Excursiile de-o zi, puse în pericol de lucrătorii vamali

Excursiile de-o zi, puse în pericol de lucrătorii vamali


42

Excursiile de-o zi în Bulgaria și Moldova ar putea să dispară în curând din ofertele agențiilor de turism din cauza aglomerațiilor care se produc la vămi, se plâng reprezentanții agențiilor de turism.

„De circa un an am început să derulez programe turistice în Republica Moldova şi, din păcate, am înţeles de ce spuneau colegii noştri de la agenţiile din Iaşi că le este realmente imposibil să le ofere turiştilor străini ajunşi în Iaşi excursii de o zi la Chişinău ori Cricova. Deşi distanţa tur-retur este de numai 300 km, lungile aşteptări în vămile româneşti sunt greu digerate de turişti, iar şoferii riscă să nu se încadreze în timpii legali de condus”, ne-a declarat Dumitru Luca, director general Corali Holidays.

Același lucru se întâmplă și la Giurgiu, mai ales în perioadele de vară. Atât pe partea noastră de graniță cât și la bulgari, timpul de așteptare ajunge la câteva ore din cauza controalelor amănunțite care se fac. Nu același lucru se poate spune în momentul în care ajungi la vamele bulgarilor cu Grecia, Kulata și Makaza, care sunt cele mai frecventate puncte de frontieră de românii care merg în concediu pe insulele Greciei sau pe Riviera Olimpului.

Specialiștilor din turism, un astfel de control în interiorul granițelor UE nu ar trebuii să dureze mai mult de câteva minute.

Piedici din rea-voință

Oficialii ANAT au semnalat în mai multe rânduri atitudinea ostilă a lucrătorilor vamali, blocajele inexplicabile care nu lipsesc aproape niciodată din punctele de trecere a frontierei româneşti, în special cele terestre.

„Încep să cred că toate persoanele care trec frontiera României sunt, fie sursă de suplimentare a veniturilor personale ale lucrătorilor de acolo, fie potenţiali evazionişti. În pieţele româneşti găseşti la tot pasul cantităţi impresionante de ţigări de contrabandă, dar cei care ar trebui să le depisteze sunt ocupaţi cu eradicarea evaziunii făcute de turişti”, a mai spus Dumitru Luca.

Potrivit consultantului în turism, Traian Bădulescu, vameșii ar trebui să realizeze că ei sunt prima verigă din lanțul turismului terestru și cea mai importantă pentru că ei sunt cei care fac prima impresie. „Nu zis să nu își facă treaba conform standardelor lor, ci pur și simplu să se mai cizeleze puțin și să devină mai eficienți. La fiecare punct de frontieră terestră, mai ales în perioadele aglomerate precum cele de mini-vacanțe sau sezoane, nu vezi decât unul sau doi lucrători vamali, la 5-6 intrări sau ieșiri”, a spus Bădulescu.

Potrivit lui, cu o astfel de atitudine este posibil chiar să și pierdem turiști care clar nu vor mai dori o a doua experiență de așteptat în vamă în loc să își petreacă vacanța relaxându-se.

Facebook Comments
42

Leave a Reply