Cultura turismului: Comportamentul turistului român în vacanțe (ANALIZĂ)

Cultura turismului: Comportamentul turistului român în vacanțe (ANALIZĂ)


36

Mă uit la comentariile pe care românii le pun la articole și site-uri pe teme turistice, mă uit la modul în care românii se comportă în vacanțe, ascult ce îmi povestesc cunoscuții despre excursiile lor și ajung la o concluzie tristă: românii nu au o cultura turismului.

De astăzi vom începe o analiză a turistului român, într-o mini-serie de materiale care ne surprind în diferite ipostaze ale vacanței.

Nu suntem atât de minunați precum ne credem, nu suntem buricul pământului precum ne fac politicienii să ne credem, nu suntem epicentrul civilizației umane cum ne fac tot soiul de site-uri să credem.

Am tot evitat să ne uităm în oglindă, am respins orice privire care a venit din exterior și am refuzat orice sfat care a venit de la cine ne-a privit din exterior. Poate că a venit momentul să ne uităm în oglindă și să ne vedem așa cum suntem în vacanță. Poate că o să aflăm de ce românii nu vor să dea de alți români în vacanțele în străinătate. Poate că o să aflăm de ce suntem prost priviți de alte popoare atunci când venim ca turiști (chiar și bulgarii se iau cu mâinile de cap când se cazează un autocar de români).

Poate că o să renunțăm ca atitudinea de “știe-tot”. Poate o să învățăm ceva. Poate o să schimbăm ceva. Sa poate o să te oprești din citit aici și o să comentezi – în minte sau postat mai jos – “ia uite-l bă și p’ăsta”, “cum să nu știu eu să mă port? eu, etalonul unei civilizații milenare creată pe coji de semințe și agresivitate în trafic?” sau cel mai grav “nu am nevoie de sfaturi pentru că sunt perfect”.

Cultura turismului: cultură și etichetă

Clientul nostru este stăpânul nostru, zice zicala (sic!) ce reprezintă esența comerțului. În fond, de la Thomas Cook de când a fost inventat turismului și s-a separat de simpla “călătorie” (implicit o parte dintre călători au devenit turiști), turismul este o afacere. Plătești și primești servicii “de ospitalitate”, cum se numesc tehnic. Cazare, masă, o grijă în plus față de tine (schimbat prosoape, cearceafuri, să ai apă caldă etc).

Cultura turismului comportamentul turistului român

Dar cum nimeni nu vine la un hotel doar ca să stea în cameră (cazurile de amantlâc sau servicii sexuale plătite sunt de sub 1% din piață și nu fac obiectul discuției noastre), mai beneficiezi și de contactul cu alte locuri. Mai vezi un peisaj, o clădire, faci o activitate specifică, cumperi un suvenir, faci niște poze. Chiar și din punct de vedere al vizei turistice, turistul este privit ca străinul care vine în țară doar pentru a cheltui, viza neconferind drept la muncă.

Cu toate acestea, a fi “stăpânul” unui anumit grup etichetat în zicală drept “nostru”, are un set de reguli. Chiar și stăpânul de sclavi din antichitate acea un set de reguli. Românul se prevalează de această zicală și consideră că nu sunt reguli. El este stăpânul, el a plătit, deci face ce vrea. Asta este una dintre sursele stricăciunii.


CITIȚI ȘI:

Cultura turismului: comportamentul românului când vizitează obiective turistice

Cultura turismului: comportamentul românului la drum

Cultura turismului: comportamentul tipic al românului la hotel


Angajații hotelului sau restaurantului sunt considerați ca niște sclavi personali, de unde vezi și atitudinea superioară a românului. Oamenii aceia sunt doar niște angajați, care în timpul liber sunt oameni, la fel ca tine care atunci când lucrezi preferi să fii tratat ca un om nu ca un catâr care trage un car. Am auzit replica zisă de o doamnă onorabilă “eu sunt Clientul și tu trebuie să faci ce zic eu”. Nu că l-ar fi pus pe ospătar să îi facă vreun serviciu sexual, cerințele erau în niște limite morale, dar tot săreau calul deoarece doamna insista să i se mute masa (cu cele 4 scaune, deși stătea singură) vreo 3 metri mai încolo, iar mesele de acolo să fie mutate în altă parte… în loc să se mute ea la altă masă.

Ajung și la partea cu restaurantul, dar vreau să o iau cronologic.

Cultura turismului: cum căutăm oferte

Românii sunt relativ săraci. Nu mai sunt săraci ca acum 20 de ani, dar nici bogați ca vest-europenii. Relativ săraci. Asta înseamnă că în materie de căutare a unei destinații, prețul este o componentă foarte importantă. Nu mă joc cu cuvintele, chiar “foarte”, adică în primele 3. Am văzut pe cineva care câștigă 2.500 euro pe lună și nu are copii sau alte cheltuieli extra (nu are credite…) și care se temea că Aruba ar fi scumpă pentru ea. Aceeași femeie își cumpăra bilete spre SUA de azi pe poimâine, fără să se uite la preț. Ca idee. Dar deplasările în SUA nu erau vacanțe, erau semi-profesionale (adică nu erau decontate de firmă). Dar când venea vorba de vacanță, Aruba i se părea scumpă și ca drum (este zbor KLM din Amsterdam). Deci, aceeași mentalitate.

