Muzeul ASTRA din Sibiu începe construirea celui mai lung tricolor românesc

Muzeul ASTRA din Sibiu începe construirea celui mai lung tricolor românesc


40

În mini vacanța de 1 Decembrie Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit numeroase evenimente și activități pentru turiștii care ajung în zona Sibiului. Bunătați culinare din zona Deltei Dunării sau din Țara Secașelor, activități cu meșteșugari și un proiect care se va derula pe tot parcursul anului viitor.

Astfel, începând cu data de 1 Decembrie 2017, timp de un an, toți vizitatorii Muzeului ASTRA din Sibiu vor putea contribui la realizarea celui mai lung tricolor românesc. Tricolorul va fi lucrat la gherghef, iar fiecare vizitator care dorește va putea contribui la realizarea lui. Demersul va fi supravegheat îndeaproape de meșteri țesători cu care Muzeul ASTRA colaborează de mai mulți ani.

,,Începând cu 1 decembrie 2018, tricolorul realizat prin truda de un an, va fi tăiat și împărțit vizitatorilor. Invităm publicul în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în Pavilionul Muzeal Multicultural, de Ziua Națională a României, să lucreze alături de noi la acest tricolor. Acest proiect are o însemnătate simbolică dacă ne gândim că strămoșii noștri au contribuit prin jertfă la realizarea României Mari, iar noi acum putem contribui la un record legat de identitatea națională.” , a declarat Ciprian Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

De altfel minivacanța de 1 Decembrie este plină de evenimente remarcabile la Muzeul ASTRA. 

(RE)Trăiește Marea Unire

Unul dintre acestea este demararea unei campanii de colectare a mărturiilor din perioada Primului Război Mondial (de pe front sau din țară) și a Marii Unirii – fotografii, scrisori, documente, obiecte personale și mărturii orale. Campania (RE)Trăiește Marea Unire va începe pe 1 decembrie 2017 și va continua pe tot parcursul anului viitor.

Ateliere culinare

Pe 1 și pe 2 decembrie, 2 pescari lipoveni din satul Mila 23 din Delta Dunării, vor pregăti borș de pește și pește prăjit ca pe baltă în cadrul unor ateliere culinare organizate în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la Cherhanaua din Mahmudia.

În ziua de 1 decembrie, începând cu ora 12, la Cârciuma din Bătrâni din Muzeul în Aer Liber, publicul va putea asista la tăierea, pârlirea, curățarea și tranșarea porcului, dar și la prepararea bucatelor tradiționale (cârnați, slănină, tobă, caltaboș). Se va servi aici ,,pomana porcului’’  cu mămăliguță și murături, dar și preparatele la ceaun, cum sunt tochitura de porc sau ciorba.

Sâmbătă, 2 decembrie, Muzeul ASTRA organizează evenimentul Tradiții și Cultură Gastronomică din Țara Secașelor, cu participarea comunității din localitatea Loamneș. Acțiunea va avea loc la Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, între orele 11.00-16.00. Aici se vor face degustări de lichiu cu varză și ceapă și iahnie de fasole cu cârnați.

Duminică, 3 decembrie, Muzeul ASTRA organizează Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor. Datini şi obiceiuri de iarnă. Ediţia a XI-a a Festivalului este organizată şi în acest an la Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” şi la Centrul Cultural Memorial Dr. Ghe. Telea Bologa din localitatea Nou Român, jud. Sibiu. Colindătorilor de la Şcoala de Arte şi Meserii “Ilie Micu” din Sibiu. li se vor alătura membri ai comunităţilor din Nou Român şi Arpaşu de Sus.

În spiritul apropierii sărbătorilor de iarnă, în această minivacanță Galeriile de Arta Populară din Pavilionul Muzeal Multicultural și-au pregatit oferta pentru sarbatori. Vizitatorii pot opta aici pentru cadouri inspirate din traditiile satului românesc. Sunt cadouri facute cu suflet si migala, obiecte unicat la care detaliile fac diferenta, cum sunt decoratiunile pentru pomul de Craciun din paie, panusi de porumb, port popular si sosete de lana, oale de sarmale, cani pentru vin fiert, fete de masa si stregare, jucarii ecologice. 

In Pavilionul Muzeal Multicultural din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului vizitatorii, indiferent de varsta, sunt așteptați să dea o mana de ajutor la impodobirea cladirii pentru sarbatorile de iarna, cu ateliere de confectionat decoratiuni de Craciun care se vor desfasura zilnic, intre orele 10:00 si 15:00,  incepand  de joi,30 noiembrie, pana duminica, 3 decembrie, in sala de educatie muzeala de la parter.

Facebook Comments
40

Leave a Reply