Nessebar – destinația de weekend dintre valuri (Galerie FOTO)

Nessebar – destinația de weekend dintre valuri (Galerie FOTO)


47

În urmă cu vreo două săptămâni am tras o fugă de weekend până la Nessebar, la puțin peste 200 de kilometri de Vama Veche. Auzisem de multe ori despre cetatea veche de peste 3.000 de ani, iar imaginile descoperite pe net mi-au stârnit curiozitatea.

ruine

Așa că, împreună cu un grup de prieteni am zis facem o tură pe malul bulgăresc al Mării Negre. Ne-am rezervat cu ceva vreme înainte niște camere la un hotel de două stele (care după părerea mea, părea echivalentul a trei stele în România), cazare care nu ne-a costat decât 60 de lei/cameră.

Traseul fusese deja stabilit, București – Constanța – Mangalia – Vama Veche – Varna – Nessebar (drum de 6 ore care implică doar două mari infrastructuri Autostrada A1 și Drumul European E87, atât).

jean baptiste

Cetatea

În cetatea „dintre ape”, se poate vedea cel mai bine cum anticul se îmbină cu modernul, printre ruinele de acum 3.000 de ani strecurându-se  timid terasele, magazinele de suveniruri și cele de haine. Nu este un mozaic kitschos care să îți maltrateze privirea, ci din contră, fiecare construcție parcă o completează pe cealaltă alăturată. Localnicii sunt foarte prietenoși și dornici să te așezi la terasa lor sau să cumperi vreun suvenir. Este o cu totul altă imagine decât cea cu care suntem obișnuiți pe litoralul românesc.

biserica ruine

Străduțele din Old City te duc cu gândul la vechile drumuri grecești. Totul este pietruit și dacă faci abstracție de pâlcurile de turiști, te poți transpune liniștit în atmosfera de acum sute de ani. Pentru câteva clipe poți uita de serviciu, aglomerație și alte griji.

IMG_20160618_142421

IMG_20160618_142450

 

IMG_20160618_142545

La pas pe străduțele înguste, așa ar trebui să vedeți Old City!

IMG_20160618_142619

Una din multele terase, unde prețurile mâncărurilor concurează cu gustul acestora. Până la urmă veți ajunge la concluzia ca ambele sunt bune.

IMG_20160618_142605

O bărcuță care de abia așteaptă să simtă valurile…

IMG_20160618_142441

„Bântuiți” pe fiecare străduță, veți avea ce vedea!

IMG_20160618_142633

Loc pentru pelerinaj

IMG_20160618_142644 IMG_20160618_143033

Se oferă liniște sufletească și o pavăză împotriva soarelui

IMG_20160618_143040

 

IMG_20160618_143047

Sunny Beach, în depărtare

IMG_20160618_142904

Pentru o clipă am crezut că suntem în Bavaria (mie cel puțin așa mi-a creat impresia)

IMG_20160618_142846

IMG_20160618_142840

IMG_20160618_142824

IMG_20160618_142807_1

Cam așa arată străduțele de prin centrul Old City Nessebar

IMG_20160618_153558

IMG_20160618_153625 IMG_20160618_154841

Viața de noapte

Viața de noapte în Nessebar nu este chiar atât de zgomotoasă pe cât s-ar aștepta unii, dar totuși merită să o experimentați. Nu sunt cluburi sau baruri în care să vă faceți veacul, ci doar terasele care pe timp de noapte sunt la fel de primitoare ca și pe timp de zi. Dacă vreți cluburi și alte distracții Sunny Beach este la doar cinci minute de mers cu mașina.

Sub lumina lunii, micuța bicicletă privește fiecare val care se lovește de țărmul pietros al peninsulei

IMG_20160618_220022

IMG_20160618_220001

Felinarul care voia să fie la fel de strălucitor precum luna

IMG_20160618_215937

O terasă cu priveliște

IMG_20160618_215857

IMG_20160618_215742

La terasa Sevina (pe care o recomand pentru serviciile impecabile și prețurile mult prea mici), ospătarul care ne-a întâmpinat era „ajutat” de cocoșul din imaginea asta. Din păcate, cocoșul dormea în post.

IMG_20160618_215546

Loc pentru suveniruri la prețuri de 1-3 leva, dar puteți găsi o serie de lucruri extrem de interesante.

IMG_20160618_211926

IMG_20160618_211855

IMG_20160618_211623

IMG_20160618_210835

IMG_20160618_210941

 

Prețuri și mâncare

Pentru a nu vorbi prea mult despre prețuri și mâncare vă arăt mai bine câteva meniuri. Cert este că pentru un cuplu, cu 20-30 de leva reușiți să aveți o masă destul de sățioasă, plus câteva băuturi (bere și sucuri). Eu sunt de principiu că dacă merg într-un loc trebuie să mă bucur de specificul culinar al acelei zone. Dar să și încerc anumite mâncăruri din alte regiuni, doar de dragul diversității. Din păcate, observ că mulți dintre turiștii întâlniți de-a lungul ultimilor ani, oriunde merg, aleg exact aceleași lucruri: cartofi prăjiți, mici, piept de pui, ceafă de porc, apoi vin acasă și se plâng că mâncarea nu a fost bună sau cine știe ce alte motive.

Diferența dintre litoralul bulgăresc și cel românesc este de la cer la pâmânt la orice capitol. Recunosc, și la ei puteți avea experiențe neplăcute, dar acestea sunt mult mai puține la număr decât ce există la noi.

Am cerut o ceapă să vedem cum reacționează ospătarul, mai ales după ce a trebuit să servească o ceată de 8 oameni nehotărâți. A zâmbit, ba chiar a cerut detalii despre cum să ne-o servească. Apoi, și-a cerut scuze că s-ar putea să fie prea iute. Între timp, pentru că a durat foarte mult servirea, circa 20 de minute, am schimbat câteva vorbe despre Campionatul European de Fotbal.

IMG_20160618_222745

IMG_20160618_222732

IMG_20160618_222716

IMG_20160618_222706

IMG_20160618_151023

IMG_20160618_151030

Meniuri

IMG_20160618_145345

IMG_20160618_145342

IMG_20160618_145314

IMG_20160618_145312

IMG_20160618_145306

IMG_20160618_145303

IMG_20160618_145258

IMG_20160618_145255

IMG_20160618_145249

IMG_20160618_144338

IMG_20160618_142658

IMG_20160618_221523

IMG_20160618_221431

IMG_20160618_221421

IMG_20160618_221406

Per total, excursia de două persoane, cu cadouri incluse pentru vreo 5 persoane, cazare, mâncare la terase și restaurante, drum ne-a costat aproape de 500 de lei.

 Tips:

Schimbati leva la Mangalia sau Constanța, dacă nu în vamă. La bulgari este ceva mai scump. Cursul la casele de schimb este 2.35 – 2.40 de lei/leva, la noi. Și schimbați în bani cat mai mici 5,10,20 de leva.

Alimentarea cu benzină, dacă nu aveți chiar atât de mulți bani, faceți-o în Bulgaria, la stațiile echivalente celor din România. Este ceva mai ieftin.

Se plătește și în lei, puteți chiar să lăsați tips-urile în lei.

Parcați doar unde este permis, 2-3 leva/oră nu este o cheltuiala prea mare pentru siguranța mașinii.

Facebook Comments
47

Leave a Reply