Stațiunile străine, destinația finală. Unde au ales românii să meargă în miniconcediul de 1 Mai și cât costă

Stațiunile străine, destinația finală. Unde au ales românii să meargă în miniconcediul de 1 Mai și cât costă


53

Tot mai mulți aleg să își petreacă miniconcediul de 1 Mai în stațiunile străine, cu precădere în Bulgaria și Grecia. Acestea sunt mai bine pregătite pentru a acomoda turiștii, dar și mai bine dotate și ceva mai ieftine.  

Primele plecări charter cu avionul în Grecia, Spania, Turcia și Egipt au loc la sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai.

În acest moment, gradul de umplere al primelor aeronave charter este de 100%. Astfel, locurile în avionul care va pleca cu primii turiști în stațiunea turcă Antalya pe data de 26 aprilie sunt epuizate. La fel și cele din avionul charter către Hurghada (Egipt), care va decola pe data de 29 aprilie. Câteva locuri se mai găsesc în primul avion cu destinația Tenerife din 27 aprilie, dar ne așteptăm ca și acestea să se ocupe până la data plecării. De menționat că și avioanele care pleacă imediat după minivacanța de 1 Mai, precum cel către Creta, sunt deja ocupate în proporție de peste 70%”, – Adriana Irimia, director de rezervări Christian Tour.

Și turiștii care preferă ca mijloc de transport autocarul vor profita de zilele libere pentru a se relaxa pe litoralul grecesc, Corfu, Lefkada și Zakynthos fiind destinațiile predilecte către care se vor îndrepta.

Și turiștii care preferă ca mijloc de transport autocarul vor profita de zilele libere pentru a se relaxa pe litoralul grecesc, Corfu, Lefkada și Zakynthos fiind destinațiile predilecte către care se vor îndrepta.

Marele avantaj pentru cei care pleacă în vacanță la începutul sezonului estival este legat de costurile mult mai mici. De pildă, pentru șapte nopți de cazare în Lefkada un turist plătește acum 92 de euro, sumă din care are asigurat și transportul cu autocarul. Un sejur de șapte nopți în regim all inclusive la un hotel de patru stele din Antalya și transport cu avionul costă la sfârșitul lui aprilie – începutul lui mai 297 de euro de persoană, la care se adaugă taxele de 95 de euro”, – Adriana Irimia

Cât te costă o vacanță în stațiunile străine din Bulgaria

Tot peste granițe, dar mai aproape de casă, Bulgaria este o altă destinație preferată de români pentru minivacanța de 1 Mai. În stațiunea Nisipurile de Aur, în perioada 28 aprilie – 1 mai, o noapte de cazare la un hotel de patru stele în regim all inclusive costă de la 24 de euro de persoană.

În Albena, o noapte de cazare costă de la 35 de euro de persoană la un hotel de patru stele, tot la all inclusive, în stațiunile Sunny Beach și Constantin și Elena un turist trebuie să plătească 30 de euro pe noapte, iar în Nessebar costul este de 28 de euro pe noapte de persoană la patru stele în regim all inclusive.

Turiștii care vor să beneficieze de transport pot merge în vacanță cu autocarul, situație în care mai plătesc 35 de euro de persoană tur-retur.

Cât te costă miniconcediul pe litoralul românesc

În țară, litoralul românesc este în continuare principala destinație către care se îndreaptă turiștii români în minivacanța de 1 Mai. Mamaia și Vama Veche sunt stațiunile preferate datorită multiplelor variante de distracție.

În Mamaia, de pildă, pe lângă cluburile care vor fi deschise în această perioadă, în intervalul 26 aprilie – 1 mai se desfășoară Festivalul Sunwaves, ajuns la a 11-a ediție, care atrage foarte mulți fani ai muzicii electronice. Prețul pentru o noapte de cazare în nordul litoralului pornește de la 69 de lei de persoană, la un hotel de două stele fără mic dejun.

Turiștii care vor mai multă liniște în minivacanță de 1 Mai aleg stațiunile Năvodari, Eforie Nord și Mangalia. De exemplu, la un hotel de trei stele din Mangalia trei nopți de cazare fără mic dejun costă 655 de lei în cameră dublă cu vedere la mare. Patru nopți la un hotel de patru stele din aceeași stațiune costă aproximativ 1.100 de lei camera dublă cu vedere la mare.

1 Mai la munte

Pe locul secund în topul destinațiilor interne preferate de români pentru minivacanța de 1 Mai se află Valea Prahovei, Predeal, Bușteni și Sinaia fiind cele mai căutate stațiuni montane. La un hotel de patru stele din Predeal, o noapte de cazare în perioada menționată costă 250 de lei camera, preț care include și mic dejun, acces la spa, un discount la procedurile de înfrumusețare, parcare și loc de joacă pentru copii. Un pachet de trei nopți de cazare cu mic dejun și o cină tradițională la un hotel de trei stele din Bușteni costă 490 de lei camera.

1 Mai în stațiunile balneare

De 1 Mai, pentru un număr tot mai mare de români, stațiunile balneare au devenit alternativa la litoral. Cât privește prețurile, în Băile Felix, de exemplu, un pachet care include patru nopți de cazare și toate mesele la un hotel de patru stele costă pentru două persoane aproximativ 1.900 de lei. În Covasna, la un hotel de patru stele, un pachet de patru nopti de cazare cu mic dejun, acces la piscină și spectacole de muzică live costă 1.200 de lei camera dublă.

Facebook Comments
53

Leave a Reply