Astra Multicultural, locul unde culturile minorităților se iau la dans popular

Astra Multicultural, locul unde culturile minorităților se iau la dans popular


61

Muzeul ASTRA din Sibiu găzduiește cel mai mare eveniment al său din an, Astra Multicultural, în perioada 12 – 15 iulie 2018, cu participarea a peste 350 de meșteri populari și reprezentați ai tuturor minorităților din România.

Astfel, vizitatorii vor putea participa la ateliere de gătit organizate de rromii din Poiana Pelișani sau de către ucrainienii din Mahmudia, vlahii din Timoc, tătari, sași, sârbi, maghiari, lipoveni, aromâni dar și demonstrații practice de meștesuguri, muzică, dans și port popular.

Vineri, 13 Iulie 2018, intrarea va fi liberă. Vor fi animații culturale în 14 gospodării, monumente expuse în Muzeu, dar și 30 de ateliere interactive în care vor participa peste 350 de meșteri, muzicanți și dansatori.

ASTRA Multicultural este o inițiativă dezvoltată în cadrul proiectului Patrimoniu deschis care vine să aducă frumusețea valorilor multietnice în fața publicului vizitator prin animații culturale în gospodăriile din muzeu, ateliere interactive, muzică și dansuri, meșteșuguri și gastronomie.

Sâmbătă și duminică, în paralel cu ASTRA Multicultural, va continua și proiectul Satul din spatele frontului, o inițiativă care aduce în Muzeul în aer liber o serie de animații culturale menite să dezvăluie publicului vizitator aspectele complexe ale zonelor rurale din timpul Primului Războiului Mondial. Acest proiect face parte din oferta cultural-turistică pe care Muzeul ASTRA a pregătit-o pentru anul acesta, fiind desfășurat în cadrul Programului Centenar.

,,ASTRA Multicultural transmite mesajul Unitate prin diversitate, unitate în contextul european, unitate realizată prin fenomenul ASTRA. O să fie un maraton de evenimente desfășurate în toate zonele etnografice prezente în Muzeul ASTRA. Vom avea animații culturale în 14 gospodării, monumente expuse în Muzeu, dar și 30 de ateliere interactive în care vor participa peste 350 de meșteri, muzicanți și dansatori. Vrem să fim prezenți din ce în ce mai mult în programele sustenabile de dezvoltare regională în segmentul turistic și gastronomic. Și vom fi prezenți prin fapte! Vom avea ateliere interactive, bucate tradiționale la Târgul de țară, dansuri populare. De asemenea, în cadrul proiectului Satul din spatele frontului vor fi redate secvențele de pregătire a gospodăriilor aflate pe linia frontului din Primul Război Mondial, ilustrându-se modul cum era organizat interiorul unei gospodării cu încartiruire de trupe. Ca și componentă gastronomică, vom organiza în Muzeul în aer liber ateliere de gătit cu mâncăruri specifice tuturor provincilor istorice românești. Toate reconstituirile din acest program sunt făcute cu elemente de recuzită similară celor existente în acele vremuri.”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA

Evenimentul este organizat sub egida Anului European al Patrimoniului 

Acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, realizată cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

Facebook Comments
61

Leave a Reply