Ștrandurile din Ungaria, marea departe de mare a românilor din Vest

Ștrandurile din Ungaria, marea departe de mare a românilor din Vest


37

În lipsa unei infrastructuri adecvate care să facă legătura între Vestul țării și litoralul românesc, ștrandurile din Ungaria continuă să fie principala destinație de weekend pentru românii din Vestul țării, este concluzia unei analize HotelGuru.ro, pe baza rezervărilor realizate de turiștii români.

Distanța, prețurile mici și condițiile bune, principalele motive pentru care turiștii români aleg ștrandurile din Ungaria

Deși trebuie să treacă granița, drumul până la ștrandurile din Ungaria este bătut în fiecare vară de mii de români. Multe piscine, facilități SPA, curățenia resorturilor și spațiile verzi bine întreținute sunt motivele care îi fac pe români să revină aici.

Conform HotelGuru.ro, sunt weekenduri în care prezența românilor în aceste ștranduri depășește 80% din totalul celor prezenți, astfel că prețurile, meniurile și multe panouri informative sunt și în limba română, pe lângă maghiară.

Pentru o zi de acces în ștrand românii plătesc între 13 și 30 lei, similar cu costul unei zile de ștrand în România.

Care sunt cele mai căutate ștranduri din Estul Ungariei?

Preferatele românilor prin servicii și mai ales prin proximitatea cu granița sunt ștrandurile de la Gyula, Mako, Szeged, Oroshaza, Hajduszoboszlo şi Battonya, unele dintre ele fiind deschise și în timpul sezonului rece, având piscine acoperite.

Ștrandul de la Battonya se află la doar 26 de kilometri de Arad şi la șapte kilometri de Vama Turnu, motiv pentru care există zile în care ștrandul are peste 80% clienți români.

Complexul acvatic din Gyula este unul dintre cele mai apreciate ștranduri de către turiștii români, fiind deschis și în timpul sezonului rece. Este situat la doar 2 km de vama Vărșand și 75 km de municipiul Arad.

Ștrandul din Mako are bazine cu apă termală și hidromasaj, piscină pentru înotători, zonă de tratamente și este parțial funcțional și în sezonul rece. Este situat la 80 de kilometri de Arad şi 95 kilometri de Timișoara.

Cazare de la 100 lei / noapte pentru cameră dublă

Pentru turiștii care aleg să rămână și peste noapte, prețurile la cazare sunt mai mult decât accesibile. Turiștii români plătesc de la 100 lei / noapte pentru o cameră dublă dintr-o pensiune și pot ajunge până la 300 lei / cameră într-un hotel de 4 stele.

Facebook Comments
37

Leave a Reply