Cele mai ieftine destinații românești în toamna 2019

Cele mai ieftine destinații românești în toamna 2019


0

Dacă încă nu știți care sunt cele mai ieftine destinații românești în toamna lui 2019, iată sugestiile făcute de momondo.ro.

Analiza este pe baza prețurilor și a căutărilor de cazare în locațiile din România pentru lunile septembrie – noiembrie 2019. Raportul oferă sugestii pentru cei care încă mai au zile de concediu disponibile sau pur și simplu vor să facă o escapadă de weekend.

Toamna obișnuiește să vină cu proiecte noi sau modificări în joburile românilor, dar nostalgia își face simțită prezența și cere dreptul la câteva zile de plimbări în afara orașelor pentru a admira culorile specifice anotimpului. Dar pentru că cei mai mulți români au cheltuit deja economiile în timpul vacanței de vară, lista prezentată îi va inspira să călătorească fără grijile financiare aferente.

Cele mai ieftine destinații românești montane de toamnă

Frunzele copacilor în timpul toamnei fac toate fotografiile mai frumoase, prin urmare exploratorii caută locurile lipsite de clădiri înalte cu geamuri mari de sticlă. Traseele montane sau plimbările pe aleile răcoroase contribuie la relaxarea celor care obișnuiesc să își petreacă zilele la birou, de aceea locurile în care acestea sunt posibile atrag turiștii în fiecare an.

Cele mai ieftine destinații românești în toamna 2019

Bușteni, Sovata și Sighișoara sunt localitățile cu cele mai ieftine opțiuni de cazare din România, având valori medii pentru o noapte într-un hotel de 3 stele în timpul lunilor de toamnă de 27€, 29€ respectiv 34€.

Cele mai ieftine destinații românești la Marea Neagră

Chiar dacă apa mării îi atrage doar pe curajoși acum, frumusețea unui răsărit nu poate fi pusă la îndoială și nici plimbările pe mal nu sunt tocmai de evitat. În plus, lipsa aglomerației face litoralul să pară cu totul diferit de locul văzut cu doar câteva luni în urmă, atracțiile sezoniere nemaifiind nici ele la îndemână.

Locațiile cu opțiuni ieftine de cazare în timpul lunilor de toamnă sunt Eforie Nord, Neptun și Constanța, iar valorile medii ale tarifelor pentru o noapte într-un hotel de 3 stele pentru lunile septembrie – noiembrie sunt 30€, 32€, respectiv 36€.

City Break în România

Una dintre noile tendințe ale călătorilor din țara noastră este redescoperirea orașelor istorice și vizitarea obiectivelor turistice locale, degustarea preparatelor specifice zonei și interacțiunea cu localnicii. Evenimentele culturale sau sportive aduc numeroși vizitatori, iar sezonul de toamnă este bogat în astfel de atracții.

Pe lângă orașele amintite mai sus, cele mai mici prețuri medii pentru cazare se regăsesc în Timișoara, Sibiu sau Iași, având valorile pentru o noapte în hoteluri de 3 stele de 37€, 38€, respectiv 39€.

Cele mai căutate destinații de toamnă din România

În continuare orașele mari (Cluj-Napoca și București) sunt în topul căutărilor, cel mai probabil fiind ajutate și de prezența aeroporturilor internaționale, alături de Băile Tușnad, cea mai scumpă locație din România privind cazarea în lunile de toamnă în hoteluri de 3 stele: aici media unei nopți de cazare este de 60€. Clasamentul este completat de Băile Felix, unde media este de 42€ și Iași.

Cele mai ieftine destinații românești în toamna 2019

 

Facebook Comments
0

Leave a Reply