KLM trimite statusul zborului către familia pasagerilor, pe WhatsApp

KLM trimite statusul zborului către familia pasagerilor, pe WhatsApp


KLM Royal Dutch Airlines introduce o facilitate utilă pentru familiile celor care călătoresc de sărbători. Serviciul se numește “Family Updates” și permite pasagerilor să inceapă un grup WhatsApp pentru a-și menține prietenii și familia informați cu privire la starea zborului lor. 

Pasagerii KLM care primesc biletul de îmbarcare prin intermediul WhatsApp vor primi o invitație de a utiliza gratuit acest serviciu KLM WhatsApp.

KLM va trimite apoi un mesaj prietenilor și familiei pasagerilor după decolare. Imediat după aterizare – chiar înainte ca pasagerul să aibă Wi-Fi sau roamingul de date activat – cei dragi de acasă vor primi o notificare cu statusul zborului.

De asemenea, dacă un zbor este întârziat, membrii grupului vor fi informați. În plus fată de aceste mesaje automate proactive, membrii grupului pot solicita companiei KLM informații despre progresul zborului. 

KLM este prima companie aeriană care oferă un serviciu WhatsApp pentru clienți și pentru cei apropiați lor. În prezent, serviciul este disponibil numai în limba engleză, urmând a fi extins și cu alte limbi de circulație internațională.

Inteligența artificială și confidențialitatea datelor

KLM utilizează Inteligența Artificială pentru a înțelege intrebările pe care le primește printr-un mesaj marcat cu @KLM. KLM nu poate citi mesajele pe care membrii grupului le trimit reciproc. După trimiterea notificării conform căreia pasagerul a ajuns la destinație, KLM va părăsi grupul. Grupul WhatsApp va rămâne activ, astfel încât membrii pot impărtăsi fotografiile de vacantă și actualizările. Toate mesajele sunt protejate prin criptarea WhatsApp.

KLM pe WhatsApp

KLM Royal Dutch Airlines oferă clienților săi din întreaga lume informații despre confirmarea rezervării, notificari de check-in, îmbarcare, actualizarea statusului de zbor și răspunde la întrebări în 10 limbi diferite direct pe WhatsApp, prin intermediul aplicației oficiale WhatsApp Business. KLM este una dintre primele companii și prima companie aeriană din întreaga lume cu un cont confirmat de WhatsApp Business.

KLM și Social Media

Începând cu 2009, KLM și-a câștigat reputația de pionier în social media. KLM are peste 25 de milioane de fani și urmăritori pe diverse platforme sociale. Prin aceste canale, KLM primește peste 100.000 de mențiuni în fiecare săptămână, dintre care 15.000 sunt întrebări sau remarci. Acestora le răspund în mod personal mai mult de 250 de agenți, care formează cea mai mare și cea mai dedicată echipă de social media din lume.

Pe WhatsApp, Facebook, Messenger, Twitter, LinkedIn, WeChat și KakaoTalk, KLM oferă răspunsuri clienților săi 24/7 in 9 limbi diferite: olandeză, engleză, germană, spaniolă, portugheză, franceză, chineză, japoneză și coreană. În timpul orelor de program, KLM oferă de asemenea servicii în limba italiană. KLM a fost prima companie aeriană din lume care a oferit clienților săi opțiunea de a primi documente de zbor și actualizări prin Messenger, Twitter și WeChat.

Facebook Comments

Leave a Reply