Editorial Allvisas.ro: Tipurile de călători români

Editorial Allvisas.ro: Tipurile de călători români


0
Faptul că românii nu au o cultură a turismului este deja ceva cunoscut, dar chiar și așa sunt multe tipuri de călători români.
Cum știi care este românul din sala de mic dejun? Este cel care își pune în farfurie câte puțin din toate, repetă asta în fiecare zi, iar apoi se plânge că hotelul a avut aceeași mâncare zilnic. De parcă atunci când comanzi dintr-un meniu ceri o bucățică de pui, una de porc, una de vită cu garnitură de puțin orez, o lingură de piure, doi cartofi prăjiți, plus niște gem de prune, trei tipuri de pâine, o căpșună și o jumătate de piersică iar deasupra o foaie de clătită. Cam așa am văzut că arată farfuriile românilor puși în fața unui bufet deschis.
Ei nu înțeleg că în loc de text în meniu, este bolul cu felul de mâncare respectiv. Sau prosoapele de la hotel nu sunt suveniruri gratuite. Sau săpunul nefolosit din baie luat acasă nu reprezintă o mare economie de bani. Sau a-ți face pachețele din mâncarea de la micul dejun pentru a nu cheltui nimic pe mâncare în restul zilei nu este chiar un element ce ține de relaxarea din vacanță. Sau a căuta cazare de 5* all inclusive care să coste 2 lei nu este o ofertă pe care să o găsești la orice agenție de turism. Sau și sau și sau… și exemplele pot continua.
 
Vreau să scriu însă despre tipurile de călători pe care i-am întâlnit în România și despre modul în care ei percep lumea.
călători români

 Tipul #0 este necălătorul.

Nu degeaba l-am numerotat cu zero, deoarece el are la activ zero destinații de vacanță. Este numit „necălătorul” pentre că nu călătorește. Tradiționalist, conservator, complet lipsit de simțul travelling-ului, necălătorul are concediu, nu vacanță. În concediu, el se duce la țară, mai dă prășește, mai se îngrijește de găini, vizitează rude și se îmbată la el în curte ca distracție de week-end. Eventual, se mai duce pe la părinți în orașul de baștină. A mai prins ceva deplasări de muncă în țară sau în străinătate, dar a fost complet depășit de situație, nu a înțeles nimic și s-a ținut mereu după grup ca să nu se piardă „printre străini”.

Pentru necălător harta lumii arată simplu: în mijlocul universului este orașul în care locuiește, în dreapta marea unde a auzit că se duc unii, în stânga muntele unde a auzit că se duc alții, în față orașul unde îi sunt părinții („acasă”) și în spate casa de la țară. Deasupra soarele. Restul este un tărâm necunoscut aflat într-o ceață densă unde nu este bine să se aventureze.

călători români

Tipul #1 este patriotardul.

Patriot de ocazie, se bate cu cărămida în piept că el ține la țărișoara lui. „Avem o țară frumoasă”, „România are toate formele de relief” sunt câteva intre expresiile pe care le-am auzit la patriotarzi. De regulă sunt oameni mai în vârstă, seduși de reclamele turismului prin „bilete de la sindicat” din perioada comunistă sau oameni maturi, dar care în școala generală au fost victimele poeziilor patriotice de Mihai Beniuc sau oameni tineri dar cu mintea închisă în materie de călătorii. Ei se duc la munte doar pe Valea Prahovei (Sinaia, Bușteni și Predeal), se duc la mare doar pe litoralul românesc (între Năvodari și Mangalia), se mai duc pe la țară și uneori – accidental – vizitează și alte orașe. Exotismul pentru ei este reprezentat de a merge la munte la Cheia, pe Transfăgărășan sau la ghețarul Scărișoara, a merge la mare la Vama Veche sau Corbu, iar Timișoara, Iași ori Cluj sunt alte culturi. Nu ies din țară pentru că nu știu ce îi așteaptă dincolo de graniță.
Aici lumea vorbește românește și se plătește cu lei. Știu ce produse găsesc la magazine, iar asta îi face să se simtă în siguranță. Devin agresivi atunci când cineva spune că a fost în altă țară și găsește mereu defecte. Unii patriotarzi mi-au spus „vezi că în Bulgaria o să ți se fure mașina”. Așa au auzit ei și sunt terifiați de a merge cu mașina în Sud. Am avut o discuție în care am eplicat că am fost de multe ori, am dormit peste noapte și nu mi-a furat nimeni. Dar nu, ei au auzit că încă de la vamă, dacă nu ești atent, vameșul bulgar îți fură mașina. Sau că toți spărgătorii bulgari de mașini nu fură niciodată mașini cu număr de Bulgaria „pentru că ei nu se fură între ei”, ci țintesc doar mașinile cu număr de România. În alte țări „sunt atentate” sau „străinii se uită la tine ca la un gunoi dacă te aud vorbind românește”.
Pentru patriotarzi, harta lumii este plată, are forma României, soarele răsare la Sulina și apune la Beba Veche. În rest, este „tărâmul celălalt”, unde locuiesc oameni răi care nu vorbesc românește și folosesc alți bani.
călători români

