Hagia Sofia din Istanbul, catedrala reciclată

Hagia Sofia din Istanbul, catedrala reciclată


0

Recent am avut ocazia să merg în vizită la Hafia Sofia din Istanbul și să aflu despre această că este o catedrală reciclată. Știu, sună cel puțin dubios, la o primă audiție, dar povestea din spatele ei, de-a lungul sutelor de ani confirmă acest lucru. 

hagia sofia din istanbul catedrala reciclata a opta minune a lumii

hagia sofia din istanbul catedrala reciclata a opta minune a lumii

Hagia Sofia din Istanbul a fost construită în forma ei actuală, în doar 5 ani, între 532 și 537, de către împăratul Iustinian I. Și pentru a o construi aât de repede acesta a folosit materiale de la alte biserici și catedrale de pe teritoriul imperiului, dar mai ales de la fostele biserice pe ruinele cărora a fost ridicată aceasta. 

Prima a fost dărâmată de un cutremur, după ce a fost ridicată de Constantin cel Mare în secolul al IV lea. Acesta a fost și întemeietorul orașului Constantinopol, și primul împărat creștin. A doua a fost distrusă de un incendiu în timpul răscoalelor Nika în anul 532.   

Revenind la Iustinian I, pe lângă materialele reciclate, a adus materiale speciale de constructie, de pe tot cuprinsul imperiului. Marmura alba si galbena au fost aduse pe vase, iar sculptori, tamplari, zidari și mozaicari au început să lucreze pentru a crea această bijuterie a crestinătății. 

hagia sofia din istanbul catedrala reciclata a opta minune a lumii

hagia sofia din istanbul catedrala reciclata a opta minune a lumii

Când biserica a fost terminată, cupola și tavanul sau au fost în întregime poleite cu aur, a cărui strălucire se reflecta în fiecare suprafată lustruita. Iustinian și-a dorit ca aceasta să fie cea mai mare construcție religioasă din lumea creștină, așa că, se spune că atunci când a terminat-o ar fi exclamat urmatoarele: ”Solomone, te-am întrecut!”. Acesta era convins că biserica era cu mult mai frumoasă decât templul zidit de împăratul iudeu Solomon, despre care relatează Vechiul Testament.

La aceasta au muncit și fizicianul Isidor din Milet si matematicianul Anthemios din Trales, care au reușit să suspende doar pe pereții clădirii o cupolă înaltă de 56 m și lată de 31 m. Peste 10.000 de muncitori au trudit la ridicarea ei.

Hagia Sofia din Istanbul a opta minune a lumii 

Pentru mai bine de 900 de ani, Biserica Sfanta Sofia a fost folosita drept scaun episcopal de catre Patriarhul Ortodox de Constantinopol. Totodata, biserica a găzduit și cele mai mari sinoade bisericești și ceremonii imperiale. Structura acesteia a fost grav avariată de o serie de cutremure de pământ. Domul original al acesteia s-a surpat în urma unui cutremur din anul 558, următorul dom picând și el în anul 563. Alte surpări au mai avut loc și în anii 989 și 1346.

În anul 1204, măreața Biserica Sfanta Sofia a fost jefuită și dezbracată complet de podoabele sale de către cruciați. Acest eveniment, care a lipsit biserica constantinopolitană de relicve foarte prețioase, a tensionat și mai mult relațiile dintre cele două Biserici – de Răsărit și de Apus. Multe dintre bogățiile furate de către cruciați din Biserica Sfanta Sofia pot fi văzute astăzi în interiorul Basilicii Sfantului Marcu din Veneția.

„A opta minune a lumii” a fost reședința Patriarhiei Ecumenice, slujindu-se Sfânta Liturghie până la data de 29 mai 1453, dată la care turcii conduși de Mahomed al II-lea (1444-1446; 1451-1481) capturează Constantinopolul, punând capăt Imperiului Bizantin milenar. După acest dureros eveniment pentru creștinătatea răsăriteană, „Sfânta Sofia” va fi transformată în moschee, iar mozaicurile interioare, de o valoare artistică și teologică inestimabile vor fi distruse sau acoperite cu tencuială.

hagia sofia din istanbul catedrala reciclata a opta minune a lumii

Ce vedeți în cercurile mari sunt numele lui profetului Mahomed, ai apostolilor acestuia și ai familiei

Ritualul băgatului degetului în gaură

Trecând la lucruri mai puțin religioase, în interiorul catedralei se află un punct unde din cauza ploilor masive la un moment dat a început să curgă apă din pilon. Cum astfel de evenimente erau asociate cu minuni. Cei care intrau în catedrală atingeau acel loc și apoi ducea mâna pe corp unde era durerea pentru a se vindeca. 

Acest ritual a rămas și în ziua de astăzi, numai că peretele este atât de folosit încât a trebuit în loc de ciment să pună o folie groasă de cupru, dar din cauza frecării și aceea s-a dus de ceva vreme. Acum, superstițioșii spun că pentru a ți se îndeplini dorința pe care ți-ai pus-o va trebui să bagi degetul în acea gaură care s-a forma și cu mâna să faci un tur de 360 de grade. Nu este zi în care la acel loc să nbu fie coadă de zîteva zeci de persoane ca cred că li se vor îndeplini dorințele dacă fac acel ritual. 

hagia sofia din istanbul catedrala reciclata a opta minune a lumii

hagia sofia din istanbul catedrala reciclata a opta minune a lumii

Facebook Comments
0

Leave a Reply