Cultura turismului comportamentul turistului român

La bază, românul știe cam câți bani alocă și apoi caută în această sumă. Efectul pervers este că se cam învârte în aceleași destinații ani de zile. Doar când începe una să se mai ieftinească, chiar auzim știri/analize că a ajuns țara X sau orașul Y atât de ieftin/ă încât marea masă a românilor se pot duce acum acolo. Europa de Vest nu mai este de neatins deja de ani de zile, Dubai a ajuns să nu mai fie o destinație scumpă. Sunt în ieftinire Thailanda, Punta Cana, India și Zanzibar. Au intrat ușor pe panta ieftinirii Maldive, Caraibele franceze și Seychelles. Sunt în ieftinire accelerată Turcia și Egipt, iar Marocul a fost mereu ieftin doar că noi l-am descoperit mai târziu. Ajung și acolo imediat, deoarece alta este problema cu aceste destinații.

Românii au un apetit pentru călătorii, descoperit mai demult dar explorat intens mai recent, motiv pentru care, în ciuda restrângeri la pungă, uneori aruncă cu niște sume imense. Ați făcut un calcul că o săptămână de relaxare poate să vă coste două luni de muncă? Ok, poate e o destinație ce merită văzută… atunci are sens. Dar cunosc cazuri de oameni care se duc în turism de relaxare (nu obligatoriu turism de spa, doar 5* all inclusive, stat la soare 7 zile neieșind din resort) pe care plătesc echivalentul a două, chiar trei salarii ale lor.

Deci într-un an muncești 2-3 luni pentru a sta o săptămână. Apoi se plâng alte 2-3 luni că “sunt lovit în aripă cu banii” până se reechilibrează financiar, trecând în total 4-6 luni. Deci le rămân banii munciți în 6-8 luni din care își pot calcula niște economii… pe care nu le fac (românii au lipsa culturii banilor, a economiilor, dar asta e o altă discuție) de unde vedem peste tot oameni care se împrumută.

Esența împrumutării stă în unele cazuri și în lipsa economiilor (din neștiință, nu din neputință financiară) și în caracterul de risipitori al unora (a cheltui exact cât ai pe lucruri inutile).

Cultura turismului comportamentul turistului român

Deci avem români care se întind mai mult decât își permit. Alții se cred “turiști inteligenți” și ei “travel smart”, pentru că vânează promoții. Într-un fel, așa și este. Dai mai puțini bani pentru ceva ce valorează mai mult. Doar că aroganța și proasta creștere odată ajunși acolo este strigătoare la cer. Oameni care au plătit super-prețul de 400 euro pentru 10 nopți la 5* all inclusive plus avion fac ca toți dracii dacă trebuie să plătească 1 euro pe o sticlă de bere de un anumit brand. De parcă ar fi niște milionari care din generație în generație se cazează la acel hotel amenință că nu vor mai “veni niciodată aici”.

Din păcate, noi suntem la faza în care căutăm după bani. Punem degetul pe meniu peste șirul de numere și ne oprim unde ne sună mai bine. În loc să căutăm destinații interesante și să vedem apoi cum facem să ajungem ieftin acolo…

Cultura turismului: studiu de caz

Așa ajungem să plătim sume ridicole dar să ne așteptăm la servicii first class. Nu există așa ceva. Am avut acum 10 ani un coleg IT-ist, om de 2.000 euro pe lună care a fost în luna (a se citi “săptămâna” :P) de miere. Revine din vacanță și dă un mail tuturor în care se plânge de condițiile care i-au transformat “luna de miere într-o lună de fiere”. Și a tot insistat cu fraza asta de vreo 248 de ori în acel mail.

Ne spune cum avea cameră la demisol, cu geamul atât de sus încât abia ajungea să îl deschidă. Cum avea doar două prosoape dintre care unul rupt. Cum plaja era mai departe decât se aștepta (nu îi promisese nimeni proprietate pe plajă, dar fiind Grecia, el a crezut că în Grecia totul este pe plajă). Cum plaja era wild, cu niște alge care miroseau. Cum lăsând geamul deschis pentru că nu avea aer condiționat, i-a intrat o șopârlă în cameră (ceva de 5 cm, mai mult înfricoșată de oameni decât venită să îi mănânce).

Cum nu a avut nici măcar mic dejun. Cum autocarul avea suspensiile proaste, de și-a zdruncinat coloana tot drumul dus și apoi la întors. Eram într-un fel aproape de tragedia omului, în ce hal a ajuns luna de miere a omului. Noroc că la final menționează că “la un preț de 129 de euro pentru două persoane mă așteptam la altceva. Bani aruncați pe fereastră. Luna de miere mi s-a transformat în lună de fiere”. Bitch say what??

Un om de 2.000 euro pe lună dă în ocazia de o dată-n viață a lunii de miere 129 de euro pentru DOUĂ persoane? Cu autocarul în Grecia? La pensiune de 1*? Fără mic dejun? Normal că dacă atât plătești – atât primești. El scria că se aștepta că dacă este luna de miere să aibă parte de servicii speciale. Serviciile speciale costă, nu plătești 129 euro pentru DOUĂ persoane și te aștepți la avion business class și hotel de 5*, mai ales că în linkul pe care ni l-a trimis cu oferta agenției, scria că e pensiune 1*, fără recepție, fără mic dejun, demisol, 500 m de o plajă neamenajată etc.

CITIȚI ȘI:

Cultura turismului: comportamentul românului când vizitează obiective turistice

Cultura turismului: comportamentul românului la drum

Cultura turismului: comportamentul tipic al românului la hotel

 

Laurențiu Popa, owner Allvisas.ro

Facebook Comments
36

Leave a Reply