Tipul #2 este obsedatul de Europa de Vest.

Occidentalizatul de paradă. De regulă nu este nativ din București. Vine dintr-un oraș mai mic, se hipsterizează în Capitală și i se pare că se poate și mai mult decât atât. Se duce la teatru pentru că așa a auzit că dă bine și își începe povestirile în fața prietenilor din orașul de baștină cu „eram în mall” sau „ieșeam de la Mac” sau „intram la metrou”, ca să pară superior. Vrea mai mult și i se pare că mai tare decât Bucureștiul este Europa de Vest, ca să poată părea superior și în fața prietenilor din București. Are o listă scurtă de orașe și i se pare că lumea este doar în Occident și atât. Restul sunt niște săraci și nu îl interesează. În planurile de călătorie țintește doar țările cu un nivel de trai mai ridicat decât România, deoarece pentru obsedatul de Europa de Vest, călătoriile în străinătate înseamnă „să te duci la mai bine”. Am întâlnit un astfel de tip de călător, care s-a pendulat doar între Milano, Paris și Londra. Cred că exact în ordinea asta. Proaspăt întors de la Paris, îmi spune superior că „am luat o gurrhă de civilizahhție” (era un rârâit). În alte părți nu a fost, dar a auzit că „și Barcelona e mișto”, dar nu se aventurează singur. Am discutat cu o astfel de călătoare care a ajuns să dea cu palma în masă că ea nu are „ce căuta la niște săraci”, referindu-se la Europa Centrală. Am întâlnit o „prințesă” care spunea că ea nu își poate cumpăra haine decât de la Milano. A doua frază spunea cum de fapt vânează promoțiile de după sărbători de la Unirii și Obor și – tot pe ton superior – ea nu cumpără dacă nu e minim 50% reducere.
Harta lumii arată funny pentru obsedatul de Europa de Vest. Există, undeva la marginea hărții, „Românica”. Lângă ea, este o punte către civilizație, Europa Centrală. Este doar o gară, un tranzit. Dacă se duce cu mașina, Ungaria are doar autostrăzi și la Budapesta unde dormi. Ungaria nu este interesantă, pentru că „sunt niște săraci”. Lângă Ungaria mai este „Cioslovacia” cu capitala la Praga, unde te duci dacă nu ai bani de Milano, dar în rest „sunt niște săraci”. Mai este și Polonia în peisaj, dar nu e interesantă pentru că „sunt niște săraci”. Cică ar exista și Slovenia, dar „nu pronunți corect fată, se zice Slovacia, nu Slovenia”. Iar în fraza următoare s-a uitat la mine și m-a întrebat „Apropo, cum se zice corect Iran sau Irak?”. Slovacia este o parte din „Cioslovacia”, dar e o doar provincie unde oricum „sunt niște săraci”. Dincolo de acest barren lands, începe civilizația unde se poate vizita. Austria are doar două orașe (Viena și Salzburg) și în rest niște munți și o autostradă spre Germania (adică „Germănica”). „Italea” are capitala la Milano (am auzit și „Nielano”), un fluviu care face delta la Veneția și niște ruine la Roma.
