Cea mai în vogă stațiune de pe litoralul românesc, Mamaia, nu este decât un produs de marketing foarte bine promovat. Faptul că Mamaia este atât de apreciată de turiști vine dintr-o combinație a celor nostalgici și a tinerilor care acum caută distracția în plin anonimat.
Dacă nu îți faci un selfie în cluburi precum Loft, Ego, Fratelli, nu exiști în weekend și ai pierdut două zile degeaba.
Mai jos puteți găsi imagini cu Mamaia anilor 60-70, moda de atunci, poze de familie, dar și cu fetele frumoase care apăreau pe coperțile revistelor din acea vreme. Dar pentru o mai bună imagine a frumuseții stațiunii din acele vremuri, cea mai bună imagine o poate oferi filmul „Nea Mărin miliardar”.
În afară de câteva hoteluri Mamaia nu s-a schimbat nimic din punct de vedere al designului clădirilor. Acestea au rămas intacte, partea proastă este că acum sacii de gunoaie sunt cei care te întâmpină pe marginea șoselei și în parcare. În stațiune, ai puține șanse să găsești un nenorocit de coș de gunoi. Dar ce mai contează atâta timp cât afară este vopsit gardul și înăuntru e leopardul.
În anii ’70, Mamaia nu era o stațiune scumpă, iar condițiile de cazare erau mai mult decât decente. Restaurantele hotelurilor aveau mâncare bună pentru acea vreme (a se reține: pentru acea vreme. Să nu intrăm în subiectul Ceaușescu ne ținea flămânzi!)
Mai jos, piscina hotelului Unirea. Știu nu este plina de spumă, fete semi-nud, și mult zgomot în care tinerii învârt pahare de șampanie în aer. Și pe atunci nici nu zbierau televiziunile că „la mare au ajuns în acest weekend peste 40.000 de turiști, iar DN 1A este din nou neîncăpător pentru toate Daciile 1310 care au plecat spre litoral”
FETE FRUMOASE
Urât să știi că în urmă cu 45 de ani nu aveai telefon cu o cameră foto care să îți scoată în evidență buzele țuguiate și trebuia să depinzi de un nene care zbiera din toți rărunchii „Colorata, mâine-i gata” sau „Luați bunicul, luați bunica/ luați tăticul, luați mămica/ Nu dați banii pe prostii/ Faceți poze la copii”
Astfel de bărci ale salvamarilor încă se mai găsesc pe unele plaje de pe litoralul nostru.
Rochie „baie de soare”. Moda anilor 80 făcea furori printre mămicile tinere care doreau să arate bine atunci când plecau pe plajă.
Poate sunt eu prea „old fashion”, dar cred că acum câteva zeci de ani, femeile erau mai frumoase decât cele de acum. Asta prin prisma look-ului și atât (Nu vreau să intru și în alte arii de discuție)
La un șah, într-un dintre spațiile de agrement ale stațiunii Mamaia. Un copil joacă șah cu mama lui. Nu stim dacă a câștigat sau nu, cert este că în lumea lui chiar se simțea bine. Parcă arată mai distractiv decât alergatul după Pokemoni.
Poza de mai jos îmi face și mie pofta de un Pepsi. Nimic nu se compară cu o bautură carbogazoasă rece când stai pe plajă, mai ales într-o zi călduroasă, în care încerci să fugi de toropeală cu o scurtă baie în mare.
Mamaia acum:
Mi-ar plăcea să comentez, dar nu o să o fac. O să vă las pe voi să vă spuneți părerea, pentru că fiecare avem idei și concepții diferite.
Mașini scumpe la fiecare 10 metri, parcări arhi-pline, zgomot, mizerie, manele (cel puțin la hotelul la care am stat eu. Și era unul de 4 stele, care ar trebui să aibă totuși oarecare pretenție)
- Egipt, cea mai accesibilă destinație de toamnă-primavară. O vacanță costă sub 300 de euro - 13/10/2021
- România, gazda a mai multor competiții eSports, va recunoaste în mod oficial acest sport. Erste susține demersul - 17/08/2021
- SONDAJ Ce curiozități au românii cu privire la vacanțele și destinațiile pe care le-au ales pentru 2021 - 24/05/2021
- FlixBus anunță noi destinații spre Europa pentru sezonul de vară - 18/05/2021
- Cum poți vorbi în roaming cu numai 3 euro - 16/04/2021
- Românii vaccinați vor putea călători în Israel din 23 mai - 14/04/2021
- Care sunt cele mai bune oferte de vacanță pentru litoralul românesc și ce aleg românii - 26/03/2021
- Cum va arăta vacanța all inclusive în vara lui 2021 și cât va costa - 25/01/2021
- Studiu: Hotelurile vor avea un grad mediu de ocupare de 31% pentru anul 2021 şi un tarif mediu de 197 de lei - 22/12/2020
- Europa s-a regrupat împotriva Marii Britanii din cauza noii tulpini de coronavirus - 21/12/2020
Serios???
De o sapt am venit din Mamaia si culmea… Sunt o gramada de cosuri de gunoi, sunt si locuri de paecare goale, si culmea… ZGOMOT! Mi se pare f normal sa fie zgomot intr o statiune de pe litoral. Si sincer pe la 12 noaptea era f putina lume afara!!!
Oi fi fost eu mai ghinionist sa stau la un hotel care vineri seara da petreceri cu manele. cat despre cosule de gunoi incercati o plimbare pe langa soseaua principala, nu pe promenada