Gata cu trenul! Zboruri charter săptămânale spre litoral, din vară

Gata cu trenul! Zboruri charter săptămânale spre litoral, din vară


53

Touroperatorul Paradis – Vacanţe de Vis va organiza zboruri charter săptămânale către Litoralul românesc, începând cu 18 iunie, dinspre Timişoara, Cluj Napoca şi Iaşi. Cursele, operate cu o aeronavă de 120 de locuri a Blue Air, vor avea loc în fiecare duminică din Timişoara și Cluj-Napoca, iar în fiecare luni, din Iaşi.

„Turiștii vor fi preluați de la aeroportul Mihail Kogălniceanu (Constanţa) şi duşi la hotelurile în care sunt cazaţi, cu însoţitor pentru fiecare mijloc de transport. Cei care aleg să meargă la mare cu charterul vor plăti 100 de euro în plus pentru pachetul turistic, care include zbor, cazare şi transfer”, precizează Aurelian Marin, directorul general Paradis – Vacanţe de Vis.

Primele plecări pe rutele Timişoara – Constanţa şi Cluj – Constanţa vor fi pe 18 iunie, iar pe ruta Iaşi – Constanţa, pe 19 iunie În costul biletului de avion sunt incluse un bagaj de mână de 10 kg/persoană şi un bagaj de cală de 25 kg/persoană.

Iată care va fi orarul zborurilor:

Timişoara – Constanţa: 15.15 – 16.30

Constanța – Timişoara: 13.30 – 14.45

Cluj – Constanţa: 19.00 – 20.00

Constanţa – Cluj: 17.30 – 18.30

Iaşi – Constanţa: 11.15 – 12.00

Constanţa – Iaşi: 10.00 – 10.45

Iată cum va arăta o ofertă specială a Paradis Vacanţe de Vis, care include pachet turistic cu zbor charter. Pentru hotelul Zenith din Mamaia, de 4 stele, un pachet turistic cu zbor şi cazare cu mic dejun, cu intrare în 18 iunie şi şedere de 7 nopţi, va costa 949 de lei de persoană. Printre serviciile incluse se vor număra taxele de aeroport, precum şi transferurile aeroport-hotel-aeroport.

„În ultima vreme au fost introduse şi zboruri regulate către Constanța din oraşe importante ale ţării. Însă, dacă un turist ar dori să cumpere acum un bilet dus-întors pentru sezonul estival, preţul sare deja de 100 de euro, iar cu cât se apropie sezonul, cu atât va fi mai scump, putând ajunge la 150-200 de euro. Avantajul în cazul zborului charter e că tarifele se vor menţine indiferent când cumperi”, a adăugat Aurelian Marin.

Costul unui transport cu automobilul de la Timişoara, Cluj sau Iaşi la mare presupune nu doar benzina, ci şi uzura maşinii, parcările, masa de pe drum etc. şi se ridică la aproximativ 250 de euro de automobil. Diferenţa cu avionul e că turistul ajunge într-o oră la Constanța, e preluat de la aeroport şi dus la hotel, iar pe traseu primeşte foarte multe informaţii legat de sejurul lui şi despre anumite formalităţi, dar şi despre ce se întâmplă în acea perioadă la mare şi ce evenimente sunt.

Facebook Comments
53

Leave a Reply