Borsec va avea parc de aventură, cu bani de la stat

Borsec va avea parc de aventură, cu bani de la stat


0

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, tocmai a semnat un contractul de finanţare pentru construcţia unui parc de aventură în oraşul Borsec, judeţul Harghita, Asta în condițiile în care acolo altele sunt prioritățile.

Proiectul presupune construcţia unui sistem de săniuţe de vară demontabil, cu o lungime de aproape 1.400 de metri (pistă coborâre 825,17 metri şi pistă urcare 572,79 metri, diferenţă de nivel 125 metri).

Accesul către vârful pistei se va face cu teleschiul existent prevăzut deja pentru pârtia de schi funcţională pe timpul sezonului rece, astfel că sania de vară va fi un plus pentru dezvoltarea zonei şi atragerea de turişti şi în timpul verii.

Contractul are o valoare de 5,1 milioane de lei, bani care ar fi putut foarte bine să ajute la tot ce înseamnă refacerea stațiunii balneo. 

„Această investiţie pune în valoare potenţialul zonei Borsec, o staţiune care oferă turiştilor posibilitatea de a petrece o vacanţă unică în orice sezon. Iată încă o dovadă că România este o destinaţie pentru 365 de zile pe an, pentru că oferă posibilitatea turiştilor de a se bucura de vacanţă oricând. La Borsec turiştii pot veni iarna să schieze, iar vara se pot bucura de apele minerale şi iată, în curând, şi de o sanie de vară”, a declarat Bogan Trif.

Din contractul de aproape 5,1 milioane lei, 90% din investiţia de bază este contribuția ministerului.

„Observ ce amploare are turismul de tip wellness/spa în Europa şi ştiu bine ce potenţial are România din acest punct de vedere. Ministerul Turismului a luat măsuri concrete pentru ca aceste destinaţii să fie modernizate, reabilitate şi să corespundă standardelor europene. De aceea, staţiunile balneoclimaterice primesc finanţare de 90% dacă autorităţile locale depun proiecte la Ministerul Turismului, pentru că am decis prin Hotărâre de Guvern ca toate staţiunile cu potenţial balnear să fie catalogate precum staţiuni de interes naţional”, a mai spus ministrul Bogdan Trif. 

Facebook Comments
0

Leave a Reply