Cultura călătoriilor în altă… cultură: Limba (Guest post)

Cultura călătoriilor în altă… cultură: Limba (Guest post)


0

Există mai multe tipuri de educație de tip “cultură”. Există o cultură financiară, o cultură politică, o cultură a locului de muncă, o cultură a călătoriilor.

Cea din urmă are mai multe ramuri, în funcție de scopul călătoriei: cultura învățământului în altă țară, a unui schimb cultural (școlar, religios, de școală de vară pentru învățarea unei limbi), cultura discutării de afaceri în țara altuia, cultura turismului.

Am intenționat o definire superficială, ca să înțelegem cam la ce mă refer în continuare. Adică, la cultura călătoriei, incluzând aici și turismul. Elementele la care mă refer țin de călătorii în general, indiferent de tipul lor.

Cultura călătoriilor: Limba

Unul dintre aspectele foarte des întâlnite la românii cu o lipsă [sau o redusă la minim] cultură a călătoriilor este faptul de a crede că peste tot este ca în România. Nimic nu prea diferă, doar că oamenii vorbesc altă limbă, orașele au nume mai ciudate și eventual folosesc alt alfabet. Dar în rest, totul este la fel.

Îmi este foarte dificil să mai merg în circuite, după ce am constatat că nu îți poți alege colegii de autocar. Este un risc foarte mare să nimerești cu oameni care îți pot strica spiritul de vacanță, prin românismele lor negative. De ce au plecat din țară doar cu partea proastă? Nimeni nu știe.

Într-un circuit am întâlnit oameni care nu vorbeau nicio altă limbă străină. Acest lucru nu este o problemă, nu știe omul altă limbă, îl privește de ce și – mai ales – nu este obligat să știe. Dar oamenii care vorbesc doar româna se împart în două categorii: cei care știu că au o barieră lingvistică în dialogul cu un străin și cei care cred că toți locuitorii globului trebuie să înțeleagă limba română. Aceștia sunt problema.

Îi întâlnești în țări în care limba vorbită nici măcar nu este o limbă romanică, astfel încât să mizezi pe asemănarea de cuvinte. Sau, mai rău, limba nici nu este măcar un indo-europeană, astfel încât să speri la o asemănare de cuvinte.

Pentru că avem o țară frumoasă, cu olimpici la matematică, pentru că Hagi, Nadia și Dracula, asta înseamnă că oricine de pe glob TREBUIE să înțeleagă limba română. Pentru că limba noastră-i o comoară, dobitocilor care cutezați să vorbiți altceva!

Pentru că tot globul citește Eminescu în școala generală, nu? Înarmați cu astfel argumente care îți iau câteva secunde de a te trezi din perplexitate, călătorii români care consideră că limba lor maternă este universal inteligibilă, încearcă să comunice în limba română cu vânzătorul străin. Cu recepționerul străin. Cu orice om pe care îl întâlnesc.

Ei nu fac asta încercând doar să arunce un cuvânt pentru a sparge tăcerea gimnasticii mimico-gestuale. Este rezonabil să spui “două” atunci când ridici două degete, pentru că vrei două obiecte sau negociezi prețul estimat de tine la două monede. Asta este una.

Dar a sta cu mâinile în sân și a te răsti la om, urlând “două bă, două! DO-UĂ!” în timp ce el se uită întrebător la tine, asta este alta. “Ia uite-l, se face că nu înțelege”, oftează românul cu aere de putere colonizatoare globală. La final, discuția se termină mai mereu prost.

Indiferent de cât de multă răbdare și înțelegere ar da dovadă interlocutorul, la un moment dat românul ridică vocea, nervos fiind că nu este înțeles. “Pentru că e vina ăstuia că nu pricepe. DA’ NU ÎNȚELEGI, BĂI OMULE, ROMÂNEȘTE CÂND ÎȚI SPUN???”. Păi… tocmai asta e: că nu înțelege românește. Lucru pe care ar trebui să îl știm deja.

Mi se pare un element de bază al culturii călătoriei: a ști că este foarte foarte, dar chiar super-foarte probabil ca un străin să nu înțeleagă ce spui. Nu ai ca limbă maternă limba engleză, să presupui asta automat. Lasă orgoliul la o parte, asta a fost situația de pe hartă în perioada colonială.

Unii și-au dus și impus limba pe mai multe continente, noi primeam în limbă cuvinte noi precum “bacșiș”, “ciorap”, “ciorbă”, “sarma”, “cioban”, “geamlâc”, “haide”, “pezevenghi”, “calabalâc”, “caraghios”. Asta e istoria. Alții vorbesc matern spaniolă și pot cotrobăi prin toată America Centrală și de Sud, vor fi înțeleși cam peste tot. Alții vorbesc doar franceză și se pot plimba prin Africa, fără mari probleme. A fi o țară care a avut un imperiu colonial este una, dar a avea doar comportamentul de fost imperiu colonial este alta.

Laurențiu Popa

Facebook Comments
0

About Adelina Barbu

Adelina Barbu - Storyteller la Magical Taste (magicaltaste.eu) - ofițer de poliție îndrăgostit de arta culinară pe care am păstrat-o la nivel de aventură în bucătăria proprie. Din acest motiv am ales să experimentez, dar nu ca dr. Frankenstein, în crearea unor mâncăruri atât tradiționale dar și internaționale.

Leave a Reply