Stațiunea balneară Techirghiol – o oază de sănătate

Stațiunea balneară Techirghiol – o oază de sănătate


0

Stațiunea balneară Techirghiol a fost aleasă campioană de către Asociaţia Română de Balneologie atunci când a realizat topul stațiunilor balneare din ţara noastră.

Partea bună este că pe alocuri s-au făcut investiții, iar cele mai recente pare că au avut loc anul trecut. Astfel că, aparatele vechi de un deceniu care erau folosite la capacitate maximă, au fost înlocuite anul trecut, potrivit digi24.

Potrivit Doiniței Oprea, medic specialist reumatolog la Sanatoriul Balnear Techirghiol, „ultima investiţie majoră în aparatura medicală a fost în 2006. Aparatura pe care o foloseam până în prezent era depăşită tehnic şi practic nu mai făcea faţă necesităţilor uzuale ale pacienţilor noştri”.

În total, s-au cumpărat 77 de aparate noi pentru toate cele patru module de terapie: electroterapie, magnetoterapie, ultrasunete şi laser.

Importanța aparaturii noi

Cei care au boli reumatice se pot trata acum cu ajutorul tehnologiei moderne, dar sunt ajutați și cei care au suferit intervenţii chirurgicale să se recupereze mai repede.

Spre exemplu, aparatul laser este de 50 de ori mai puternic faţă de cel vechi. Astfel, dacă înainte primele rezultate se vedeau după 4-5 zile, acum efectele apar încă din prima zi.

În 2014, Sanatoriu Balnear din Techirghiol a avut un număr de aproximativ 10.000 de pacienţi, în 2015 s-a ajuns la 12.000 de pacienţi și în 2016, sperau să ajungă la 14.000 de pacienți.

Pachete și tarife

În cazul în care vreți să vă tratați aici, va trebui să plătiți între 80 și 200 de lei pe zi, în funcție de acomodarea pe care o alegeți. Pentru mai multe detalii legate de facilitățile de care veți avea parte la cazare, dați clic AICI!

În acești bani aveți incluse noaptea de cazare, masa la pensiune completă, tratament (minim 2 consultații medicale la inițierea tratamentului și la final + aplicații balneare majore + proceduri de masaj + sedințe de kinetoterapie + aplicații de electroterapie).
Parcare si internet gratuit.

Atenție! Aceste tarife sunt valabile numai pentru pacienții asigurați, pentru cei neasugurați, tarifele ajung între 180 de lei și 330 de lei pe zi.

Unicitatea stațiunii balneare de la Techirghiol

„Având în vedere importanţa tratamentelor balneare considerate miraculoase şi unice în Europa, a căror factor-cheie este nămolul Lacului Techirghiol,rezultat al faunei şi florei lacului cu acelaşi nume şi apa sărată a lacului puternic hipertona, cu o concentraţie de aproximativ 80g săruri minerale la litru şi care reprezintă o veritabilă apă terapeutică, precum şi personalul medical specializat care asigură tratamentul balneofizic al pacienţilor internaţi în cele trei secţii ale sanatoriului, avem plăcerea de a va oferi un sejur de recuperare conform detaliilor de mai jos în Complexul Balnear Techirghiol, camerele Pavilioanelor A şi B sunt recent renovate (cu baie proprie, aer condiţionat, frigider, TV-LCD, cablu, internet wireless, mobilier nou)”, se scrie în pagina de prezentare a Sanatoriului Balnear de la Techirghiol. 

Nămolul nu are efecte adverse, ci doar contraindicaţii. „Niciun pacient nu primeşte vreun tratament înainte de a fi consultat de un specialist. Dintre contraindicaţiile generale enumerăm: bolile infecţioase în perioada de contagiozitate şi convalescenţă, bolile venerice, tumorile maligne, perioada de menstruaţie, sarcina patologică sau sarcina normală peste trei luni, lăuzia, epilepsia, alcoolismul cronic, diabetul zaharat care este greu de controlat prin dietă şi tratament medicamentos, insuficienţa cardiacă”, potrivit Adevărul.