În Napoli și Sicilia sunt mafioți și „nite săraci” și nu se duci acolo. Sardinia este pentru obsedatul de Europa de Vest o țară separată, doar plaje și aeroport. Între Sardinia și Franța, tipul #2 mai vede o insulă, numită Monaco cu capitala la Monte Carlo. Acolo e scump și te duci dacă ai bani. Sau dacă agăți pe cineva cu bani. Franța este doar Paris. Faci o poză cu „turnul Aifăl” în spate și una cum te faci că de uiți la „Monalisa dă la Luvru”. Nu vezi tot muzeul, că e boring, fată. Două poze, un checkin și ai plecat. Bruxelles este capitala UE și trebuie vizitată. Nu pentru că este interesant, dar pentru că este o capitală mai presus de București și dacă a fost la Bruxelles poate vorbi superior prietenilor din București. Belgia este doar terenul din jurul capitalei Bruxelles. Olanda are capitala la Amsterdam, unde e ca la Veneția doar că se fumează. Germănica are capitala la Berlin unde stă Merkel și Hitler.
În Germănica, mai sunt alte orașe precum Miunhe, Hamburg, Strazburg, Chiol și încă unele care nu se pot pronunța. Site-ul de turism al nemților este mobile.de de unde își iei mașini. Elveția e doar munți și se fac ceasuri. La Sud mai există Spania, cu capitala la Barselona și încă niște orașe numite Realmadrid, Seltavigo, Valensia, Ghetafe. Trebuie să vezi stadionul Santigo Derbedeu, dar nu când e meci că e plin de derbedei. Spania mai are și plaje la Costa Brava (poză pe plajă cu picioarele spre mare) și Ibița (poză la un club pe plajă). Mai sunt niște insule numite Tenerife. Sunt mai multe tenerife, dar obsedatul de Europa de Vest te sfătuiește să mergi doar pe tenerifa locuită, că restul nu sunt locuite. Portugalia este sora mai mică și mai proastă a Spaniei și nu merită. Mai este o insulă mare în Atlantic, numită Marea Britanie. Acolo se află o țară Anglia, cu capitala la Londra și încă niște provincii Scoția, Irlanda și Islanda. Merităr doar Irlanda pentru că se bea bere.
Islanda e ca Irlanda doar că e mai frig. La Nord de tot, la Polul Nord este o insulă de gheață, plină de zăpadă, numită Scandinavia. Este condusă de Moș Crăciun și are capitala la Polul Nord. Acolo trăiesc spiriduși în căsuțe de turtă dulce, ascunși între păduri de brazi de Crăciun, care cresc reni și mănâncă mere cu scorțișoară și beau vin fiert. Spiridușii muncesc în fabrici care fac globuri de pom de Crăciun. Spiridușii vorbesc mai multe limbi și sunt împărțiți după acest criteriu în norvegieni, suedezi, danezi și finlandezi. Undeva, departe, peste Oceanul Atlantic, este America cu capitala la New York. Pentru tipul #2 acolo este visul suprem, ceva peste Europa de Vest. America are plaja la Florida și a fost condusă de Columb până când s-au răsculat negrii și l-au pus pe Obama la conducere. Acum au fost niște alegeri și capitala se va muta la Trump Tower. În rest, mai sunt continente și țări, dar „sunt niște săraci”.
călători români

Tipul #3 este captivul agențiilor de turism.

