Cazul Omnia Turism arată ineficiența statului, turoperatori complici și păgubiți Omnia care își merită soarta

Cazul Omnia Turism arată ineficiența statului, turoperatori complici și păgubiți Omnia care își merită soarta


40

Zilele acestea am avut ocazia să vorbesc cu păgubiții Omnia Turism în calitate de reporter Libertatea. Disperarea oamenilor care au plătit mii de euro pentru vacanțe pe care nu le vor mai vedea este accentuată de ineficiența Ministerului Turismului, dar și de secretomania sau mușamalizarea celui mai răsunător faliment din turism. 

Pe de o parte, avem ministrul Turismului, Mircea Dobre, care la Târgul de Turism 2017, a afirmat că păgubiții au alergat după chilipiruri, sugerând că discounturile de 30-40% pe care le-au primit aceștia erau semnul clar al unei țepe ce avea să se întâmple. A spus asta la un eveniment unde reducerile la vacanțe au depășit și 50%, la mai toți turoperatorii. Deci, în principiu, păgubiții au fost niște proști, dar nu numai ei, ci și ceilalți care și-au cumpărat vacanțe la târgul de turism. 

Mai avem de aceeași parte, cea a statului, ANAF, care „nu reușește” să găsească unde s-au dus milioane de euro cu care au fost păgubiți turiștii. Asta, deși ar fi simplu să ia „catastifele” de la bănci și să urmărească banii și dacă mai există să le facă o conturizare a acestora pentru a vedea ce se mai poate recupera și reîmpărți către păgubiți.

Tot aici avem și ANPC, o altă instituție care doarme în papuci. Dacă îi scoți de pe linia lor de controale la hipermarketuri și piețe, arată că nu sunt pregătiți absolut în nici un domeniu. Este clar că la mijloc este o fraudă. Și cum s-a dovedit că firma Omnia Turism nu și-a îndeplinit atribuțiile în calitate de prestator de servicii, trebuia să ia măsuri în instanță.

Partea privată, turoperatorii și alții

Dacă pe partea statului am văzut că nimic nu funcționează, mergem pe partea companiilor din privat. Iar aici avem în primul rând, turoperatorii. Și să le luăm pe rând. ANAT, este așa zisul principal patronat din turism. Sub egida acestui „patronat”, s-au desfășurat cele mai răsunătoare falimente din turism, care au avut loc după revoluție. Aici amintim pe lângă Omnia, Mareea și Genius Travel. Unii oameni implicați în acesta falimente sunt acum bine mersi și au alte business-uri, tot industria ospitalității… și a falimentelor.

A făcut ANAT vreun demers pentru a împiedica să se mai întâmple astfel de falimente? NU! De ce? Pentru că, fiecare firmă din ANAT este cotizantă și nu putea să le elimine din patronat sau să le dea în vileag că au probleme pentru că pierdeau bani și o bună ocazie să își facă imagine pozitivă pe costurile clienților.

Apoi avem turoperatorii care își apară cu îndârjire pozițiile deși știau de falimentul Omnia Turism. „Cine spune că Omnia este în faliment, în afară de Ministrul Turismului, care greşeşte profund? Omnia are o singură problemă de bază: nu are administrator. Acesta a decedat, prin urmare conturile au fost blocate, iar al doilea acţionar, care ar putea să conducă mai departe firma având 1%, nu este în măsură să o conducă, pentru că are 91 de ani. În momentul de faţă, nimeni nu ştie ce se întâmplă la Omnia şi nu mică ar putea să fie surpriza să descoperim că sunt bani. O companie nu trebuie să aibă bani în conturi, o companie poate să aibă asset-uri, fie o clădire, fie acţiuni la bursă sau acţiuni la alte companii”, spune Dragoș Anastasiu, șeful Eurolines, citat de ziarul Bursa.

Aici apare întrebarea, dacă întradevăr, firma nu este în faliment sau insolvență, de ce compania de asigurări Omniasig a întocmit până acum mai bine de 2.200 de dosare de despăgubire pe polița de asigurare?  Aici mai apare o altă intrebare. Dacă vor fi despăgubiți de poliță, păgubiții și apoi se dovedește că există banii, în acțiuni sau alte bunuri, mai pot cere ei să fie despăgubiți în continuare? Dam Veți spune că faliment și insolvență nu este același lucru, corect, dar mi-a îmi miroase a faliment. S-ar putea să nu! Dacă este așa, e cea mai bună modalitate de a închide gura la peste 10.000 de oameni având legea de partea ta.

Tot pe partea privaților îl avem și pe șeful ANAT, care este și șeful Paralela 45, el care declara pentru profit.ro că păgubiții ar trebui să își ia gândul de la banii pe care i-au dat pe vacanțe. În calitate de patron de firmă care își câștigă existența tocmai din banii care vin de la astfel de oameni cum poți spune că dacă românii au dat banii unei firme-colege, ar trebui să își ia gândul de la ei? E ca și cum ți-ai săpa singur groapa… asta dacă nu ai ceva și mai grav de ascuns!

Tot în această tabără avem turoperatorii care, după scandalul falimentului Omnia Turism, vor să își întărească poziția abuzivă, schimbând contractele de mandat dintre ei și revânzători. Vor să le impună revânzătorilor să garanteze ei cu bani fiecare pachet vândut sau măcar o parte din vânzări. Adică să existe șansa să fugă cu mai mulți bani, dacă vor să mai traga vreun tun. Mai mult se vehiculează ideea că banii revânzătorilor vor fi returnați după un anumit timp de x zile sau luni, care de obicei se poate duce până la 3 sau 6 luni.

Dacă se va întâmpla asta, Consiliul Concurenței ar trebui să se sesizeze pentru a verifica abuzul a părții dominante sau dacă nu cumva aceasta este o formă de cartel a turoperatorilor.

Păgubiții Omnia Turism

Ar mai fi multe de spus mai sus dar prefer să trec la ultima parte implicată în tot acest scandal: păgubiții Omnia Turism. În momentul de față sunt peste 10.000 de oameni, cât o armată. Deși sunt dezamăgiți că poate nu-și vor mai vedea vreodată banii și ei poartă o vină. Poate chiar cea mai mare. Nu se organizează deloc pentru a da statul în judecată sau măcar pentru a face ceva de amploare pentru a pune lucrurile în mișcare. Par că nu luptă deloc pentru banii lor. Sunt peste 10.000 în realitate, și-au făcut grup pe Facebook, iar acolo sunt doar vreo 600 de oameni. Din aceștia 600, la protestul de la târgul de turism nu au venit decât vreo 20 de oameni. Cam asta este adevărata lor putere!

Cineva spunea că dacă se grupează într-o asociație și dau statuș în judecată, nu se plătește taxa de timbru a cărei valoare plătibilă în cam sperie pe toți. Nu vor nici avocat pentru că este scump. În principiu, și pentru asta voi fi înjurat, nu fac altceva decât să se plângă în loc să pună lucrurile în mișcare. Sunteți peste 10.000, de ce dintre voi doar 20 sunteți vocali? Unde ați dispărut restul? De ce așteptați să rezolvfe alții pentru voi lucrurile?

Din cauza acestei slăbiciuni de care dați dovadă, restul părților vă vor trata cu superioritate și vom mai avea și alte falimente în turism!

Facebook Comments
40

1 Comment
  1. felicitari! bine documentat articolul. pensionarii ,cuminti asteapta vesti bune de la niste tepari .comentariile au fost sterse,alo ,PCR unde e libertatea cuvantului ,dreptul la exprimare?

Leave a Reply