Grădina Zmeilor, acolo unde mitologia s-a născut dintr-o dragoste

Grădina Zmeilor, acolo unde mitologia s-a născut dintr-o dragoste


Grădina Zmeilor este unul dintre cele mai fascinante locul din Sălaj, fiind singura rezervație naturală geologică şi peisagistică, de felul său din Europa.

Deși numele ne duce clar pe un drum al mitologiei românești, rezervația este un ansamblu neregulat de stânci, formate aici prin desprinderea unor blocuri sau compartimente de gresii din dealul Închieturi.

Fluctuațiile de temperaturi la care s-au adăugat vânturile și ploile de-a lungul secolelor au făcut din Grădina Zmeilor un loc plin de coloane, metereze, poduri, care în unele locuri ajung și al o înălțime de 12 metri.

Cele mai mari stânci, în formă de prismă, au fost numite de localnici Zmeul şi Zmeoaica. Pe lângă acestea, există și alte astfel de formațiuni care au fost botezate „ceva mai puțin mitologic”. Printre acestea amintim, Eva, Dorobanţul, Moșul, Degeţelul, Sfinxul, Călugărul sau Căpitanul.

Grădina Zmeilor

Foto: www.ione.ro

Grădina Zmeilor, locul plin de legende

Legenda vorbește despre o fată foarte frumoasă care s-a îndrăgostit de un tânăr soldat, numai că mama vitregă a tinerei nu a acceptat iubirea dintre cei doi și a blestemat-o pe fată. În urma blestemului fata s-a transformat în stană de piatră. Partea ciudată este că până în urmă cu 35 de ani (1971) a și existat o astfel de formațiune care semăna cu o fată trasformată în piatră, dar aceasta a fost distrusă de alunecările de teren din regiune. Sculptura vremii arăta ca o fată cu părul lung care ține un ulcior în mână.

Grădina Zmeilor

Foto: www.cartitaplimbareata.ro

Acest minunat monument se află la marginea localităţii Gâlgău Almaşului, din comuna sălăjeană Bălan. Când intrați în sat mergeți pe soșeaua principala (singura de altfel), iar de acolo mai mergeți încă un kilometru pe drum de țară (neasfaltat).

Trasee către Grădina Zmeilor

Cluj – Gâgăul Almașului

De la Cluj pana la Gradina Zmeilor sunt doar 70 km. Dacă veniți dinspre Cluj-Napoca, mergeți spre Zalau pe E 81 până la Sânmihaiu-Almașului, iar de acolo spre localitatea Hida. Se merge mai departe spre Baica, Răcaș, Chendrea, Bălan, Chechis, Gâlgaul Almașului.

Zalau – Gâlgăul Almașului

Primul drum: Prin comuna Crișeni, apoi se merge spre Jibou, iar din satul Var se virează dreapta spre Gâlgăul Almasului.

Drumul doi: Dinspre Zalău se merge spre Creaca, Prodănesti, Var și Gâlgăul Almașului.

 

 

Facebook Comments