Sarmisegetuza Regia – leagănul civilizației dacice și legendele ei

Sarmizegetusa Regia a fost leagănul civilizației dacice dar și centrul economic, religios şi politic al Daciei, înainte de războaiele daco-romane din jurul anului 100.

Deși acum nu au mai rămas decât „o adunătură de pietre”, din cauza proastei gestionări de către cei responsabili, capitala Daciei avea templele şi sanctuarele dispuse pe două terase. Sunt unii istorici care spun că acestea au fost ridicate unele din vremea regelui Burebista, iar altele în vremea lui Decebal, în care aşezarea s-a aflat în apogeul dezvoltării sale economice.

Cetatea Sarmizegetusa Regia a fost devastată de romani, chiar și incendiată, iar templele ei au fost distruse şi abandonate vreme de aproape două milenii.

Cu toate acestea, după două milenii de abandon situl arheologic este inclus în patrimoniul UNESCO, alături de alte cinci cetăţi dacice şi este unul dintre cele mai populare monumente istorice ale ţării.

Patru cetăţi dacice din patrimoniul UNESCO, aflate în împrejurimile celebrei Sarmizegetusa Regia, au rămas abandonate la mila profanatorilor şi a braconierilor. Aici este vorba despre cetăţile Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie şi Băniţa.

Făuritorii de bijuterii de la Sarmisegetuza

La Sarmisegetuza existau pe vremea lui Decebal cele mai mari ateliere metalurgice din Europa acelor timpuri. Așa se face că aurul transilvan avea o „amprentă unică” pentru că acesta conținea 25% argint și avea o culoare deschisă uşor verzuie, uşor de recunoscut.

În atelierele argintarilor daci se executau coliere, brăţări, inele, broşe, catarame şi piese de harnaşament. Aceștia aveau un cult al împodobirii corpului cu astfel de bijuterii precum brăţări, colane, inele şi găteala hainelor cu tot felul de aplice, nasturi şi pandantive fixate pe stofe. Cei mai bogaţi aveau toate aceste podoabe de aur pur, precum tot de aur erau şi vasele lor de zile mari.

Puținele pujuterii care au mai rămas drept mărturie a talentului dacilor din acea vreme sunt acum împrăștiate în muzeele din România, iar printre acestea se pot deosebi cunoscutele colecții de brățări dacice, coiful dacic, dar și pandantive care au fost descoperite în ultimii ani de către arheologi.

Comorile, ascunse pentru a nu fi furate

O bună parte a comorilor dacice a ajuns în afara ţării, imediat după invaziile romane şi continuând până în zilele noastre. Legendele spun că Decebal a ascuns, cu puțin timp înainte de invaziile romane, o parte a comorilor în albia râului Sargeţia, care curgea în apropierea capitalei Sarmizegetusa Regia, potrivit istoricului latin Dio Cassius.

„Decebal abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulţime de argint şi de aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pământ, iar după aceea aduse râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia Decebal pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca sa nu dea nimic pe faţă”, relata Dio Cassius.

Acesta spunea că invadatorii ar fi descoperit o parte din comori, după ce Biciclis, un get care ar fi ştiut locul ascunzătorilor, a fost luat prizonier şi ar fi dat în vileag povestea.

Comorile au ajuns în Roma , o dată cu alte prăzi care au totalizat peste 160 de tone de aur şi 300 de tone de argint. Alte tezaure de aur şi bijuterii dacice au rămas nedescoperite, potrivit legendelor locale.

Nemurirea dacilor

Frumusețea mitologiei legată de înaintașii noștri este că dacii credeau în nemurirea sufletului şi considerau moartea ca o simplă schimbare de ţară, potrivit istoricilor.

Herodot spunea despre ei că se credeau nemuritori, când povestea despre campaniile militare conduse de regele persan Darius, cu două milenii şi jumătate. Atunci Persia se afla într-una din cele mai înfloritoare perioade din existenţa ei, într-o expansiune teritorială căreia geţii (dacii) au încercat să i se opună.