Papuci Yoo Tobe și prosoape Louis Vuitton, falsurile cu care cucerim turiștii

Papuci Yoo Tobe și prosoape Louis Vuitton, falsurile cu care cucerim turiștii


40

Nici bine nu s-a deschis sezonul pe litoralul românesc că deja acesta a fost invadat nu doar de turiști dar și de falsuri și produse contrafăcute. Așa că dacă nu aveți ce face între o plajă și o bere rece puteți să luați faleza Mamaia la pas pentru a vă simți ca pe un Champs Elysee româno-chinezesc.

Dacă nu aveți bani de produse originale, precum o geantă Louis Vuitton, pentru care, ca român din popor va trebui să îți vinzi un rinichi să o poți avea, te poți mulțumi și cu un prosop de la aceeași marcă, evident contrafăcut.

 

Prețul pentru așa ceva este chiar pe măsura falsului, costă doar 55 de lei, iar vânzătoare te poate convinge, dacă nu știi ce cumperi că este un original pentru că are însemnele necesare pentru a păcăli ochiul mai puțin vigilent.

papuci yoo tobe si prosop louis vuitton

Lângă acesta stă atârnat un alt prosop de marcă, Hugo Boss. De un bleu ca marea la miezul zilei, dar în Grecia, nu la noi, și cu broderie aurită, prosopul este tocmai bun să îl cari pe umăr când pleci de pe plajă sau să te învelești cu el după ce ieși din apă. Dar cam atât. E Hugo Boss, deci lumea trebuie să vadă cine e „șefu’ la Mamaia”.

Îți bagi picioarele în papucii Yoo Tobe

Și pentru că tot suntem în domeniul estival, nu puteți rata nici papucii Yoo Tobe. Dacă nu au bani de abonament la telefon să asculți „muzica bună de pe YouTube”, în schimbul a 20 sau 25 de lei, poți oricând să asculți plescăitul șlapilor contrafăcuți.

papuci yoo tobe si prosop louis vuitton

Sunt ușori și comozi, special falsificați pentru mersul la plajă cu o ținută „beach-casual”, papucii Yoo Tube păstrează culorile consacrate ale produsului Google. Șlapii au avantajul că deși când te uiți la ei nu îți mănâncă din traficul de internet, au și diagonala mai mare față de un telefon de marcă.

papuci yoo tobe si prosop louis vuitton

Papuci din… Șlaponia

În cazul în care vreți să rupeți cu adevărat gura târgului, o faceți tot cu papuci marca Aierda care copiază aproape fidel însemnul Adidas și pot fi ai voștri pentru numai 20 de lei. La fel și papucii Italia, la care culorile drapelului italian sunt contorsionate așa că pare că au creat drapelul unei noi țări… Șlaponia.

Supereroi la borcan de plastic

Dacă pentru cei mari, falsurile se rezumă la vestimentație, cei mici sunt ademeniți pe marginea trotuarului cu supereroii din benzile de desene animate. Nu contează că sunt amestecate personajele din Marvel cu cele din DC Comics, așa că unde este loc de un Spiderman, Iron Man, este loc și pentru Superman și Batman.

Dar mai important este pentru cei care nu știați că Darth Vader este din rasa minionilor, așa că asta dă cu totul un nou înțeles francizei Star Wars.

Și pentru a rămâne în domeniul supereroilor, în cazul în care plecați în misiune cu Capitanul America trebuie să știți că îi puteți puen mască pe cap. Ei bine, nu chiar mască. Setul vine cu personaj căruia îi poți schimba tot capul: cu mască și fără mască.

papuci yoo tobe si prosop louis vuitton

Prețul de pornire pentru aceste minunății este de 25 -30 de lei, în funcție de personajele pe care le preferați.

Știm că pentru toate aceste falsuri s-a muncit foarte mult pe un vapor undeva în Taiwan sau China, de aceea apreciem prețurile mici practicate pe litoralul nostru. Și pentru că toate aceste produse sunt falsuri „originale”, bonul fiscal este și el la fel de original, adică inexistent.

Facebook Comments
40

Leave a Reply