Pacmam Gyros, cea mai bună tavernă din Paralia Katerini

Pacmam Gyros, cea mai bună tavernă din Paralia Katerini


33

Am descoperit Pacmam Gyros pe TripAdvisor si am zis să încercăm să mâncăm acolo pentru prima seara, în Paralia Katerini. Aveam să descoperim că acest local de familie este mai mult decat o simplă tavernă.

Proprietarul este un tip foarte prietenos fiindu-ți imposibil să nu te împrietenești cu el până la finele unei cine.

pizza pacmam pacmam gyros mancare paralia restaurante paralia

Dar trecând peste acest aspect să discutăm de aspectul culinar al Pacmam Gyros. În primul rând, dacă ajungeți în Paralia, asta este locul în care trebuie să mâncați cel puțin o dată.

Gyrosul pe care-l fac cei de aici este dacă nu cel mai bun, unul dintre cele mai bune din zonă și asta pentru că ei folosesc și tzatziki la rețetă.

pizza pacmam pacmam gyros mancare paralia restaurante paralia

Toate ingredientele pe care le folosesc se așează foarte bine în mica pită și dacă sunt servite și cu o bere VamBeer atunc puteți să spuneți că ați avut o cină reușită. Asta ar fi o cină de 4,70 de euro pentru că un gyros costă 2.20 de euro, iar berea este 2,50 euro.

La fel de bine puteți să serviți și pizza Pacmam. Este o pizza neconventională despre care vă voi vorbi mâine seară, într-o rețetă separată. În tavernă veți maid escoperi și o salata grecească foarte bună și ieftină, dar și niște chifteluțe cu brânză excelente.  

Servirea la Pacmam este foarte promptă, iar cei care vin să preia comanda sunt foarte drăguți și zâmbitori. Pe alocuri mai știu și română, așa că să nu vă mire dacă vă întreabă de unde sunteți pentru că vor să vă salute în limba voastră natală.

pizza pacmam pacmam gyros mancare paralia restaurante paralia

Este felul lor de a-l face pe client să se simptă apreciat. Este doar unul dintre modurile care te vor convinge că trebuie să mai vii pe aici.

Vacanță Corali Holidays

pizza pacmam pacmam gyros mancare paralia restaurante paralia

Am putut să ne bucurăm de această vacanță multumită serviciilor foarte faine pe care cei de la Corali Holidays ni le-au oferit. In cazul în care mai este cineva interesat de o vacanță în Paralia, cei de la Corali Holidays mai au libere niște locuri în perioada 23-30 septembrie. Pachetul pentru 7 nopți, cu autocarul, nu costă de 55 de euro în cameră dublă. Adică 110 euro de cuplu!!!

Întreaga ofertăa lor o găsiți AICI, unde vă puteți face și rezervare pentru un concediu super ieftin chiar și pentru la anul sau pentru alte destinații dacă vă fac cu ochiul.

 

Facebook Comments
33

Leave a Reply