Mini-concediu cu nici 60 de euro, la început de vară

Mini-concediu cu nici 60 de euro, la început de vară


53

Nici 60 de euro nu au cheltuit cu cazarea românii care au fost zilele acestea într-un mini-concediu, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Mai mult de 130.000 de turişti, dintre care 50.000 pe litoral şi 45.000 în pensiuni din întreaga ţară, au cheltuit în minivacanţa de Rusalii aproximativ 7,5 milioane de euro.

Potrivit FPTR, mai mult de 50.000 de români şi-au petrecut mini-concediu de Rusalii în staţiunile de pe litoral şi au cheltuit aproximativ trei milioane de euro. Cele mai aglomerate au fost structurile e cazare din nordul litoralului – Mamaia şi Năvodari, dar foarte mulţi turişti au ajuns şi în Vama Veche.

Dacă în staţiunile din sud (Saturn, Venus, Jupiter şi Neptun) au sosit mai mult familii cu copii, în cele din nord şi în Vama Veche au venit în general tineri, atraşi de distracţie şi petreceri. 

În acest an, hotelierii au venit în întâmpinarea turiştilor cu oferte avantajoase pentru minivacanţa de Rusalii, tarifele fiind cu 30% – 40% mai scăzute faţă de cele din sezon, iar pentru turiştii care au stat mai multe zile s-au aplicat tarifele din programul “Litoralul pentru toţi”.

Pachete turistice au fost variate, unele dintre ele au inclus toate tipurile de masă. Pe lângă ofertele avantajoase, hotelierii au pregătit anul acesta programe pentru copii şi părinţi. 

Chiar dacă la munte s-au anunţat precipitaţii, 20.000 de români şi-au rezervat o vacanţă într-unul din hotelurile din staţiunile montane. Conform estimărilor FPTR, turiştii au cheltuit aproximativ 1,2 milioane de euro. La munte, cazarea a costat între 80 – 500 lei de persoană.

Cele mai căutate staţiuni au fost cele de pe Valea Prahovei. Peste 45.000 de romani au preferat să meargă la pensiuni, cele din zona Bran, Moeciu, Mărginimea Sibiului fiind pe primul loc în topul solicitărilor. Pentru astfel de vacanţe, turiştii au plătit aproximativ 2,4 milioane de euro, se arată în comunicatul FPTR. 

Staţiunile balneare au fost şi ele solicitate în această perioadă. Astfel, 15.000 de români au ales s-şi petreacă vacanţa la băi, unde au putut beneficia de programe speciale de tratament şi relaxare.

La Băile Felix, trei nopţi de cazare cu mic dejun, la hotel de patru stele cu Spa, au costat 600 de lei. Per total, cei 15.000 de turişti au plătit pentru vacanţa în staţiunile balneare aproape 700.000 de euro, potrivit comunicatului. 

Românii care şi-au dorit să petreacă în natură s-au orientat spre Delta Dunării. Este vorba despre 1.500 de persoane, în special pescari pasionaţi şi turişti dornici de inedit. În ceea ce priveşte tarifele, în Delta Dunării, de exemplu, trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun, costă 500 de lei de persoană.

Din calculele FPTR, în Deltă s-au cheltuit în această perioadă aproximativ 200.000 de euro. 

Facebook Comments
53

Leave a Reply