El este cu un pas mai înainte, deoarece are o idee despre cum arată harta lumii. Doar că el se duce numai acolo unde vede anunțuri puse de agenții de turism. Se duce „la greci”, „la bulgari” sau „la turci”. Am întrebat dacă s-ar duce în Argentina ar spune „la argentiniei” sau dacă se duce în Nepal ar spune „la nepalezi”. Nu a putut răspunde, dar oricum nu se duce pentru că nu a văzut nimic la o agenție de turism despre asemenea călătorii. El se duce în Turcia la 5* all inclusive dacă are bani, în Grecia cu autocarul dacă nu prea are bani și în Bulgaria dacă nu are bani deloc. A fost în Europa de Vest doar în circuite gen „Capitale imperiale”. Am prezentat alte țări, lipsite din ofertele agențiilor și am primit replici funny. Am zis de Iordania și am fost întrebat „dar nu e periculos acolo?”. Am întrebat de ce. „Păi nu știu limba”.
Dar te poți înțelege în engleză. „Aha. Dar nu e periculos?” De ce să fie periculos? „Dacă pățești ceva? Ce faci? Au spitale? Dacă îmi fură ceva?” Ceva poți păți și pe stradă în România și spitalele nu sunt mare brânză, iar de furat poți fi furată și în Ferentari. Asta nu înseamnă că nu mai ieși pe stradă în București. „Dar nu e război acolo?” Nu, nu este. „Eu am văzut la știri că e război” Dă-mi linkul cu știrea. „Era la televizor” Pe ce post? „Eh, nu contează. E periculos.” De ce e periculos? Tot nu înțeleg. Eu am fost acolo și nu a fost periculos. „Eh, nu știu. Mi se pare periculos”. Cu altă tipă am vrut să discut despre Maroc. Am fost întâmpinat cu „dar nu e război acolo?” După ce am râs, am zis nu. „Dar sunt niște atentate acolo, am văzut la televizor”. Mi-am dat seama că nu am cu cine. Am încercat unei a treia să mai prezint o destinație.
M-a ascultat până când am văzut că de fapt se cam uita prin mine. Am tăcut, ea a tras aer în piept (uitându-se în gol, acolo unde fuseseră ochii meu cu câteva secunde înainte) zice „mmmdaaa…” apoi continuă discuția cu alta de la masă „da, fată și…”
Pentru tipul #3, harta lumii este gri, cu câteva pete colorate: doar țările în care se fac excursii de către agențiile de turism.
călători români

Tipul #4 este fițosul.

Are acum mai mulți bani decât a avut mai demult, așa că se duce doar acolo unde este scump. Plimbă degetul pe oferta agențiilor și nu se oprește decât în locul cu cea mai scumpă ofertă. Orice altceva – este sub valoarea lui. Fițoasa de regulă e o fată săraca ce a găsit un shortcut în viață, agațând pe un tip cu bani, iar acum vrea să i se achite ce auzise pe la altele „mai norocoase”. Mi s-a mărturisit „prin câte p**i de săraci am trecut, numai eu știu! Vreau și eu să mă distrez acum, că ne permitem”. De fapt ea nu „ei” își permiteau, ci „el”. Dar asta e altă poveste. Fițoșii se duc în destinații-clișeu, aflate de prin auzite. Thailanda este undeva departe. Au auzit că e scump și se duc acolo. Thailanda mai are pentur ei o insulă, Bali, unde e tot scump și merită pentru că este scump. Mai sunt și alte insule mai mici, precum Ko Samui sau Du Bai.
În Du Bai e mișto, dar sunt cam mulți arabi, poate au bombe. Fițoasele mai vor să se ducă „la Santrope, dar nu știu unde e”. Au auzit că e scump și nu merită ratat. Monaco este epicentrul Europei, Milano este mall-ul Europei și dacă mai este ceva scump, se duc și acolo. Se uită cu superioritate la cei care se duc „la greci”. „Tu încă te mai duci acolo?!?” se miră arogant, deși acum 10 ani Grecia sau Turcia li se părea sublimul în materie de peisaje și hoteluri. S-ar duce în Egipt, dar nu mai este așa de scump ca acum 10 ani, deci nu mai prezintă interes. Punta Cana le prezintă interes, dar se duc repede, că deja se ieftinește. Plaja scumpă mai găsesc în Maldive. Ca și de cel cu tenerifele, am aflat de la o fițoasă că „sunt mai multe maldive acolo, trebuie să te duci pe alea luxoase”. Era genul de om care folosea adjectivul „luxos” la orice. Ba chiar mi-a povestit că a fost la Milano „într-un restaurant luxos, unde am mâncat o pița luxoasă”.
 
Cam aceștia sunt 90% dintre români. Restul de 10% sunt oameni pasionați de călătorii, de alte culturi, country-checkeri, aventurieri, descoperitori de locuri noi sau pur și simplu români care se duc acolo acolo unde nu dai de alți români.
Textul este proprietatea intelectuală a lui Laurențiu Popa, owner Allvisas.ro
Facebook Comments
0

Leave a Reply