinezia franceză, probabil și de asta e denumită Insula de Vanilie. Micul arhipelag parcă a fost părăsit în mijlocul Oceanului Pacific, după ce părinții, Australia și Americile s-au certat și divorțează. Așa că aproape la mijlocul distanței dintre continente a răsărit acest rai. Vanilia este folosită, aici, de la delicatesele culinare până la binecunoscutele masaje cu aromaterapie. Și credeți-mă că un masaj cu aromaterapie făcut aici le face pe cele de acasă să te simți ca și cum te-ai duce la bunici la țară, iar aceștia te-ar trimite singur la gârlă să te speli cu săpun de casă. Dacă tot ați ajuns până aici ar fi păcat să nu vizitați una din plantațiile de vanilie și să cumpărați câteva boabe, doar așa, să vedeți ce înseamnă să ai o bucată de rai în pumn.

P1050118

Nu voi mai vorbi prea mult despre peisaje pentru că nu am cuvintele la mine și mi-e teamă că aș face un deserviciu acestor locuri, așa că o să las imaginile să spună ele câte ceva. Insula trebuie luată la picior, încet pentru a te bucura de fiecare pas pe care îl faci aici. Pepenii și livezile de nuci de cocos sunt aproape la fel de răspândite ca și mirosul de vanilie.

525503_6_z

NU RATAȚI! Cum spuneam și mai sus, obligatoriu să ajungeți într-o plantație de vanilie, care este la polul opus al plantației de la 9 la 5, din viața cotidiană. Apoi, dacă tot ați ajuns aici, este imperios necesar să ajungeți la o fermă de perle. Cultivarea acestora este un adevărat fenomen.

vanilla-grower-tahaa-french-polynesia

TAH_Jeep_Gallery2_1000x600_31976

Grădinile de corali trebuie și ele vizitate, care împreună cu peștii tropicali dau imaginilor subacvatice o cu totul altă dimensiune. Nici nu trebuie să faceți prea mare efort pentru a vă bucura privirea, ci doar să plutiți, restul e făcut de curenții liniștiți.

bora6

Pentru cei care sunt adevărații fani ai scuba arhipelagul ascunde o mulțime de epave pe care le puteți explora sau dacă sunteți oameni mai de suprafață, faceți un tur al insulei cu un Jeep.  

5 19 14 Tahaa 047

Dacă doriți să leneviți, în schimb, plajele cu nisip de fildeș și palmieri care veghează deasupra voastră sunt ușor de găsit, mai ales dacă doriți puțină liniște în liniștea de acolo.

TAHTPI_Fire_Dance3_1000x600_29726

Prețuri:

Cazarea: 800 și 1400 de euro, în funcție de ce condiții alegeți (două persoane)

Bilete de avion: 1.500-1.800 de euro

Cheltuială: cel puțin 1.000 de euro, dacă vreți să vă bucurați de concediu, nu de alta dar este foarte posibil ca aici să nu ajungeți decât o dată în viață.

 

 

 

 

Facebook Comments
0

4 Comments
  1. Pingback: Clătite cu banane și ciocolată, pentru cei cu o săptămână de lucru grea

  2. mda, e o destinatie foarte scumpa, nu atat datorita preturilor locale (am ales cazari intre 65 – 85 E/ noaptea/ camera (o persoana), inclusiv pe faimoasa Bora Bora(!), ci datorita zborurilor. Sunt mai multe variante de a ajunge, cea mai ieftina fiind cu Air France , fireste prin paris cu escala i Los Angeles. Mult mai scump este itinerariul Bucurest / Doha / Tokyo (narita) / Tahiti, apoi zboruri locale din insula in insula. Dar ai ocazia sa pasesti si pe pamant japonez 🙂 Si sa ne intelegem, nu pleci sub 25-30 de zile intr-o astfel de calatorie! 🙂

Leave a Reply