Georgia, noua destinație Wizz Tours, de la 830 de lei

Georgia, noua destinație Wizz Tours, de la 830 de lei


53

Wizz Tours propune turiștilor din România o destinație de un farmec aparte, Georgia, disponibilă din 3 iulie, odată cu lansarea zborurilor directe București – Kutaisi operate de WIZZ. 

Kutaisi este poarta către Georgia, poate unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pământ, cu un împăienjeniș de poteci atât de apreciate de turiști pentru drumeții, curse cu bicicleta, pârtii de schi, locuri de rafting sau călărie.

Aflată în zona Caucaz, pe coasta de est a Mării Negre, la granița dintre Europa și Asia, cu munți cu vârfuri de peste 5.000 de metri, cu peisaje grandioase și un labirint de drumuri și poteci numai bune de explorat, Georgia este apreciată și pentru orașe străvechi și obiective ce fac parte din patrimoniul Unesco World Heritage, stațiuni montane sau vinuri.

Se spune că are cea mai veche cultură viticolă a lumii, de peste 8.000 de ani, și chiar se presupune că este locul în care a început prima producție de vin, locuitorilor făcându-le plăcere să își numească țara “leagănul vinului” sau “locul unde s-a născut vinul”. De altfel, aici se găsesc mai mult de 500 de varietăți de struguri, iar cuvântul „vin” e derivat din georgianul „gvino”.

Influenţele dinspre Rusia, Turcia, precum și cele persane sau asiatice îşi fac simţită prezenţa peste tot, de la arta culinară la obiceiuri, tradiţii, modul de viaţă al locuitorilor și la ospitalitatea lor.

Tbilisi, capitala, este cel mai mare oraș al țării și o adevărată surpriză pentru orice călător. Construit și distrus de aproape 30 de ori, dar revitalizat în ultimii ani, în oraș te poți plimba pe  străduțe pitorești și poți admira case cu balcoane vechi, multicolore, adevărate dantelării în lemn, luminate feeric noaptea. Un oraș al contrastelor, unde tradiționalul se îmbină cu noul, cu catedrale, muzee și piețe vechi. În plus, mâncarea este delicioasă, iar împrejurimile trebuie neapărat vizitate.

Kutaisi, al doilea cel mai mare oraș al țării, se mândrește cu locuri speciale ca, de exemplu, mănăstirea Gelati sau catedrala Bagrati, ambele aflate în patrimoniul mondial UNESCO sau cu statutul de cel mai vechi oraș din lume.

Vara, Batumi, stațiunea modernă de la Marea Neagră, se transformă în capitala de vară a Georgiei. Cluburile de noapte sunt peste tot, atmosfera este relaxantă, hotelurile practică prețuri care se încadrează în orice buget, iar mâncarea este excelentă, cu ingrediente locale, proaspete. Tot aici se află cel mai mare acvariu din fosta URSS, dar și cea vastă grădină botanică din Georgia.

“Ne bucurăm că în rețeaua de destinații Wizz Air din România a intrat Kutaisi, primul zbor direct dintre România și Georgia, ceea ce înseamnă pentru turiștii din țară oportunitatea de a vizita locuri atât de speciale. Pachetele oferite de Wizz Tours – zbor și cazare – au prețuri atractive, iar oferta de cazări din Kutaisi și Tbilisi este extrem de variată. Platforma noastră oferă flexibilitate pentru crearea propriului pachet de vacanță, dar asigură acest lucru și printr-o economie semnificativă în ceea ce privește prețul, care este importantă pentru orice călător. Selecția de oferte de cazare (de la apartamente cu prețuri scăzute, la hoteluri de lux de 5 stele), precum și serviciile de călătorie adiacente (asigurare de călătorie, închirieri auto, transfer de la/la aeroport) toate sunt perfect adaptate nevoilor clienților noștri”, declară Istvan Csanalosi, director general Wizz Tours. 

Pentru Georgia, în plin sezon estival, platforma de pachete de călătorii avion + hotel, propune turiștilor din România oferte ce încep de la 830 de lei de persoană* (în Tbilisi) sau de la 1.096 de lei de persoană* într-un hotel de patru stele din Batumi, în perioada 3 – 7 iulie. Rezervările se pot face pe site-ul wizztours.com. 

Pentru Georgia, în plin sezon estival, platforma de pachete de călătorii avion + hotel, propune turiștilor din România oferte ce încep de la 830 de lei de persoană* (în Tbilisi) sau de la 1.096 de lei de persoană* într-un hotel de patru stele din Batumi, în perioada 3 – 7 iulie. Rezervările se pot face pe site-ul wizztours.com. 

Pachete de călătorii oferite de Wizz Tours în perioada 3 – 7 iulie 2018 în Tbilisi*

Facebook Comments
53

Leave a Reply