Cum se face internarea

Internarea pacienților în secțiile de Recuperare (pensionari, salariați, copii, neasigurați) se face după o prealabilă programare obținută fie telefonic, fie prin prezentare la receptie, iar in cea Sanatoriala in urma obtinerii unui bilet de tratament, eliberat de Casa pensiilor.

Dacă vă internați programându-vă telefonic sau personal la unul dintre cabinetele medicale din SBRT, va trebui să vă prezentați la biroul de internări pentru verificarea documentelor și înregistrare. Vă veți adresa apoi la recepție pentru repartizarea camerei, conform programării. Vă cazați și după ce vă faceți toaletă și vă schimbați în haine comode, vă prezentați la cabinetul medicului care v-a programat, unde veți fi consultat.

Daca veniți la SBRT având bilet eliberat de Casă pensiilor, trebuie să vă prezentați la recepție pentru a fi cazat. Apoi veți fi îndrumat pentru consultație către medicul indicat în foaia de observație. Această se înregistrează la recepție și este trimisă ulterior la cabinetul medical.

După un control medical competent, vi se va întocmi un program terapeutic, o dietă corespunzătoare și eventual vi se vor prescrie investigații suplimentare. Toate acestea sunt înscrise pe o fisă individuală de tratament, pe care, la serviciul de planificarea procedurilor, vor fi trecute orele și numărul cabinei de tratament.

Documente necesare internării la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol:

– Card Electronic de Asigurări de Sănătate (sau adeverință emisă de Casă de Sănătate de care aparține pacientul)

  1. PENSIONARI
    a) Secția Sanatorială:
    – Bilet eliberat de la C.N.P.A.S.
    – Bilet de trimitere de la Medicul de Familie în evidența căruia vă aflați
    – Act de identitate ( Buletin de identitate / Card de identitate / Pasaport )
    b) Secțiile de Recuperare:
    – Este necesară programarea telefonică făcută în prealabil, în urmă discuției cu unul dintre medicii celor două Secții de Recuperare;
    – Bilet de trimitere eliberat de Medicul de Familie în evidența căruia vă aflați;
    – Cupon de pensie;
    – Act de identitate ( Buletin de identitate / Card de identitate / Pasaport ).
  2. SALARIAȚI
    a) Secțiile de Recuperare:
    – Este necesară programarea telefonică făcută în prealabil, în urmă discuției cu unul dintre medicii celor două Secții de Recuperare;
    – In Secția de Recuperare se internează pacienți în vârstă de cel puțin 16 ani;
    – Bilet de trimitere de la Medicul de Familie în evidența căruia vă aflați;
    – Adeverință de salariat în care să fie menționat numărul de zile de concediu medical pe care le-ați efectuat în ultimele 12 luni;
    – Copie după ultimul ordin de plată pentru asigurările sociale de sanatate;
    – Act de identitate ( Buletin de identitate / Card de identitate / Pasaport ).
  3. COPII
    – La secția de Recuperare Neuropsihomotrie Copii se internează pacienți cu vârstă cuprinsă între 3 și 18 ani;
    – Este necesară programarea telefonică făcută în prealabil, în urmă discuției cu unul dintre Medicii sectiei;
    – Bilet de trimitere de la Medicul de familie în evidență căruia se află copilul;
    – Certificat de naștere sau card de identitate;
    – Certificat de handicap dacă este cazul;
    – Copiii cu handicap gradul I sau ÎI se internează cu însoțitor, cei fără handicap se pot internă cu însoțitor sau nu în funcție de decizia medicului curant din sectie;
    -Pentru internarea copiilor la Secția Recuperare Neuropsihomtorie Copii nu se percepe coplata iar însoțitorii acestora au gratuitate în situația în care copilul are handicap gradul I sau ÎI. În celelalte cazuri însoțitorul trebuie să achite o coplata de 50 de lei/ zi de spitalizare.

 

Facebook Comments
0

Leave a Reply