Pârtiile de schi din Șureanu și Arieșeni, pregătite pentru turiști

Pârtiile de schi din Șureanu și Arieșeni, pregătite pentru turiști


0

Nouă din cele zece pârtii ale domeniului Şureanu, din Munţii Sebeşului, sunt funcţionale şi se prezintă într-o stare excelentă.

Acestea au un strat de zăpadă de peste o jumătate de metru, omătul fiind arhisuficient şi pe cele două pârtii de la Arieşeni, în Munţii Apuseni, unde măsoară 60 de centimetri, anunță Agerpres. 

„Ultima perioadă, marcată de ninsori şi viscol, a făcut ca Domeniul Schiabil Şureanu să pară, în momentul de faţă, un loc extrem de sălbatic. Mai exact, troienele imense de omăt de pe marginea drumului, accesul dificil şi vremea aspră au transformat zona Şureanu într-un loc adresat, mai degrabă, iubitorilor de extrem. Cu toate astea, pârtiile sunt într-o stare excelentă pentru acest final de an. Zăpadă există suficientă atât pe pârtii, cât şi în off-piste şi, dacă nu ar mai ninge deloc, considerăm că s-ar schia fără probleme pe omătul existent până la final de sezon”, a declarat Rareş Tileagă, monitor la o şcoală de schi. 

Pârtiile de schi din Șureanu și Arieșeni, pregătite pentru turiști

Sunt amenajate şi bătătorite nouă din cele zece pârtii ale domeniului schiabil, asta însemnând peste 10 kilometri de spaţiu schiabil disponibil în momentul de faţă. 

„Întrucât a nins enorm, zăpada bătătorită de pe pârtii măsoară, deja, peste 50 centimetri. Starea pârtiilor este impecabilă, perfect schiabilă. În off-piste, omătul este arhisuficient pentru ieşiri freeride”, a menţionat Tileagă. 

Cu toate acestea, dacă viscolul va fi intens, telescaunul va fi oprit, ceea ce va închide accesul pentru cele trei pârtii de pe vârful Auşel. Pe ultima porţiune a drumului spre domeniul Şureanu, de la lacul Oaşa, există încă multe porţiuni cu şleauri, gropi şi zăpadă frământată. 

„Cea mai dificilă porţiune este între Luncile Prigoanei şi Poarta Raiului, unde drumul îngust şi abrupt, acoperit de zăpadă, provoacă multe ambuteiaje. Sunt absolut necesare lanţurile pentru roţi, mai ales că urmează ninsori”, a precizat monitorul de schi. 

Și în Munţii Apuseni, la Arieşeni, unde există două pârtii, în lungime totală de peste doi kilometri, zăpada este arhisuficientă, stratul bătătorit măsurând în jur de 60 de centimetri. 



Booking.com

Dacă preferați Bulgaria, atunci sezonul la Bansko s-a deschis de două săptămâni și puteți merge acolo. Mai jos găsiți și câteva oferte de cazare:



Booking.com

Facebook Comments
0

Leave a Reply