225 de curse aeriene cu incidente pe patru aeroporturi din România

225 de curse aeriene cu incidente pe patru aeroporturi din România


0

225 de curse aeriene au înregistrat incidente pe principalele patru aeroporturi din România – București, Cluj, Timișoara și Iași – începând cu decembrie 2018 și până pe 26 ianuarie 2019. 

Mai mult de jumătate dintre ele fiind cauzate de evenimente de forță majoră. Peste 75% din numărul total de incidente aparțin companiilor de linie. 

Aeroporturile din România continuă să fie tranzitate de un număr din ce în ce mai mare de pasageri, de la un an la altul. Se estimează că, în 2018, traficul de pasageri a depășit 28 de milioane de persoane, previziunile pentru 2019 fiind de peste 32 de milioane de pasageri, potrivit Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS).
 
Evoluția ascendentă a tranzitului de pasageri este confirmată și de numărul de incidente înregistrate pentru cursele aeriene pe principalele patru aeroporturi din România – București, Cluj, Timișoara și Iași, în primele două luni din sezonul de iarnă.

Potrivit Flight Refund, în această perioadă au fost înregistrate 225 de incidente de zbor, peste 75% aparținând companiilor de linie. De altfel, TAROM este compania aeriană pentru care au fost raportate cele mai multe zboruri cu probleme – 86 la număr, fiind urmată de Lufthansa, cu 42 de incidente și Aeroflot, cu 12 astfel de cazuri. Dintre companiile low-cost, Wizz Air a avut cele mai multe zboruri cu probleme – 34 la număr, în primele două luni de iarnă.
 
“Sezonul de iarnă este o perioadă propice pentru creșterea traficului de pasageri pe aeroporturile din România, precum și pentru apariția incidentelor de zbor, cu precădere a celor cauzate de condițiile meteo nefavorabile specifice acestei perioade. De altfel, din numărul total de cazuri de zboruri cu probleme înregistrate în primele două luni ale iernii, între 40 – 60% au fost determinate de evenimente de forță majoră. În astfel de cazuri, deși pasagerii se confruntă cu situații dintre cele mai neplăcute – de la anularea sau redirecționarea zborului, până la cazurile în care rămân blocați în aeroport din cauza condițiilor meteo nefavorabile, este important ca aceștia să cunoască faptul că, în astfel de contexte, companiile aeriene sunt pasibile de atenuarea daunelor (zbor alternativ, cazare, masă, transfer etc.), însă nu și de despăgubire”, a declarat AnikoBolyo, general manager Flight Refund. 
 
Fără drept de despăgubire, dacă incidentul de zbor este cauzat de evenimente de forță majoră 
 
Potrivit Regulamentului CE 261/2004, pasagerul este eligibil să primească despăgubiri în următoarele cazuri: dacă avionul a întârziat mai mult de 3 ore de la aterizare și dacă a fost informat de anularea cursei cu sub 14 zile până la ora sau data zborului, precum și dacă zborul a fost anulat în mod neașteptat.

De asemenea, pasagerul poate cere compensație dacă i s-a refuzat îmbarcarea, chiar și când s-a prezentat la poartă cu toate documentele de călătorie valabile și bagaje cu greutate corespunzătoare. Aceste situații se aplică pentru toate tipurile de zboruri, inclusiv chartere, cu mențiunea că zborul trebuie să decoleze de pe un aeroport UE sau, dacă zborul pleacă din afara Uniunii, acesta să fie operat de o companie din UE.
 
“Este important ca pasagerii să își cunoască drepturile, și, în același timp, să fie informați cu privire la faptul că nu în toate cazurile în care zborul a fost anulat sau a întârziat, sunt eligibili pentru compensații. Dacă aceste incidente au fost cauzate de evenimente de forță majoră, cum sunt condițiile meteo nefavorabile, grevele, incendiile, atentatele teroriste sau starea de război, ei nu pot cere despăgubiri”, a mai spus Aniko Bolyo. 
 
În România, în primele două luni ale sezonului de iarnă, cele mai frecvente cauze ale zborurilor cu probleme au fost condițiile meteo nefavorabile. În situații ca imposibilitatea aterizării avioanelor pe aeroporturile de destinație, în Iași și Bacău, și rutarea către alte aeroporturi din cauza ceții, sau anularea zborurilor și închiderea aeroportului din Timișoara din cauza viscolului, pasagerii nu au putut cere despăgubiri.
 
Pasagerii români au fost afectați de incidente de zbor și pe aeroporturi din străinătate. În cazuri ca blocarea în aeroport din cauza unei furtuni tropicale în Thailanda, în luna ianuarie, sau amânarea a sute de zboruri pe un aeroport din Londra, din cauza dronelor care au invadat pistele de zbor, pasagerii nu au putut primi compensații.

Facebook Comments
0

Leave a Reply